Alegerile se vor putea desfășura timp de două zile - sâmbătă și duminică. Asta, doar în cazuri excepționale, cum ar fi stare de urgență sau pandemie. Este una dintre prevederile din noul Cod Electoral adoptat săptămâna aceasta de deputații PAS. Opoziția a criticat proiectul aprobat și s-a arătat indignată că amendamentele propuse au fost respinse.
„Propunem amânarea codului electoral în a doua lectură”.
Deputații Partidului Acțiune și Solidaritate au votat, însă, împotriva acestei inițiative.
Așa că, ulterior, deputații din Blocul Comuniștilor și Socialiștilor au propus peste 20 de amendamente la proiect, dar modificările au fost respinse cu voturile majorității deputaților partidului de guvernământ.
Astfel, noul cod electoral prevede că, în situații excepționale, cum ar fi pandemie ori stare de urgență, alegerile se vor putea desfășura pe parcursul a două zile, adică sâmbătă și duminică.
Acest lucru va trebui stabilit prin hotărârea Comisiei Electorale Centrale, cu cel puțin 25 de zile înainte de ziua scrutinului. Totodată, pentru a facilita accesul la procesul electoral, cetățenilor li se va oferi dreptul de a vota, atât în baza buletinului de identitate, cât și în baza pașaportului. Codul electoral al Republicii Moldova a fost votat de 55 de deputați PAS.




































