Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene are un nou secretar de stat. Guvernul a aprobat numirea Stelei Leucă în această funcție.
Stela Leucă a activat până în acest moment în calitate de consilieră pentru politică externă în cadrul Cabinetului Ministrului, anterior acestei poziții ea petrecând două decenii consiliind Banca Mondială, USAID și entități guvernamentale și neguvernamentale din Moldova și din lume cu privire la buna guvernare, construirea instituțiilor democratice, dezvoltarea politică, participarea cetățenilor în procesele politice, date deschise, dezvoltarea digitală.
Potrivit ministrului Nicu Popescu, Stela Leucă este bine cunoscută în rândurile societății civile pentru munca sistemică pentru realizarea reformelor democratice și a rezilienței în țara noastră.
Cu studiile de masterat în administrație publică, analiză politică și studii europene de la Universitățile din Moldova, Serbia și SUA, Stela Leucă a revenit întotdeauna acasă ca să-și pună umărul la procesul de transformare europeană a țării noastre.





































