Deține 30 de titluri de campion mondial și european la ridicat haltere mici. Are în palmares și câteva recorduri naționale și mondiale. Și, ca un luptător adevărat, nu se oprește aici, chiar dacă are deja 60 de ani. În cele ce urmează spunem povestea antrenorului și profesorului de sport, Nicolai Bîrliba, din orașul Fălești, care a dus faima țării prin performanțele sale, la diferite concursuri mondiale. Ultimul a fost recent, în noiembrie, în Belgia, unde a luat locul 1 printre veterani. A ridicat halterele timp de o oră de 1001 ori.
„Iată acesta este sala noastră sportivă, unde practicăm sportul cu haltere și jonglarea greutăților. Ne aflăm în școala sportivă din orașul Fălești. Eu sunt antrenor și profesor, Bîrliba Nicolai.”
Ceea ce nu prea spune antrenorul este că a obținut titlul de campion mondial la haltere mici de 16 ori și titlu de campion european de 14 ori. Mai deține și recorduri naționale și mondiale. Evită laudele și lasă faptele să vorbească despre el. „Despre laude pot să spun că îmi este frică de acest cuvânt, pentru că noi, creștini fiind, scrie în Testament, iată-l am aici, că Dumnezeu li se împotrivește celor trufași, dar le dă bunătate nemeritată celor umili. De aceea, după fiecare competiție, mă comport cât mai modest. Nu-mi plac oamenii mândri, nimeni nu-i are la inimă.”, explică antrenorul.
De aproape 40 de ani este cu halterele în mână. Le lasă doar când are pauze de recuperare. În această perioadă, a reprezentat Republica Moldova în peste 20 de țări. „Practic sportul cu haltere din 1985. În tot acest timp, am reprezentat Republica Moldova, pe lângă campionatul din URSS, în Statele Unite, Germania, iată aici este America, Germania, Grecia, Spania, Italia, Danemarca, Polonia.”
Cea mai recentă competiție a fost acum o lună, în Belgia, de la care s-a întors cu un rezultat excelent, în pofida vârstei de 60 de ani. A luat locul 1 printre veterani. „La categoria de vârstă 60+, am evoluat bine, mulțumesc lui Dumnezeu, pentru că, pe durata unei ore, am ridicat halterele de 1001 ori. - Au fost și mai multe? - Da, dar eu am lăsat pe mai târziu. De exemplu, 1111 ori. Recordurile personale nu trebuie chiar deodată să le atingem, să le arătăm.”
Și deja se gândește la următoarea competiție ce va avea loc la anul în Ungaria. Pentru a avea un rezultat pe măsura așteptărilor, și-a elaborat de unul singur o schemă. Acum se află în perioada de recuperare a forțelor. Fiecare concurs înseamnă multe emoții, dar și mulți bani pentru deplasare. „- Cine, de obicei, vă susține în aceste competiții? - Trebuie să ai rezultate bune și, conform Legii cu privire la sport nr. 330 și Legii nr. 436 privind administrația publică locală, ai parte și de susținere. Desigur, sunt și neînțelegeri din partea unor specialiști, dar le-am depășit. Am avut niște mici neclarități, dar am prezentat scrisoarea de la Ministerul Sportului prin care se spunea că autoritățile publice locale tot trebuie să se implice.”
Ajuns la 60 de ani, nici nu se gândește la momentul în care va renunța la ridicarea halterelor. Se vede alături de ele încă mulți ani înainte și asta pentru că: „Aristotel spunea că nimic nu epuizează și distruge corpul uman mai tare decât leneveala fizică de durată. Și dacă noi, halterofilii au așa o vorbă, nu vom continuă să ne antrenăm, atunci vom rugini.”
Halterofilul a căpătat popularitate mai ales după ce a ieșit în centrul capitalei și a ridicat halterele de 2575 de ori, pentru a marca ziua orașului. Atunci, s-au adunat o mulțime de oameni să-i admire performanța.
Deși aparent este un sport dur și periculos, nu prea i s-a întâmplat să se rănească. Singura dată când i-au sângerat palmele a fost din cauza lui, pentru că nu șlefuise bine greutățile. A continuat să le ridice, în ciuda durerii.
Dragostea lui Nicolai pentru acest tip de sport vine încă din copilărie. Vrea să creadă că a început chiar în timp ce încă se afla în burta mamei sale. Ne-a povestit și o istorie, amuzantă pe alocuri. Mama sa a dat naștere la opt copii, el fiind cel mai mic. Femeia ducea un mod de viață foarte activ, era tot timpul în mișcare, dar el s-a ținut bine în burtă și de atunci a arătat că va fi un om puternic. În copilărie, făcea demonstrații în mahala, chemând vecinii la spectacol. „Se puneau în față. Eu mă așezăm pe beci, aici țineam șenila tractorului, pe ambele părți am scris URSS... Cablul era granulat, am mai adăugat niște cauciuc, ei stăteau și se uitau la mine. Luam și ridicam, nu aveam nicio tehnică, iar șenilele făceau zgomot. Dar eu le ridicam, a fost interesant.”
De când a devenit antrenor și profesor de sport, a crescut mai multe generații de sportivi. Dacă despre meritele sale vorbește mai în șoaptă, despre cele înregistrate de discipolii săi povestește cu voce tare. În sala pentru antrenamente, erau câțiva dintre elevi. Nu păreau deloc stânjeniți de condițiile modeste. Unele aparate sunt încă de pe vremea sovietică sau meșterite chiar de Nicolai. „L-am sudat, l-am asamblat cu forțele proprii. E simplu, dar bun și rezistent. Se fixează exact cum trebuie. Totul lucrează, scaunul e bun. Doar acestea nu le-am făcut noi. În rest, noi, așa cum am putut.”
De ce a ales anume acest tip de sport, este întrebarea care i se adresează cel mai des. Iată și explicația: „Practic cel mai sănătos și elegant tip de sport. Trebuie doar să-l înțelegi corect. Este pur și simplu super. Recomand tuturor să-l practice. În Europa, femeile, familii întregi îl practică.”
Un reportaj de Veronica Gherbovețchii
Imagine și montaj de Vlad Glinjan
