Agenţia UE pentru protecţia frontierelor, Frontex, a declarat joi că va examina informaţii conform cărora poliţişti bulgari ar fi închis migranţi într-o cuşcă, relatează AFP. O investigaţie efectuată de mai multe mass-media europene susţine că migranţi au fost închişi într-o cuşcă improvizată la graniţa bulgară cu Turcia „sub ochii” agenţilor Frontex, notează Agerpres.
„Frontex tratează cu seriozitate orice raport de presupuse încălcări ale drepturilor fundamentale”, a declarat agenţia cu sediul la Varşovia.
Acuzaţiile provin dintr-o anchetă publicată joi de ziarul Le Monde în parteneriat cu organizaţia Lighthouse Reports şi alte mass-media europene.
Le Monde scrie că dispune de imagini video ale cuştii folosite la închiderea unor refugiaţi şi precizează că cel puţin 34 de persoane au fost închise în cuşcă de la jumătatea lui octombrie şi până la sfârşitul lui noiembrie, notează news.ro
Cuşca improvizată, „făcută din bare de fier şi plină de mizerie este vizibilă din stradă”, scrie ziarul. Le Monde a discutat cu patru bărbaţi - sirieni şi afgani -, care declară că „au fost închiși (în cuşcă) în urma încercării de a intra în Bulgaria”.
Ziarul scrie că secvenţe video surprind o maşină a FRONTEX care se vede lângă cuşcă, în oraşul bulgar Sredeţ, în regiunea Burgas (sud-est).
Frontex a declarat pentru AFP că, de anul trecut, biroul său pentru drepturi a înregistrat zece „incidente grave” care ar fi avut loc la graniţa bulgaro-turcă.




































