Postul de televiziune TV8 și site-ul TV8.md se numără printre sursele mass-media cele mai credibile din țară. Un sondaj realizat de Institutul Republican Internațional (IRI), arată că TV8 se află pe locul patru în topul încrederii. 18% dintre participanții la sondaj au spus că au încredere în știrile difuzate de postul nostru de televiziune și cele postate pe site-ul TV8.md.
Cei mai mulți respondenți, 23%, au menționat că pentru ei, cea mai demnă de încredere sursă mass-media este postul național de televiziune Moldova 1.

De cealaltă parte, TV8 și TV8.md sunt pe locul doi în topul încrederii locuitorilor municipiului Chișinău. 19% au spus că au toată încrederea în informațiile difuzate de noi.






















