O femeie de 72 de ani din Căușeni a murit, după ce i s-ar fi administrat un vaccin antigripal cel puțin asta susțin rudele care acuză un medic de familie din oraș care ar fi obligat femeia să își administreze serul, în schimbul unui certificat medical ce trebuia prezentat la asistența socială. La câteva ore după vaccin femeii i s-ar fi făcut rău, iar până seara a și decedat, informează studio-l.online.
Și nepotul femeii ar fi primit același vaccin, iar seara ar fi ajuns și el la ambulanță. Medicul acuzat nu face parte din Centrul de Sănătate Căușeni și nici nu se supune Centrului medicilor de familie, acesta gestionează un cabinet privat și ar presta servicii medicale în baza unui contract încheiat Cu Agenția Națională de Asigurări în Medicină.
Rudele defunctei povestesc că joia trecută femeia de 72 de ani s-ar fi adresat medicului de familie după un certificat pe care trebuia să îl prezinte direcției asistență socială.
Medicul de familie care ar deține un cabinet individual ar fi amenințat femeia că nu îi eliberează nici un document până când nu își administrează vaccinul antigripal. Fără să fi fost supusă nici unui control femeii i s-ar administrat serul, iar imediat când a ajuns acasă i s-ar fi făcut rău.
O parte din pacienții medicului care ar fi venit duminică la înmormântarea femeii spun că ar fi căzut și ei în așa situație.
Familia femeii decedate spune că a depus deja o plângere la procuratură și își va căuta dreptatea în instanța de judecată. Aceștia așteaptă expertiza medico-legală pentru a vedea dacă vaccinul administrat a grăbit sau nu moartea femeii.




































