O femeie de 26 de ani a căzut de la etajul doi al unui bloc de locuit din Rîbnița, din stânga Nistrului, în timp ce fuma. Femeia a fost transportată la spital, fiind diagnosticată cu fractură la coloana vertebrală. Pacienta era în stare de ebrietate, precizează așa-zisul Minister de Interne de la Tiraspol.
Potrivit sursei, victima se afla duminică seara, 11 decembrie, la o prietenă, cu care a consumat alcool. Când s-a întors acasă, a decis să fumeze.
Femeia a deschis fereastra și a stat pe pervaz, și-a pierdut echilibrul și a căzut de la etajul doi.
De asemenea, s-a dovedit că victima abuzează de alcool, a fost înregistrată anterior pentru neîndeplinirea obligațiilor de creștere a copilului.
Recent, femeia a fost privată de drepturile părintești. Fiica ei de trei ani este într-un orfelinat din orașul Tighina.




































