COVID-19 nu a dispărut. În perioada 5-11 decembrie, numărul cazurilor noi de infecție s-a ridicat la 343, conform Agenția Națională pentru Sănătate Publică (ANSP). Din nefericire, în decursul săptămânii trecute două persoane au pierdut lupta cu viața, iar în total, au fost efectuate 18.363 de teste.

Cât despre procesul vaccinării, 309 persoane s-au vaccinat cu prima doză în perioada menționată mai sus, iar alte 232 și-au administrat cea de-a doua doză. Între timp, 1255 de cetățeni și-au efectuat a treia doză, iar 891 - a patra.
În perioada 5-11 decembrie au fost vaccinați anti-COVID-19 15 minori.
În R. Moldova avem 1.073.966 de persoane care sunt vaccinate cu schema completă.





































