/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 787: Atac la Odesa și prognoză sumbră! ISW: Amenințare voalată pentru Moldova. Rusia avansează rapid

Decizie finală în procesul Colectiv: Primarul sectorului 5 din București, condamnat la 4 ani de închisoare cu executare

missing
12 mai 2022, ora 15:19

Judecătorii Curții de Apel Bucureşti au pronunțat joi, 12 mai, decizia finală în cazul dosarului Colectiv, după șase ani de procese. Cristian Popescu Piedone, primar al Sectorului 5 din București de la alegerie locale din anul 2020, a fost condamnat la 4 ani de închisoare cu executare, informează Digi24.

Totodată, prin decizia de joi, instanța îi interzice lui Piedone, ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat și dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public pe o perioadă de 5 ani.

Cea mai mare pedeapsă - 11 ani și 8 luni a primit unul dintre patronii clubului, Alin George Anastasescu. Ceilalți doi patroni au fost condamnați la 8 ani de închisoare – Paul Gancea și șase ani și patru luni – Costin Mincu.

Pirotehniștii Zaharia Viorel și Marian Moise vor avea de executat o pedeapsă cu închisoarea de 6 ani și 10 luni.

Cristian Niță, director al firmei de artificii, a fost condamnat la 2 ani și 6 luni închisoare pentru sustragerea sau distrugerea de probe ori de înscrisuri. Înstanța a dispus  suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi a stabilit un termen de supraveghere de 3 ani.

Pompierii ISU Radu Antonina și Matei George Petrică vor avea de executat câte 8 ani și 8 luni închisoare.

Totodată, instanța a decis achitarea pentru Aurelia Iofciu, şefa Serviciului autorizări comerciale din Primărie, Larisa Luminiţa Ganea, consilier superior și Ramona Sandra Moţoc, referent superior.

În primă instanță, judecătorii Tribunalului București au decis pedepse de până la 12 ani de închisoare cu executare. Ultimul termen al procesului a avut loc în decembrie 2021, iar de atunci judecătorii au amânat de mai multe ori pronunţarea sentinţei în acest caz. De anul trecut, Codul de Procedură Penală îi obligă pe judecători să motiveze pe larg soluția atunci când dau o decizie care vizează restrângerea libertăților inculpaților în dosare, așa cum e condamnarea la închisoare pe executare.

În cadrul dezbaterilor finale, avocaţii inculpaţilor au solicitat achitarea sau aplicarea unor pedepse mai blânde, apreciind că procurorii ar fi greşit când au decis trimiterea în judecată a clienţilor lor, dar şi magistraţii Tribunalului Bucureşti, când au pronunţat pedepse cu executare.

De cealaltă parte, procurorii au cerut pedepse "orientate spre maximumul prevăzut de lege" şi cu executare pentru fostul primar al Sectorului 4 al Capitalei Cristian Popescu-Piedone, funcţionari din Primărie, patronii clubului, doi pompieri, doi pirotehnişti şi reprezentaţii unei firme de artificii, susţinând că ordinea socială a fost "alterată" de corupţie, iar oameni au ars. "Nu vorbim de doi, ci de un cimitir", au transmis anchetatorii.

Iniţial, procesul ar fi trebuit să se încheie în luna iunie 2021, însă completul de judecată, format din magistraţii Adina Pretoria Dumitrache şi Andrei Viorel Iugan, a ridicat din oficiu o cerere de schimbare a încadrării juridice a faptelor pentru o parte dintre inculpaţii din dosarul 'Colectiv'.

Propunerea a dus atunci la dezbateri aprinse între judecătoarea Adina Pretoria Dumitrache, pe de o parte, şi, pe de alta, procurorul DNA şi avocaţii victimelor, care au reclamat că se încearcă tergiversarea procesului şi aplicarea unor pedepse mai mici inculpaţilor.

Cei doi judecători ai completului nu au căzut de acord asupra schimbării încadrării juridice a faptelor, astfel încât s-a format un complet de divergenţă, prin includerea unui al treilea magistrat.

Ulterior, acest complet de divergenţă a decis să înlăture aplicarea consecinţelor deosebit de grave în cazul infracţiunii de abuz în serviciu de care sunt acuzaţi o parte dintre inculpaţii din dosarul "Colectiv", printre care şi Cristian Popescu-Piedone.

Pedepsele care au fost decise în primă instanță

Procesul se află în faza de apel, după ce, pe 16 decembrie 2019, Tribunalul Bucureşti a decis următoarele condamnări:-

- Cristian Popescu-Piedone - 8 ani şi 6 luni de închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în legătură cu eliberarea autorizaţiilor de funcţionare pentru clubul Colectiv;
- cei trei patroni ai clubului Colectiv, Alin George Anastasescu, Paul Gancea şi Costin Mincu - câte 11 ani şi 8 luni închisoare pentru ucidere din culpă în formă agravantă, vătămare corporală din culpă în formă agravantă şi neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă;
- Daniela Niţă, patroana firmei de artificii Golden Ideas Fireworks Artists (decedată între timp) - 12 ani şi 8 luni de închisoare cu executare;
- pirotehniştii Viorel Zaharia şi Marian Moise - 9 ani şi 8 luni de închisoare şi, respectiv, 10 ani;
- Cristian Niţă, director al firmei de artificii - 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare;
- George Matei şi Antonina Radu, cei doi pompieri de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti care au verificat clubul Colectiv fără a lua măsurile legale în privinţa respectării normelor PSI - câte 9 ani şi 2 luni de închisoare.
- Aurelia Iofciu, şefa Serviciului autorizări comerciale din Primărie - 8 ani de închisoare;
- Larisa Luminiţa Ganea, consilier superior - 7 ani;
- Ramona Sandra Moţoc, referent superior - 3 ani de închisoare cu suspendare şi prestarea a 90 de zile de muncă în folosul comunităţii.

Persoanele condamnate au fost obligate să plătească, în solidar cu Primăria Sector 4 şi ISU Bucureşti-Ilfov, daune morale şi materiale de peste 50 de milioane de euro către victimele incendiului din octombrie 2015. De asemenea, inculpaţii, ISU şi Primăria Sectorului 4 trebuie să plătească mai multor spitale din Bucureşti şi din ţară peste 8 milioane lei, reprezentând cheltuieli de spitalizare cu persoanele decedate şi rănite.

Cutia Neagră Plus: Fostul șef de la Calea Ferată, Oleg Tofilat /14.04.2024
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Mai multe familii din Chișinău se plâng că au plătit zeci de mii de euro pentru apartamente care însă au ajuns în proprietatea altor persoane. Printre păgubiți se regăsește și un fost viceprimar al Capitalei. Schema imobiliară implică nume cunoscute din business, sistemul judecătoresc și Uniunea administratorilor autorizați.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu, este invitatul de astăzi al emisiunii Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Ce fac autoritățile ca să atragă investitori străini în Moldova, dar și cum îi susținem pe cei deja prezenți - discutăm astăzi la Cutia Neagră PLUS. Invitați: Natalia Bejan, director Agenția pentru Investiți, Dumitru Vicol, analist financiar
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Detalii exclusive din dosarul fraudei bancare! 26 de milioane de lei sustrași din Banca de Economii prin firma lui Vlad Andronachi, cheltuiți pe imobile, mașini, studii la Cambridge și tratament la o clinică de lux din Elveția.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Preşedintele Consiliului Superior al Procurorilor, Dumitru Obadă, este invitatul de astăzi la Cutia Neagră PLUS cu Mariana Rață.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
A tăiat bugetele pentru compensații, asistenți sociali și program prelungit în școli și le-a umflat pentru concerte și chefuri. Pe ce alege să cheltuie banii Primăria Chișinău?
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Directorul APP, Roman Cojuhari vine la Cutia Neagră Plus să ne spună cum s-a organizat licitația de la aeroport. De ce în funcțiile cheie a întreprinderilor de stat ajung oameni apropiați partidului de guvernare? Care este soarta bunurilor Republicii Moldova din Ucraina? Ce se întâmplă la „Metalferos”, „Moldtelecom” și ce va face APP pentru a aduce Hotelul Național în proprietatea statului. Detalii în emisiune!
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Milioane de euro din AIR Moldova riscă să ajungă tot în buzunarul lui Șor și la partenerii săi de scheme din Rusia. Ce șanse au pasagerii păgubiți de Air Moldova să-și întoarcă banii?
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Haos în sistemul judecătoresc? /De ce avem tot mai multe hotărâri controversate pe dosare de rezonanță? /Ce cred judecătorii despre cum își face munca CSM? / Despre acestea, dar și despre starea generală din sistemul judecătoresc, discutăm cu membrul CSM Ion Guzun și judecătoarea Angela Bostan.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Yandex, acuzată de evaziune fiscală și implicată în scandaluri de spionaj în mai multe state, și-a deschis reprezentanțǎ oficială în Moldova. Ce scopuri urmărește în Moldova compania apropiată lui Putin? Răspunsul îl aflați la Cutia Neagră PLUS!
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
25 ari de teren în coasta Parcului Dendrariu - miza unui scandal cu amenințări și plângeri la Poliție. Luptă între o pensionară și un om de afaceri multimilionar ce vrea să-și construiască casă lângă parc.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Cum o eroare de calcul a făcut ca Moldova să cumpere gaz scump în exces?
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră va fi deschisă de șeful adjunct interimar al Procuraturii Anticorupție, Octavian Iachimovschi. • De ce procurorii ar putea să nu-și primească salariile? • Ce detalii noi au apărut în dosarele lui Andronachi, Plahotniuc, Dodon și alți fugari? • Ce se întâmplă cu deputații rămași fără imunitate? • Care va fi soarta dosarelor pornite pe fapte de îmbogățire ilicită? • Pe cine a încercat să consulte Veaceslav Platon?
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Sute de persoane au fost incluse fictiv pe lista de donatori ai partidelor Renașterea, Șansă și MAN. Cutia Neagră Plus a găsit printre donatorii acestor partide politice mai mulți pensionari, femei de serviciu, studenți și angajați la stat.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră Plus, într-un format mai neobișnuit. Alături de reporterii de investigație Victor Moșneag, Liuba Șevciuc și Ștefan Bejan discutăm despre provocările cu care se confruntă jurnalismul de investigație din Republica Moldova. De asemenea, reporterii oferă și unele detalii din spatele unor anchete renumite.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Am urmărit predicile rostite de preoți în bisericile conduse de Mitropolitul Vladimir și am aflat cum lucrează Moscova prin slujitorii săi îmbrăcați în sutane. Investigația dezvăluie rolul clericilor propagatori ai minciunilor elaborate în laboratoarele Kremlinului în războiul informațional dus de Rusia contra Moldovei.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Gazul de 10 lei promis de Ilan Șor și bașcana Evghenia Guțul locuitorilor din Găgăuzia ascunde în spate o schemă sofisticată cu ramificații până la Moscova. Companiile din Turcia și Germania, care s-au angajat să livreze gaze la preț preferențial nu sunt decât firme interpuse să camufleze livrări de gaze din Rusia. Mai exact, acestea duc spre un oligarh ucrainean prorus, apropiat de fostul președinte al țării vecine Victor Ianukovici și de gigantul rus Gazprom, arată cea mai nouă investigație Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră Plus: Procurorul General Interimar pune cărțile pe masa... despre judecătorii corupți, legi ineficiente si soarta dosarelor de rezonanță.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS dezvăluie cum războiul din Ucraina a dat peste cap piața de medicamente din Republica Moldova. Invazia Rusiei în Ucraina a avut multiple consecințe economice și sociale inclusiv asupra țării noastre. Una dintre crizele generate de agresiunea militară rusească a fost lipsa de medicamente pentru spitalele din Moldova. Din cauza sistării activității mai multor fabrici și depozite de medicamente din Ucraina și a schimbării lanțurilor de distribuție, mai multe medicamente au ajuns să coste chiar și de două ori mai scump.

/ULTIMA ORĂ/ Tânăra de 19 ani, dispărută la Orhei, ar fi fost găsită moartă. Poliția a căutat-o timp de opt zile
/ULTIMA ORĂ/ Tânăra de 19 ani, dispărută la Orhei, ar fi fost găsită moartă. Poliția a căutat-o timp de opt zile
/PROMO/ Moldova gândește: Comorile țării, în groapa nepăsării. Le mai putem salva?
/PROMO/ Moldova gândește: Comorile țării, în groapa nepăsării. Le mai putem salva?
/FOTO/ Caz cutremurător la Grigoriopol: O mamă și 5 copii au murit. S-au intoxicat cu fum în timpul somnului
/FOTO/ Caz cutremurător la Grigoriopol: O mamă și 5 copii au murit. S-au intoxicat cu fum în timpul somnului
Sprijină jurnalismul de calitate! Redirecționează 2% din impozitul tău pe venit către TV8
Sprijină jurnalismul de calitate! Redirecționează 2% din impozitul tău pe venit către TV8
/VIDEO/ Când vor fi despăgubiți pasagerii Air Moldova? Spînu: „Unele procese de judecată pot dura la nesfârșit”
/VIDEO/ Când vor fi despăgubiți pasagerii Air Moldova? Spînu: „Unele procese de judecată pot dura la nesfârșit”

/VIDEO/ Explozii la o bază militară din Irak. Israel și SUA neagă implicarea

missing
20 aprilie 2024, ora 15:10

S-au auzit explozii noaptea trecută în Irak, la aproximativ 50 de kilometri de Bagdat. Presa străină scrie că acolo era o bază militară unde s-ar fi aflat trupe și foști paramilitari pro-Iran. Atacul a provocat o explozie, iar ulterior clădirea a luat foc. Potrivit Reuters, o persoană a murit, iar alte opt au fost rănite. 

Într-un comunicat de presă, oficialii americani au declarat că nu au nicio treabă cu atacul. Și Israelul și-a negat implicarea. Potrivit Reuters, autoritățile din Irak au pornit o anchetă pentru a stabili cine stă în spatele atacului. 

Atacul intervine într-un moment în care se încearcă evitarea izbucnirii unui război în Orientul Mijlociu, pe fondul războiului din Fâşia Gaza şi al tensiunilor reaprinse între Israel şi Iran. Ieri, Israelul a lansat o lovitură împotriva Iranului ca răzbunare pentru atacul său din weekendul trecut. 

30 de zile de arest pentru șoferul mașinii în care a urcat tânăra însărcinată, dată dispărută la Orhei. Acesta este suspectat de răpirea fetei de 19 ani. / Parlamentul inițiază procedurile tehnice pentru organizarea referendumului privind aderarea la Uniunea Europeană pe 20 octombrie. A fost înregistrat în Legislativ și proiectul de lege care prevede modificarea Constituției, astfel încât integrarea europeană a țării să devină ireversibilă. / Licitația pentru închirierea spațiilor comerciale de la Aeroportul Chișinău a eșuat pentru că gruparea Șor ar avea în continuare interes să o saboteze. Ministrul Infrastructurii, Andrei Spînu spune că o nouă licitație ar putea fi anunțată săptămâna viitoare.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Tragedie în timpul unui meci de fotbal. Un jucător de 24 de ani s-a prăbușit pe teren și a murit. Incidentul a avut loc, aseară, în comuna Ciorescu. / Procurorii cer arest preventiv pe numele șoferului automobilului în care a urcat tânăra însărcinată, dată dispărută la Orhei. Oamenii legii au efectuat mai multe perchezitii la domiciliul bărbatului. / Complexul Memorial „Eternitate” trece în gestiunea Primăriei Chișinău. Solicitarea a venit din partea Ministerului Apărării.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Undă verde pentru referendum! Curtea Constituțională a dat avizat pozitiv inițiativei PAS privind organizarea referendumului pentru aderarea la UE! / Caz șocant la Orhei. O tânără de 19 ani însărcinată a dispărut după ce a urcat într-o mașină de ocazie. Era studentă la pedagogie și se întorcea acasă, după ce a făcuse meditații cu un elev. / Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare, PAS-ul ar câștiga cele mai multe mandate, iar în Legislativ ar intra și partidul Șansă. La prezidențiale, actuala președintă, Maia Sandu, ar acumula cel mai mare scor.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Încă o încercare de a alege procurorul general. Consiliul Superior al Procurorilor dă start noului concurs, după ce primul a eșuat. S-au modificat și regulile. / Securitate instabilă în Israel. Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetățenilor Republicii Moldova să evite călătoriile în această țară. / Cazuri noi de rujeolă și un val de Rotavirus în rândul copiilor din Chișinău. Specialiștii în sănătate îndeamnă părinții să-și imunizeze copiii.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Votul prin corespondență s-ar putea extinde. Deputații PAS propun ca acesta să fie testat la prezidențiale și referendum inclusiv în Norvegia, Suedia, Finlanda și Islanda. / Proces penal pe marginea licitației spațiilor comerciale de la Aeroportul Internațional Chișinău. Procurorii Anticorupție investighează mai multe ilegalități, inclusiv abuz de serviciu. / Peste 60 de mii de locuințe au fost recenzate de la începerea recensământului, iar circa 130 de mii de persoane au completat chestionarele.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Parlamentul European a refuzat să voteze finanțarea pentru Consiliul Uniunii Europene, din cauză că țările UE nu au putut oferi Ucrainei noi sisteme Patriot. / Parlamentul European a refuzat să voteze finanțarea pentru Consiliul Uniunii Europene, din cauză că țările UE nu au putut oferi Ucrainei noi sisteme Patriot. / Lemne de peste 100 de mii de lei, vândute ilegal de angajați Moldsilva. Un director și doi subalterni vor compărea în fața magistraților.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Tensiuni în timpul vizitei președintei Sandu la Comrat. Aceasta a fost huiduită de simpatizanții fugarului Ilan Șor, iar poliția a făcut un cordon viu pentru a ține protestarii la distanță. / Caz oripilant la Tiraspol. Doi copii s-au ales cu intoxicații serioase, după ce au fost serviți cu prăjituri în parc, de o necunoscută. Presa din stânga Nistrului scrie că acestea ar fi putut conține otravă pentru șoareci. / Guvernul anunță că este gata să compenseze cel puțin jumătate din costurile de izolare termincă a locuințelor. Vor fi eligibili atât cei cu locuințe particulare, cât și moldovenii de la bloc.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Fiica deputatei Victoria Cazacu, cercetată penal într-un dosar de corupție, susține că este victima luptelor care se dau pentru funcția de șef de post al Serviciului Vamal de la aeroport. / Noul ambasador ucrainean la Chișinău vine în Moldova pentru a lupta cu separatismul rus, susține consilierul prezidențial de la Kiev, Mihailo Podoleac. Acesta e convins că Rusia va încerca în continuare să destabilizeze situația din țara noastră. / Crește numărul femeilor abuzate care cer ajutor la centrele specializate. Anul trecut 22 de femei au murit din cauza violențelor.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Trei bunuri imobile, dar și două automobile care îi aparțin fugarului Ilan Șor ar putea fi scoase în curând la licitație, în folosul Băncii de Economii. / 116 cetățeni ai Republicii Moldova nu mai pot călători în România, după ce au încercat să ajungă la un protest la București. Restricțiile vizează tinerii plătiți de Ilan Șor să treacă Prutul, precizează șeful Interpol Moldova. / Astăzi începe Recensământul populației și a locuințelor. Circa patru mii de recenzori vor merge din casă în casă timp de trei luni ca să avem cifre despre nivelul de bunăstare, educația și apartenența etnică a cetățenilor.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Directorul-adjunct și un șef de direcție al Agenției Rezerve Materiale au fost reținuți. Centrul Anticorupție îi acuză de aranjarea licitațiilor în procesul de achiziție a rezervelor strategice ale statului, căuzând prejudicii de milioane. / Guvernul de la Chișinău recunoaște că a blocat unele exporturi din regiunea transnistreană ca să prevină livrările de componente pentru industria militară a Rusiei. / Filmul bate viața, la Chișinău. Mai mulți oameni au întârziat astăzi la muncă, iar elevii la școală după ce autoritățile au blocat o stradă din capitală pentru filmarea unor secvențe de film. Ce spune ministrul culturii?
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Tragedie pe un poligon al Armatei Naționale. Un soldat a murit în timpul antrenamentelor. Reprezentanții Ministerului Apărării spun că tânărul s-ar fi sinucis cu arma din dotare. / Un judecător găsit vinovat de implicare în Laundromatul rusesc a scăpat de pușcărie. Motivul este că sentința a fost pronunțată după expirarea termenului de prescripție. / Noi fragmente de dronă militară depistate pe teritoriul țării noastre. Obiectele au fost descoperite din nou la Etulia, raionul Vulcănești, la 500 de metri de linia de frontieră moldo-ucraineană.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Cei trei inspectori vamali, reținuți la aeroport, au fost aduși astăzi în fața magistraților. Unul dintre ei, fiul fostului deputat PD Gheorghe Brașovschi, Constantin, își va petrece următoarele 30 de zile în penitenciar. /Guvernul de la Chișinău recunoaște că a blocat unele exporturi din regiunea transnistreană ca să prevină livrările de componente pentru industria militară a Rusiei. /Directorul-adjunct și un șef de direcție al Agenției Rezerve Materiale au fost reținuți. Centrul Anticorupție îi acuză de aranjarea licitațiilor în procesul de achiziție a rezervelor strategice ale statului, căuzând prejudicii de milioane.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Judecătorul Oleg Melniciuc va fi cercetat pentru hărțuirea sexuală a unei studente. Consiliul Superior al Magistraturii și-a dat acordul pentru pornirea urmăririi penale. / Plecări masive din PSDE, la PAS. 16 primari din Hîncești, în frunte cu președintele raionului, au părăsit Social Democrații Europeni și au aderat la Partidul Acțiune și Solidaritate. Ce spune PAS? / Medicamentele compensate nu vor mai fi prescrise pe hârtie. Medicii vor fi obligați să folosească softul e-Reteta, iar pacienții își vor putea ridica medicamentele doar cu buletinul.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Schemă de corupție la Aeroport cu implicarea unor copii de deputați. Este vorba despre fiica deputatei PAS, Victoria Cazacu, și fiul socialistului, Radu Mudreac. Aceștia sunt cercetați penal alături de alți cinci colegi, agajați ai Serviciului Vamal. / Rujeola se extinde. Încă un focar a fost depistat într-o familie cu cinci copii din capitală. Niciunul nu era vaccinat împotriva acestei afecțiuni contagioase. / Încă o tragedie pe terenul de fotbal. Un copil de șapte ani a ajuns în stare gravă la spital, după ce o poartă de fotbal a căzut peste el. Incidentul a avut loc în raionul Sîngerei.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Rușii trimit acasă un angajat al Ambasadei Republicii Moldova de la Moscova supărați că autoritățile de la Chișinău le-a cerut să-și țină acasă o delegație ce vrea să ajungă la noi în țară, în luna mai. / Guvernul a trecut la negocieri directe cu SUA în cazul fostului Stadion Republican. Prețul enunțat de autorități este de aproximativ 15 milioane de euro. / Se schimbă amabasadorul ucrainean în țara noastră. Mandatul diplomatului Marko Șevcenko a expirat, iar astăzi președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a semnat un decret privind rechemarea acestuia din funcție.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Expertiza imaginilor video din dosarul „kulioc” va începe abia peste un an și va costa aproape 90 de mii de lei. Procurorii sunt nemulțumiți și spun că asta va terguversa serios pronunțarea unei hotărâri. / Deputații partidului Șor, scos în afara legii, vor să ceară anularea alegerilor locale din toamnă. CEC-ul susține, însă, că nu există temei, deoarece scrutinul a fost declarat legale. / Încă o armă împotriva corupției în punctele de trecere a frontierei. Vameșii vor avea camere video prinse la piept, dar nu sunt obligați să le țină mereu pornite.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Furtul miliardului ar putea crea o nouă gaură în bugetul de stat. Banca Națională va fi obligată să achite 2,4 miliarde lei în cazul în care fosta conducerea BNM va fi găsită vinovată în devalizarea sistemului bancar. /Oamenii legii au organizat percheziții în trei penitenciare și la rudele unor deținuți, după ce un condamnat și-a pus capăt zilelor. Procurorii presupun că acesta nu a rezistat șantajului din penitenciar. /Protest în Ungaria. Mii de persoane au ieșit în stradă la Budapesta pentru a cere demisia premierului Viktor Orban, dar și a procurorului general. Se întâmplă după difuzarea unei înregistrări audio care pretinde să dovedească implicarea unui membru al guvernului său într-un caz de corupţie.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Cel mai mare producător de ulei vegetal de la noi din țară şi-a sistat activitatea. /Ani grei de închisoare pentru liderul organizaţiei criminale „Machena”. Acesta va face peste douăzeci de ani de pușcărie, pentru că a comandat asasinarea unei autorități criminale rivale. /Proiectul de hotărâre a fost aprobat astăzi, de Guvern. Acum pensia minimă constituie 2 mii 778 lei.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Percheziții la o ex-deputată, bănuită de spălare de bani! Aproape două milioane de lei au fost confiscați de oamenii legii. /Imaginile cu o presupusă dronă, care ar fi lovit elicopterul la Tiraspol, sunt trucate, iar incidentul a fost provocat cu scopul de a crea panică în societate pe ambele maluri ale Nistrului. Este concluzia Biroului politici de reintegrare, la o săptămână de la incident. /Un antreprenor din Soroca a împrumutat bani pentru afacere și a înscenat falimentarea ei. Acesta și-a recunoscut vina.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Tentativa opoziției de a împiedica organizarea referendumului de aderare la UE, într-o zi cu prezidențialele, a eșuat. Curtea Constituțională a declarat inadmisibilă sesizarea depusă de blocul Comuniștilor și Socialiștilor. / Reforma Justiției este provocarea numărul unu în procesul de aderare a Republicii Moldova la Uniune Europeană. Revenită de la Bruxelles, vicepremierul pentru integrare a declarat că europenii așteaptă numirea judecătorilor la Curtea Supremă dar și un procuror general. / Ofițerii Anticorupție susțin că au prins un avocat în timp ce lua 70 de mii de lei mită. Flagrantul a fost organizat la sesizarea unei femei care încearcă să-și scape soțul de pușcărie.

/VIDEO/ Livadă super-intensivă, cu investiții de milioane, la Orhei. „Un agricultor nu trebuie să stea numai în câmp”
/VIDEO/ Livadă super-intensivă, cu investiții de milioane, la Orhei. „Un agricultor nu trebuie să stea numai în câmp”
/PROMO/ Moldova gândește: Comorile țării, în groapa nepăsării. Le mai putem salva?
/PROMO/ Moldova gândește: Comorile țării, în groapa nepăsării. Le mai putem salva?
/ULTIMA ORĂ/ Tânăra de 19 ani, dispărută la Orhei, ar fi fost găsită moartă. Poliția a căutat-o timp de opt zile
/ULTIMA ORĂ/ Tânăra de 19 ani, dispărută la Orhei, ar fi fost găsită moartă. Poliția a căutat-o timp de opt zile
Sprijină jurnalismul de calitate! Redirecționează 2% din impozitul tău pe venit către TV8
Sprijină jurnalismul de calitate! Redirecționează 2% din impozitul tău pe venit către TV8
/VIDEO/ Insulă de lalele, inaugurată la Grădina Botanică. În mica „Olandă” poate fi admirată și floarea numită Maia Sandu
/VIDEO/ Insulă de lalele, inaugurată la Grădina Botanică. În mica „Olandă” poate fi admirată și floarea numită Maia Sandu

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram