Situația regională, eforturile de consolidare a capacităților de apărare ale Republicii Moldova, aspecte ale realizării Programului Parteneriat pentru Pace, dar și contribuția țării noastre la operațiunile de menținere a păcii - în calitate de contributor pentru eforturile internaționale de asigurare a securității regionale au fost subiectele discutate de ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Nicu Popescu în cadrul întrevederii cu comandantul suprem al Forțelor Aliate din Europa, Christopher Cavoli.


TV8.md reamintește că ministrul de Externe, Nicu Popescu, a întreprins o vizită oficială la Bruxelles luni, 12 decembrie. Oficialul moldovean a participat la reuniunea ministerială a Parlamentului European, alături de miniștrii de Externe din statele membre ale UE și omologii din țările Parteneriatului Estic.




































