Substanța petrolieră continuă să se reverse dinspre Ucraina și ajunge în râul Nistru, iar cele mai recente probe prelevate în zona Naslavcea prezintă riscuri de siguranță pentru alimentarea cetățenilor. Anunțul a fost făcut de ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, care recomandă sistarea alimentării cu apă din râu în această zonă și îi îndeamnă pe localnici să nu utilizeze apa pentru uz casnic sau pentru adăparea animalelor.
Potrivit ministrului, apa din zona Naslavcea a fost încadrată în clasa 5 de calitate, ceea ce indică un nivel ridicat de poluare. În schimb, probele prelevate în regiunea Soroca și în aval pe Nistru nu indică, deocamdată, riscuri pentru sănătate.
Autoritățile recomandă populației să își facă rezerve de apă pentru următoarele zile, deoarece există riscul ca poluantul acumulat în nordul țării să ajungă treptat și în alte sectoare ale râului.
În Soroca, Florești, Sîngerei și municipiul Bălți, unde apa este încadrată în clasa 3 de calitate, utilizarea apei din Nistru este permisă cu restricții: nu se recomandă consumul direct, adăparea animalelor, pescuitul sau folosirea pentru irigare.
În schimb, în Șoldănești, Rezina, Orhei, Criuleni, Dubăsari, municipiul Chișinău, Anenii Noi, Căușeni și Ștefan Vodă, apa este în limite normale (clasa 1) și poate fi utilizată fără restricții.
TV8.md amintește că pete uleioase au fost observate pe râul Nistru, în data de 10 martie, în amonte de localitatea Naslavcea. Potrivit fostului deputat Alexandru Cimbriciuc, substanțele nocive s-ar fi scurs după un atac al Federației Ruse asupra Hidrocentralei de la Novodnistrovsk.
Pe 11 martie, locuitorii municipiului Bălți au rămas fără apă potabilă. Autoritățile au decis întreruperea alimentării din motive de siguranță sanitară. În aceeași zi, echipele de intervenție au ajuns la fața locului și au început instalarea filtrelor și a barierelor de captare pentru a împiedica răspândirea poluării în aval.
Astăzi, intervențiile pentru curățarea râului Nistru au continuat. În același timp, autoritățile din Moldova discută cu cele din Ucraina despre situația creată.