Un cetățean al Tunisiei, în vârstă de 29 de ani a încercat să treacă ilegal frontiera moldo-română, de pe râul Prut. Incidentul a avut loc în data de 14 decembrie, după ce patrula Sectorului Poliției de Frontieră Ungheni l-a surprins pe bărbat în timp ce încerca să ajungă în mod fraudulos în România.
Acesta a fost depistat chiar pe malul Prutului, având pregătită o barcă gonflabilă pentru a trece apele râului.
Polițiștii de frontieră din cadrul Direcției regionale VEST documentează cazul sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat.





































