Doi frați de 30 și, respectiv, 31 de ani, au fost reținuți pentru 72 de ore fiind suspectați de furt.Potrivit Poliției, aceștia, în luna septembrie curent, ar fi intrat într-o casă din satul Țiplești, raionul Sîngerei, de unde au sustras 48 de mii de lei.
Cel de-al doilea furt, ar fi fost săvârșit la începutul lunii decembrie în satul Pompa din raionul Fălești. De aici suspecții ar fi sustras 600 de mii de lei. Suspecții au acționat pe timp de zi când stăpânii erau lipsă. Aceștia ar fi intrat în case prin forțarea geamurilor din termopan.
În urma perchezițiilor efectuate la domiciliile bărbaților, în satul Elizaveta din Bălți și satul Heciul Vechi, raionul Sîngerei, polițiștii au depistat și ridicat 100 de mii de lei, bani ascunși într-un borcan îngropați în grădina casei unui dintre suspecți, proveniența cărora nu au putut-o explica, dar și două automobile cu care ar fi participat la comiterea infracțiunilor.
Bărbații sunt cercetați penal pentru furt, iar dacă vor fi găsiți vinovați aceștia riscă pedeapsă cu închisoare de la 7 la 12 ani.




































