Președinta Maia Sandu a fost nominalizată de cititorii Financial Times la titulatura de Femeia Anului 2022. Potrivit ziarului britanic, „există foarte puțini politicieni care se confruntă cu provocări atât de mari”. Anunțul despre nominalizare a fost făcut de deputatul PAS, Radu Marian
„Există foarte puțini politicieni din lume care se confruntă cu provocări atât de mari precum le are Maia Sandu, președintele Republicii Moldova, și tara sa: influx major de refugiați, lupta cu oligarhi corupți legați de Rusia, o criză energetică majoră care aruncă în întuneric țara de fiecare dată când Rusia bombardează Ucraina, forțând-o să facă eforturi supraumane pentru găsi livrări alternative de energie și a se apăra de amenințări de securitate, printre altele...”, scrie Financial Times.





































