Consilierii municipali PSRM anunță că vor organiza un protest, joi, 22 decembrie, în fața Parlamentului. Aceasta se întâmplă după ce Comisia pentru Situații de Urgență a decis suspendarea licențelor, pentru perioada stării de urgență, a mai multor posturi de televiziune controlate de deputatul fugar Ilan Șor, dar și de Partidului Socialiștilor din Republica Moldova.
În cadrul ședinței Consiliului Municipal Chișinău, consilierul socialist Alexandru Odințov a declarat că, în urma acestei decizii, sute de angajați ai acestor posturi au rămas fără muncă.
„Câteva sute de angajați au rămas fără lucru. Regimul PAS s-a transformat într-o dictatură”, a declarat consilierul PSRM, Alexandru Odințov.
„Ceea ce se întâmplat recent în Republica Moldova este o adevărată cenzură. Guvernul PAS și Maia Sandu vrea să pună mâna peste tot, ca orice informație care apare să fie acea informație pe care ei vor să o dicteze. Este o conducere care conduce doar de la televizor”, a relatat consilierul socialist, Dinari Cojocari.
Pe de altă parte, consilierul municipal Corneliu Pîntea a declarat că această decizie trebuia luată din prima zi de război, nu după 10 de luni.
„Eu condamn decizia guvernării PAS de lichidare acestor șase posturi de televiziune, doar în luna a zecea de război. Atunci când războiul e deja departe și practic nu ne mai paște niciun pericol. Această decizie trebuia să fie luată în prima zi de război, dacă nu în a zecea”.
Am solicitat un comentariu la acest subiect de la reprezentanții partidului PAS, dar nu am primit un răspuns.




































