În „Locuința protejată” din orașul Fălești a trăit, timp de doi ani, și Eduard Turcu, acum un bărbat de 42 de ani. Istoria lui de viață la fel este una tristă. De mic, a fost abandonat de părinți și purtat prin internate, având o ușoară dizabilitate intelectuală. E atât de muncitor și capabil, încât s-a angajat imediat ce a fost transferat în locuință. S-a ales cu o funcție în gospodăria comunală, ca măturător, fiind și în prezent muncitor aici. 1 Tot cu mătura în mână l-am filmat și noi, făcea curățenie în parcul central. Este mulțumit de profesie, doar că are un necaz: în fiecare zi, ca să ajungă la lucru, vine dintr-un sat vecin, Izvoare, și trebuie să facă circa 20 de kilometri. Acest lucru înseamnă că o parte din salariul modest se duce pe transport, decât să rămână pentru familie. Și-ar dori o locuință în oraș, dar nu are bani pentru a o procura. Conducerea raionului e gata să contribuie cu o parte din sumă, însă are și o campanie de strângere de fonduri pentru tânăra familie.
Harnic și foarte responsabil, așa cum îl descriu colegii, Eduard mânuiește grebla și adună frunzele căzute în parcul central din orașul Fălești. Ca să ajungă la muncă, în fiecare zi se trezește la ora 6, ca să prindă microbuzul ce face naveta Izvoare - Fălești, pe o distanță de 20 de kilometri. Pentru că acest drum înseamnă și cheltuieli în plus, a decis împreună cu soția să se mute în oraș: „Acum ne mutăm aici la gară. Cumpărăm casă aici. Am văzut casa ceea, e bună. - Aveți de gând să vă mutați în oraș. De ce să vă mutați și să nu rămâneți la Izvoare? - Nu avem parale. Se duc banii pe drum, încoace, încolo. E greu drumul ista. Nu avem bani pentru mâncare. - Aveți cheltuieli prea mari pentru transport? - Da. Transportul de colo, încolo.”, ne spune Eduard, fost beneficiar al serviciului social „Locuință protejată” din orașul Fălești.
Mutatul cu traiul în oraș, mai aproape de zona gării nu este chiar atât de simplu, precum povestește Eduard. O locuință aici costă mult. Deși vor să-și vândă casa din sat, oricum nu este suficient să procure una în Fălești. Consiliul raional este gata să contribuie cu o parte din bani, dar tot va mai fi nevoie de mijloace financiare. „Maricica vrea, ei îi place acolo. Ajută oamenii. Dar a slăbit Maricica. A slăbit. Nu avem nimic mâncare, a slăbit.”
Maricica este soția lui Eduard. Ambii au trecut prin copilării grele. De la vârsta de 8 ani, ea și-a pierdut mama, iar în adolescență i-a murit și tatăl. Nici Eduard nu a avut parte de iubire părintească. A fost abandonat de părinți și mulți ani la rând a trăit schimbând orfelinatele. „- Nu ai părinți, nu ai frați... Nu am nimic. M-au lepădat părinții. - Te-au lăsat... - Da. - De ce crezi că s-a întâmplat așa? - De la băut, oamenii. Erau beți, nu veneau acasă. -Te-ai căsătorit... - M-am căsătorit, am făcut nuntă. - Cum ai făcut cunoștință cu soția? - Ne-a făcut bine neamul.”
Împreună cu Maricica, a reușit să întemeieze o familie. Sunt modești și nu au cerințe mari de la viață. Acum, lumina ochilor lor este Ionuț, fiul lor de patru ani. Când are posibilitate, Eduard se duce să-l ia de la grădiniță. „Hai, Ionel! Ia cine vine! Încet, încet. Ion, Ion, cum la grădiniță? E bine?”
Ca mai toți copiii, Ionuț vrea de la Moș Crăciun multe dulciuri și jucării. Și cât mai mult timp liber ca să urmărească, fără grabă, desene animate. Eduard este unul dintre primii beneficiari ai serviciului social „Locuință protejată”, lansat în 2013 în orașul Fălești. A început să locuiască aici din 2014 și tot atunci s-a angajat la gospodăria comunală, ca lucrător auxiliar. Doi ani mai târziu, a fost integrat în comunitate, după ce i-a fost procurată o casă în satul Izvoare: „La „casa protejată” tot am lucrat. Tot aici, la munca asta. - A fost bine că ai trăit acolo? - A fost bine, am cumpărat casă la Izvoare.”, ne spune Eduard.
Ca mica familie, atât de încercată de soartă, să se poată muta la Fălești, mai este nevoie de circa 2 mii de euro. Pentru a aduna suma necesară, autoritățile publice locale lansează o campanie de strângere de fonduri, unde fiecare este îndemnat să contribuie.
Un reportaj de Veronica Gherbovețchii
Imagine și montaj de Vlad Glinjan
