Numărul mare de viroze printre copiii de vârstă preșcolară este o consecință a pandemiei Covid-19. În perioada restricțiilor sanitare, micuții au petrecut mai mult timp în familie și nu au reușit să dezvolte o imunitate naturală, afirmă medicii. Ipotezele privind cauzele îmbolnăvirilor apar într-o perioadă în care doar în ultima săptămână numărul de viroze înregistrate a crescut cu aproape 40 la sută.
„- Dănuț respiră, bravo. Dacă vrei să tușești, să tușești, bine?
- Bine.
- Nu ai obosit?
- Nu.
- Bravo”.
Acum câteva zile, Rodica Lupașco și-a adus fiul la spitalul Clinic din Bălți, cu tuse și febră. De fapt, când au apărut primele simptome, femeia a încercat să-l trateze acasă, dar starea copilului s-a agravat.
„Viroza este foarte severă, cu temperaturi mari, dureri în gât, tuse puternice și e mai bine de adresat la medic, decât de făcut tratament de sine stătător”, a declarat o mamă, Rodica Lupașco.
Cert este că, potrivit medicilor, majoritatea mamelor încep tratamentul acasă, fără să se adreseze unui specialist, iar din acest motiv copiii care ajung la spital dezvoltă deja o formă gravă a infecției respiratorii.
Din totalul cazurilor înregistrate săptămâna trecută în Moldova, majoritatea sunt copii. Mai exact, 66 la sută din numărul bolnavilor. Cel mai des se îmbolnăvesc copiii cu vârsta de până la trei ani, adică cei născuți în pandemie. Medicii au și o explicație.
„Sunt copii născuți în pandemie și post pandemie. Respectiv, din cauza restricțiilor care au fost niște restricții bune, bazate pe dovezi, copiii au fost feriți undeva și contactul cu virozele sezoniere a fost mai redus. Acum, la contactul cu virozele sezoniere, reacția organismului la infecția respectivă este mai fulminantă, mai agresivă”, a menționat directorul adjunct, Spitalul Clinic Bălți, Ala Condrea.
O altă cauză a numeroaselor îmbolnăviri printre copii este și faptul că ei interacționează, la școală și grădiniță, iar răceala se transmite ușor prin inhalarea picăturilor mici din aer sau prin contact cu diverse obiecte de uz personal ale unui copil infectat, de exemplu, cărți sau jucării. Recomandarea medicilor pentru părinți este să meargă la medicul de familie, imediat ce apar primele simptome.
Astfel, se va administra tratamentul corect și se va evita înrăutățirea situației. În prezent, la spitalul Clinic din Bălți se tratează de viroze 66 de copii și 79 de adulți, iar numărul adresărilor este mai mare cu 30 la sută față de aceeași perioadă a anului trecut, ne-a spus directoarea instituției medicale.
În capitală, situația nu este mai bună. De exemplu, la spitalul Clinic Municipal de Boli Contagioase de Copii, zilnic se adresează cel puțin 70 de familii, dintre care, ulterior, circa o treime sunt spitalizați cu forme grave.
„Febră înaltă 39-40, dureri de cap, dureri de mușchi. Vome, pot să fie dureri din abdomen sau chiar și scaune lichide, tuse și nas înfundat. Săptămâna trecută au suplimentat câteva paturi în instituție, ca să avem locuri pentru spitalizări”, a vorbit medicul infecționist, Diana Vlad.
La moment, în acest spital sunt internați aproximativ 130 de copiii cu viroză sau gripă. Potrivit Agenției Naționale pentru Sănătate Publică, numărul persoanelor depistate cu viroze sau gripă a crescut cu peste 37 la sută, comparativ cu prima săptămână a lunii decembrie. Ponderea infecțiilor acute respiratorii este de aproximativ 500 de cazuri la 100 mii de populație.
De la începutul perioadei de monitorizare, adică de la începutul lunii octombrie, au fost înregistrate, în total, peste 40 de mii de cazuri de gripă și infecții virale ale căilor respiratorii.




































