Tânărul care în luna august curent ar fi comis omorul unei adolescente într-un sat din Ialoveni, iar ulterior ar fi întreținut și un raport sexual cu cadavrul acesteia, a fost trimis în judecată.
Potrivit acuzatorilor, învinuitul în vârstă de 18 ani, fiind în stare de ebrietate, în stradă, pe timp de noapte, în urma unei cerți cu victima minoră, a înjunghiat-o cu un cuțit de bucătărie în regiunea gâtului, toracelui și abdomenului, în urma căror fapte, victima a decedat pe loc.
Ulterior, învinuitul, a întreținut un raport sexual cu corpul neînsuflețit al victimei, după care l-a târât într-o gospodărie abandonată și l-a acoperit cu crengi, pentru a ascunde urmele crimei.
Învinuitul își recunoaște vinovăția în comiterea faptelor imputate.
În privința învinuitului a fost aplicată măsura preventivă - arestul preventiv.
Potrivit legii, făptuitorul riscă pedeapsă cu închisoarea de la 15 la 20 de ani sau detenție pe viață.




































