Deputatul Gaik Vartanean va fi exclus oficial din Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) săptămâna viitoare, la ședința Consiliului Republican al Fracțiunii. Despre aceasta a menționat deputatul PSRM, Vasile Bolea, în cadrul emisiunii „Cutia Neagră”. Totodată, Bolea a menționat că „probabil Gaik se va alătura ulterior la Partidul Mișcarea Alternativă Națională (MAN) a lui Ion Ceban.”
„Plecarea lui Vartanean din Partidul Socialiștilor, juridic vorbind, va fi săptămâna viitoare, când va fi ședința Consiliului Republican. Dumnealui, din câte îmi amintesc este și membru al Consiliului. Astfel, atunci va fi exclus din rândul Partidului și al organului de conducere, care este Consiliul Republican. Mai departe să plece unde vrea”, a declarat Vasile Volea.
Întrebat dacă va Gaik Vartanean va adera la MAN-ul lui Ceban, el a spus că „probabil, da”.
„Chiar și când activa în cadrul Partidului, el activa sub conducerea lui Ion Ceban”, a subliniat Vasile Bolea.
TV8.md reamintește că Gaik Vartanean a părăsit fracțiunea BCS și partidul alăturându-se MAN-ului primarului Capitalei, Ion Ceban. În debutul ședinței de joi, 15 decembrie, a Parlamentului a anunțat că rămâne deputat independent în Legislativ.
„Voi activa ca și deputat independent și vreau să mulțumesc colegilor din bloc pentru susținerea demersului meu, să le urez succes în promovarea legii în beneficiul țării. Mă declar dispus să susțin orice proiect de lege în beneficiul țării și economiei țării, care vin atât de la opoziție, cât și de la majoritatea parlamentară”, a declarat Gaik Vartanean.
În context, PSRM i-a cerut lui Gaik să-și depună mandatul și să părăsească onorabil Fracțiunea.







































