Ministerul Economiei a anunțat un pachet de modificări regulatorii, menite să reducă barierele birocratice și să diminueze povara administrativă. Unul dintre acestea se referă la simplificări pe domeniul relațiilor de muncă și simplificarea controalelor. De asemenea, se propun modificări la Codul Muncii, astfel încât unele prevederi, care sunt acum obligatorii, să devină opționale.
Este vorba despre evidența zilnică a orelor de muncă, programarea anuală a concediilor, existența regulamentelor interne, existența precontractelor, efectuarea preavizărilor și cererilor despre începerea concediului și comunicarea cu angajații prin panouri informative.
Mai mult, în domeniul relațiilor de muncă a fost propusă - permiterea semnării contractelor individuale de muncă pe durată determinată cu salariații angajați în domeniul tehnologiilor informaționale și comunicațiilor, fără limitări, - eliminarea raportărilor privind salariații către centrele militare, informație care deja există în resursele administrative, - excluderea obligativității achitării indemnizației de concediu în avans, - excluderea obligativității utilizării doar a cursului BNM pentru salariile stabilite în valută, astfel fiind permise cursurile altor bănci, agreate de părți etc.
Potrivit lui Alaiba, verificările agenților economici constituie una din principalele probleme pentru antreprenori, în special pentru cei începători, întrucât acestea comportă risc de abuzuri și corupție.
De aceea a fost propusă modificarea, în cazul agenților economici care activează mai puțin de trei ani, organele de control să nu poată aplica amenzi, efectuând doar controale consultative, cu excepția cazurilor grave și repetate.
Mai mult, a fost propusă procedura de eliminare a “pașaportului albastru” și substituirea cu o adeverință eliberată de medicul de familie doar persoanelor care pot crea riscuri pentru consumatori prin lucrul cu produsele alimentare și alte activități, examinările putând fi făcute în orice instituție medicală.
Ministrul Economiei a mai menționat printre acțiunile propuse, cea de unificarea într-un singur act normativ a tipurilor de activități ce necesită autorizarea și înregistrarea sanitar-veterinară și de eliminare a obligației de publicare a notelor informative la actele normative în Monitorului Oficial în format electronic. Astfel, comunitatea de afaceri va înțelege mai bine modificările efectuate în legislație și urmările aferente, iar transparența instituțiilor publice va spori.
Toate aceste modificări au fost elaborate de către Ministerul Economiei, în comun cu Secretariatul Consiliului Economic pe lângă prim-ministru în cadrul grupului de lucru pe dereglementare și urmează să fie organizate consultări publice, pentru a îmbunătăți proiectul.
Grupul de lucru, prezidat de Ministrul Economiei, va continua să coordoneze activitatea de implementare a reformelor, examinând și validând periodic pachete de modificări legislative similare, cu accent pe dereglementare și digitalizare.




































