Președinta Maia Sandu susține că corupția a slăbit și a discreditat instituțiile statului, iar la un moment dat a „ajuns o amenințare semnificativă” pentru continuarea parcursului democratic și pentru securitatea Republicii Moldova. Șefa statului a venit cu un mesaj pe pagina sa de Facebook, odată ce în data de 9 decembrie se sărbătorește Ziua Internațională Anticorupție.
„De-a lungul timpului, corupția a adus daune majore Republicii Moldova și cetățenilor ei. Corupții mari au furat zeci de miliarde de lei din haznaua statului, adică de la oameni, bani ce ar fi trebuit să fie investiți în securitatea energetică a țării, în dezvoltarea localităților, în drumuri mai bune, în spitale și școli moderne, în sistemul de apărare. Corupția a slăbit și a discreditat instituțiile statului, iar la un moment dat a ajuns o amenințare semnificativă pentru continuarea parcursului democratic și pentru securitatea Republicii Moldova. Corupția sistemică, cu care se confruntă cetățeanul zi de zi... reduce accesul la servicii medicale și educaționale de calitate, împiedică creșterea afacerilor și sufocă dezvoltarea economică a țării, reducând numărul locurilor de muncă și alungând oamenii din țară în căutarea oportunităților economice în altă parte”, a scris președinta într-o postare pe Facebook.
Președinta a îndemnat cetățenii să-și reafirme cu toții angajamentul de a lupta cu acest flagel, iar elementele cheie în lupta cu corupția sunt reforma justiției și consolidarea independenței și capacității instituțiilor de combatere a corupției.
De asemenea, pentru a curăța instituțiilor publice la nivel central și local, de persoane corupte, este o sarcină majoră a politicilor Guvernului și a organelor de drept. Maia Sandu și-a exprimat recunoștința față de oamenii onești care muncesc pentru combaterea corupției (anchetatori, procurori, inspectori de integritate, judecători, polițiști), față de jurnaliștii de investigație, a organizațiilor societății civile din domeniu, care dezvăluie actele de corupție și contribuie la consolidarea sprijinului popular în lupta împotriva corupției, dar și față de fiecare cetățean care nu admite să primească ori să dea mită.
„Trebuie să fim recunoscători și cetățenilor care semnalează actele de corupție, luptă pentru dreptate, nu cedează presiunilor și nu renunță să scoată corupția la suprafață, iar corupții - să fie deferiți justiției. Este foarte important sprijinul extern de care ne bucurăm în lupta noastră împotriva corupției. Doar împreună putem scoate țara din zonă gri a corupției”, a mai scris șefa statului.




































