Un bărbat de 36 de ani, originar din raionul Șoldănești, a fost condamnat la închisoare pe un termen de 13 ani și 4 luni, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip închis, pentru că ar fi omorât o persoană cu deosebită cruzime, aplicându-i multiple lovituri cu cuțitul.
Potrivit actului de învinuire, la 18 august curent, învinuitul, aflându-se într-o casă din orașul Durlești, în urma iscării unui conflict cu victima, urmărind scopul omorului intenționat al ultimei, acționând cu intenție directă îndreptată spre atingerea scopului stabilit, i-a aplicat lovituri cu cuțitul în regiunea abdomenului, umărului stâng și mânii stângi după care victima a căzut.
Ulterior, acționând în vederea realizării intenției sale criminale, i-a aplicat mai multe lovituri cu cuțitul în regiunea gâtului, în rezultatul cărora, victima a decedat pe loc.
Precizăm că, persoana dată nu este la prima abatere de ordin penal.
În privința inculpatului a fost menținută măsura preventivă sub formă de arest preventiv până la intrarea sentinței de condamnare în vigoare.
Sentința nu este definitivă și poate fi contestată cu apel în termen de 15 zile la Curtea de Apel Chișinău.




































