Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1491: Atac record, stare de urgență în Moldova și explozie în Estonia. Zelenski: „Rusia nu vrea pace”

Război în Ucraina, ziua 305. Alerte de Crăciun, iar Kievul nu crede vorbele Kremlinului. Oficial UE: "Putin a pierdut ca Hitler"

putin
25 decembrie 2022, ora 21:29

Războiul din Ucraina continuă și în ziua de Crăciun pe stil nou. Bilanțul victimelor din atacul de la Herson, lansat în ajun, a crescut. Sirenele de raid aerian au sunat duminică dimineaţa la Kiev şi în toate regiunile Ucrainei, au anunţat oficiali ucraineni. Totodată, un consilier prezidențial de la Kiev nu crede în intențiile pentru negocieri vociferate de liderul de la Kremlin.

Totodată, Papa Francisc a deplâns soarta ucrainenilor, dând vina pe lăcomia și foamea de putere, iar preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a publicat un mesaj sfidător la adresa Rusiei, iar forțele ruse de ocupaţie au anunțat stare de asediu într-o localitate. Institutul pentru Studierea Războiului (ISW) a observat o încetinire a avansului forțelor rusești în zona Bahmut, semn că rușii vor iniția o pauză tactică sau operațională.

UPDATE De la începutul invaziei, 10,7 milioane de oameni au părăsit Ucraina, potrivit Serviciului de Frontieră de Stat al Ucrainei. Unii dintre ei s-au întors între timp, însă un număr însemnat își petrec sărbătorile departe de casă. Jurnaliștii de la The Guardian au documentat poveștilor câtorva familii pe care Crăciunul le-a prins dezrădăcinate, rupte de cei dragi și de tradițiile cu care au crescut.

UPDATE Un MiG-31K rusesc, capabil să transporte rachete Kinzhal, a luat foc pe 25 decembrie pe teritoriul aerodromului Machulishchi din Belarus, relatează Ukrainska Pravda.

UPDATE Acuzaţiile occidentale potrivit cărora Rusia utilizează drone iraniene în Ucraina ar proba "eficienţa" acestor aparate, a susţinut duminică un înalt responsabil militar iranian, citat de AFP, relatează Agerpres.

UPDATE Şeful grupului de mercenari Wagner, Evgheni Prigojin, un asociat apropiat al preşedintelui Vladimir Putin, i-a criticat pe oligarhii ruşi şi alte persoane bogate din Rusia pentru că nu contribuie financiar la efortul Kremlinului în ofensiva acestuia în Ucraina.

UPDATE Trupa Pink Floyd a anunţat că va dona 500.000 de lire sterline (peste 600.000 de dolari) organizaţiilor caritabile din Ucraina, suma reprezentând încasările pentru piesa "Hey Hey Rise Up" lansată în primăvară şi inspirată de războiul din Ucraina, notează Digi24.

UPDATE Când a vizitat Hersonul proaspăt eliberat în noiembrie, președintele ucrainean Volodimir Zelenski anunța: „Acesta este începutul sfârșitului războiului“. Cu toate acestea, doar în retrospectivă se va vedea clar dacă retragerea rusă a marcat într-adevăr începutul sfârșitului sau dacă va fi văzută ca o simplă pauză într-un război mult mai lung - mai ales că toate semnele indică faptul că Rusia se pregătește pentru o luptă îndelungată, scrie Politico, potrivit Adevărul.

UPDATE Rusia va distruge sistemele de apărare antiaeriană Patriot dacă SUA le va furniza Ucrainei, a declarat duminică președintele rus Vladimir Putin la televiziunea Rossiya-1. „Bineînțeles că le vom distruge, 100%!”, a spus el în interviul acordat jurnalistului Pavel Zarubin la Moscova. Președintele a spus că Ucraina nu are deocamdată aceste sisteme, scrie TASS.

UPDATE Fostul comandant șef al trupelor terestre ale Forțelor Armate Ruse, generalul de armată Aleksei Maslov, a murit, duminică, la vârsta de 70 de ani, a anunţat pentru TASS o sursă din cadrul serviciului de presă al concernului "UralVagonZavod", notează Rador.

UPDATE Ucraina lansează în liniște un program de pregătire psihologică militară pentru a combate frica, agitația și crizele care ar putea să-i cuprindă pe soldați din cauza războiului istovitor împotriva Rusiei - în speranța că asta se va traduce în mai multe victorii pe câmpul de luptă, a aflat The Daily Beast.

UPDATE Şapte civili ucraineni au fost răniţi în regiunea Doneţk, în ultimele 24 de ore, în atacurile lansate de trupele ruse – a raportat, duminică, guvernatorul regiunii, Pavlo Kirilenko. Potrivit oficialului, este vorba despre cetăţeni răniţi la Bahmut, Maksimilianivka şi Predtecine, notează Rador.

UPDATE Un tribunal ucrainean a condamnat patru prizonieri de război ruşi la câte 11 ani de închisoare pentru crime de război, a anunţat sâmbătă Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU), decizia nefiind definitivă, conform Agerpres.

UPDATE La începutul acestei luni, parlamentarii bulgari au votat pentru a trimite ajutor militar Ucrainei - împotriva dorinţei preşedintelui ţării, scrie Sky News. Rumen Radev i-a numit acum pe politicienii care au susţinut această măsură "belicoşi".

UPDATE Moscova nu este interesată de nicio negociere întrucât continuă "să ucidă cetăţeni" şi nu caută decât "să fugă de responsabilitate", a declarat duminică unul dintre principalii consilieri ai preşedintelui ucrainean, Mihailo Podoliak, scrie Agerpres. 

UPDATE Occidentul caută ”să împartă” Rusia în Ucraina, a denunţat Vladimir Putin duminică, în ziua Crăciunului, în timp ce ofensiva militară a Kremlinului în ţara vecină care durează de zece luni are drept scop, afirmă preşedintele rus, ”unirea poporului rus”, relatează AFP.

UPDATE Autorităţile impuse de Rusia în regiunea ucraineană Zaporojie finalizează construirea de fortificaţii în zona controlată de trupele ruse, a anunţat duminică politicianul Vladimir Rogov, liderul mişcării "Împreună cu Rusia", transmite EFE, potrivit Agerpres.

UPDATE Scopul Rusiei este să unească poporul rus, Moscova căutând întotdeauna să rezolve toate disputele în mod pașnic, a declarat, duminică, președintele rus, Vladimir Putin, la postul de televiziune „Rossia-1”, într-un interviu acordat emisiunii „Moscova. Kremlin. Putin”. Liderul rus a amintit că Rusia încă din 2014 a încercat să rezolve pașnic situația din Ucraina, notează Rador.

UPDATE Un procent de 45% dintre germani se opun furnizării de tancuri Leopard 2 Ucrainei, acestea fiind considerate un vârf al tehnologiei militare a ţării, în faţa cererii exprese a preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, potrivit unui sondaj comandat de agenţia de presă DPA.

UPDATE Vicepreședintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, consideră într-un interviu pentru Nieuwsblad că președintele rus Vladimir Putin se află în aceeași poziție cu dictatorul nazist Adolf Hitler în 1943 când pierduse deja războiul, dar conflictul era departe de a se termina. „Rusia este acum un proscris pe scena internațională. Sancțiunile mușcă tare, îndrăznesc să spun. Războiul costă mulți bani. Și Putin a pierdut deja. S-a înșelat cu privire la rezistența ucrainenilor. Nimeni nu îndrăznește să-i spună lui Putin adevărul în special despre starea armatei, care a fost distrusă de ofiţeri corupţi”, a spus vicepreşedintele Comisiei Europene, potrivit Biziday.

UPDATE Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe de la Chișinău, Daniel Vodă, a subliniat că Republica Moldova este un stat „pașnic și neutru”, dar ”neutralitatea nu înseamnă autoizolare”. Afirmațiile sale vin după ce viceministrul rus al afacerilor externe, Mikhail Galuzin, a cerut Chișinăului „să nu repete experiența tristă a Kievului” în privința cooperării cu NATO, într-un interviu pentru RIA Novosti.

UPDATE Preşedintele Belarusului, Aleksandr Lukaşenko, principalul aliat al Moscovei în campania militară din Ucraina, a sosit sâmbătă în Rusia, la doar cinci zile după ce s-a întâlnit la Minsk cu omologul său rus Vladimir Putin.

UPDATE Rusia este gata să negocieze cu toate părţile implicate în conflictul din Ucraina, a declarat preşedintele rus Vladimir Putin, informează duminică Reuters, potrivit Rador. „Suntem gata să negociem cu toţi cei implicaţi în vederea unor soluţii acceptabile, dar asta depinde de ei - nu noi suntem aceia care refuză să negocieze, ei sunt”, a susţinut Vladimir Putin. „Cred că acţionăm în direcţia cea bună, ne apărăm interesele naţionale, interesele cetăţenilor noştri, ale poporului nostru. Şi nu avem altă variantă decât să ne protejăm cetăţenii", a afirmat Vladimir Putin.

UPDATE Deşi pomul din acest an va avea mai puţine luminiţe, noi vom fi şi vom rămâne, cu siguranţă, de partea luminii, a transmis duminică preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, într-un mesaj adresat tuturor celor care, „după un an greu, sărbătoresc Crăciunul în această zi”.

UPDATE Invazia rusă în Ucraina „devine o problemă” pentru relaţiile dintre China şi Uniunea Europeană (UE), a recunoscut noul ambasador al ţării asiatice la Bruxelles, Fu Cong, într-un interviu acordat ziarului South China Morning Post din Hong Kong.

UPDATE Lituania urmează să semneze un contract în vederea achiziţionării de drone sinucigaşe de tip Switchblade, livrate de Statele Unite Kievului care le foloseşte în război împotriva Rusiei.

UPDATE Vladimir Putin se declară „sigur 100%” că armata rusă va distruge sistemul de apărare aeriană Patriot pe care Statele Unite au anunțat că-l vor furniza Ucrainei. Într-un interviu la televiziunea publică rusă, din care a fost difuzat un fragment, liderul de la Kremlin a reluat atacurile la adresa Occidentului și a susținut că scopul Moscovei în Ucraina a fost „să unească poporul rus”.

UPDATE Președintele Estoniei, Alar Karis, a spus într-un interviu pentru ETV că deși președintele rus Vladimir Putin este personal responsabil pentru războiul din Ucraina, poporul rus nu poate pur și simplu să stea deoparte.

UPDATE Sirenele de raid aerian au răsunat duminică dimineaţa la Kiev şi în toate regiunile ucrainene, dar nu au fost raportate noi atacuri ruseşti, au declarat oficialii, potrivit Mediafax.

UPDATE O alertă aeriană a fost lansată în toată Ucraina de Crăciun pe stil nou. Riscul de atac este prezent din cauza decolării unor bombardiere rusești din Belarus.

UPDATE Sute de persoane s-au adunat pe 24 decembrie în capitala Serbiei pentru a cere retragerea imediată a trupelor rusești din Ucraina. Participanții la manifestație au purtat bannere cu mesaje prin care îi cereau lui Vladimir Putin „să nu pună mâna pe Ucraina”, alături de sloganuri precum „Libertate pentru Ucraina”, „Opriți nebunia războiului„ și „304 zile de moarte și frică”. Protestatarii au fost împiedicați să se apropie de ambasada rusă, notează Libertatea.

UPDATE Preşedintele camerei inferioare a parlamentului rus, Viaceslav Volodin, a declarat că Duma de Stat pregăteşte o lege pentru a introduce impozite mai mari pentru oamenii care au părăsit ţara.

UPDATE Preşedinta Parlamentului European, Roberta Metsola, a făcut apel sâmbătă la solidaritate cu Ucraina, dar şi cu "cei vulnerabili, cei care sunt singuri, cei uitaţi şi ignoraţi", într-un mesaj video distribuit pe profilul său de Twitter cu ocazia sărbătoririi Crăciunului, informează EFE, potrivit Agerpres.

UPDATE Luke Coffey, analist în cadrul Hudson Institute consideră că războiul din Ucraina va definitiva, cel mai probabil, declinul URSS, început în 1991 prin demisia lui Mihail Gorbaciov. ”Deși URSS a încetat să mai existe ca entitate juridică după 1991, prăbușirea URSS are loc și astăzi. Cele două războaie cecene, invazia Rusiei în Georgia în 2008, anexarea Crimeei de către Rusia în 2014, încăierările de la granița dintre Kârgâzstan și Tadjikistan și cel de-al doilea război Karabah din 2020 dintre Armenia și Azerbaidjan sunt doar câteva exemple care arată că Uniunea Sovietică se prăbușește și astăzi. Cu toate acestea, istoricii din viitor vor descrie probabil invazia Rusiei din februarie 2022 în Ucraina ca fiind cel mai important moment, dacă nu chiar momentul final, al prăbușirii Uniunii Sovietice. Nu se știe când se va încheia războiul din Ucraina, dar probabil că va marca dizolvarea Federației Ruse (succesorul legal al Uniunii Sovietice) așa cum este cunoscută astăzi. Este incontestabil că Rusia a suferit o lovitură majoră pentru economia sa, o devastare a capacității sale militare și o degradare a influenței sale în regiunile în care a avut cândva influență!, scrie Coffey într-o analiză, potrivit Money.

UPDATE Iranul refuză în continuare să sprijine Rusia cu furnizarea de rachete balistice, a declarat șeful Direcției Principale de Informații a Ministerului Apărării al Ucrainei, Kyrylo Budanov, într-un interviu pentru The New York Times.

UPDATE Comandantul Forțelor Unite ale Ucrainei, general-locotenent Serhiy Naev, a declarat sâmbătă, potrivit unei informări a ministerului ucrainean al apărării, că trei batalioane au fost însărcinate să avanseze în zonele de la granița de stat a Ucrainei cu Belarus. „Batalionul de puști motorizate și două batalioane de tancuri au fost însărcinate să avanseze în zonele de la granița de stat a Ucrainei. La rândul său, pe teritoriul regiunii Kiev, la unul dintre obiectele importante de stat ale infrastructurii critice, a avut loc un antrenament cu unitățile care efectuează protecția și apărarea obiectului specificat”, a spus acesta, potrivit Știripesurse.

UPDATE Mercenarii din grupul Wagner își doresc atât de mult să captureze orașul Bahmut pentru că șeful lor, Evgheni Prigojin, zis și „bucătarul lui Putin“ și Serghei Surovikin, comandantul forțelor ruse din Ucraina, au intrat într-o alianță, notează Ziare.com.

UPDATE Trupa rusă de punk Pussy Riot a lansat o nouă melodie împotriva războiului în Ucraina, numindu-l pe liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, un „canibal monstru” , „un criminal de război” şi cerând să fie judecat pentru atrocităţile pe care le-a comis. Se numeşte „Mama nu se uită la televizor”: referirea este la cuvintele unui recrut rus care, capturat de ucraineni, şi-a îndemnat mama să nu creadă propaganda de la televiziunea moscovită. „Mamă, nu sunt nazişti aici. Nu te uita la televizor” , a spus băiatul. Videoclipul se deschide cu sunetul sirenelor care se declanşează înainte de bombardament, Maria Alyokhina, Olga Borisova, Diana Burkot şi Taso Pletner coboară în ceea ce pare un buncăr subteran unde îşi încep concertul, notează AlephNews.

UPDATE Aproximativ 70% dintre francezi vor o soluţionare diplomatică a Războiului rus din Ucraina, arată un studiu Ifop publicat în Ajunul Crăciunului, când se împlinesc zece luni de conflict, de Le Journal du dimanche (JDD), potrivit News.ro.

UPDATE Statul Major al Forțelor Armate ale Ucrainei a anunțat sâmbătă că în ultimele 24 de ore a ucis aproape 500 de militari ruși, pierderile armatei ruse ajungând astfel la 101.430 de soldați.

UPDATE Consilierul ucrainean al primarului Mariupolului, Petro Andryushchenko, a raportat pe 24 decembrie că forțele ruse transportă un număr neobișnuit de mare de transportoare de trupe blindate și se observă trecerea unui convoi de camioane prin Mariupol către Berdyansk în regiunea Zaporijia pentru a fortifica frontul la Melitopol, notează Adevărul.

UPDATE Mitropolitul Epifanie, liderul spiritual al Bisericii Ortodoxe a Ucrainei, şi Mitropolitul Sviatoslav, conducătorul Bisericii Greco-Catolice Ucrainene, s-au întâlnit pe 24 decembrie şi au convenit să ia în considerare revizuirea calendarelor religioase, scrie Mediafax.

UPDATE Statul Major al Forţelor Armate ale Ucrainei a raportat că armata rusă a lansat cinci rachete, un atac aerian şi peste 90 de atacuri MLRS împotriva Ucrainei, provocând victime civile şi lovind infrastructura din oraşul Herson în aceeaşi perioadă, potrivit Mediafax.

UPDATE Amenințarea unei invazii ruse prin nord, din Belarus, nu poate fi exclusă, spune șeful Direcției Principale de Informații (GUR) a Ministerul ucrainean al Apărării, Kyrylo Budanov, într-un interviu pentru The New York Times „Ar fi greșit să excludem această posibilitate, dar este la fel de greșit să spunem și că avem date care confirmă existența acestei amenințări”. Potrivit șefului GUR, nicio informație nu indică o amenințare imediată din partea Belarusului, potrivit News.ro.

UPDATE Statul Major ucrainean a raportat că forțele ucrainene au respins un asalt rusesc lângă Andriivka, regiunea Lugansk (15 km vest de Svatove). Un blogger rus a susținut că forțele ruse au efectuat atacuri în direcția Stelmakhivka (16 km nord-vest de Svatove) și în direcția Nadiia (16 km vest de Svatove).

UPDATE De la începutul invaziei ruse în Ucraina, pe 24 februarie, și până la data de 19 decembrie, cel puțin 6.826 de civili au fost uciși și alți 10.769 au fost răniți, potrivit datelor agenției Națiunilor Unite pentru drepturile omului, citate de The Kyiv Independent.

UPDATE Sursele ruse au susținut că forțele ucrainene au lovit Polovynkyne, regiunea Lugansk (56 km sud-est de Svatove) cu rachete HIMARS. Surse din rețelele de socializare au postat imagini care indică faptul că forțele ucrainene ar fi lovit un depozit nespecificat din Polovynkyne.

UPDATE Germania a furnizat Ucrainei 13 vehicule blindate de recuperare Bergepanzer 2, a anunțat sâmbătă guvernul de la Berlin, potrivit The Kyiv Independent. Vehiculele Bergepanzer 2 se bazează pe tancurile de luptă Leopard 1. Acestea au sarcina de a recupera vehiculele avariate în luptă și de a oferi sprijin în instalarea și demontarea motoarelor și a turelelor.

UPDATE Forțele ruse au decretat stare de asediu pentru 10 zile în localitatea ocupată Hornostaivka din regiunea Herson, a anunțat sâmbătă Statul Major General al Forțelor Armate ale Ucrainei, în actualizarea zilnică a informațiilor operaționale de pe front, potrivit The Kyiv Independent.

UPDATE Institutul pentru Studiul Războiului (ISW) precizează, în cel mai recent raport despre situația din Ucraina, că progresele Rusiei în apropiere de orașul Bahmut din regiunea Donețk au încetinit probabil în ultimele zile, deși este prea devreme pentru a spune dacă eforturile forțelor Moscovei de a cuceri orașul au încetat, relatează The Kyiv Independent.

UPDATE Numarul victimelor a crescut. Autorităţile din Herson spun că aproximativ 68 de persoane au fost rănite într-un atac rusesc asupra oraşului.

UPDATE Papa Francisc i-a numit pe cei slabi și săraci "principalele victime ale lăcomiei umane". "Și de acest Crăciun, o umanitate care caută insațiabil banii, puterea și plăcerea nu face loc pentru cei mici, pentru mulți oameni nenăscuți, săraci, uitați, așa cum a fost cu Isus. Mă gândesc mai ales la copiii care sunt înghițiți de război și sărăcie", relatează anews.com.tr. Papa Francisc i-a condus sâmbătă pe catolicii din întreaga lume spre Crăciun, spunând, într-o aparentă referire la războiul din Ucraina și la alte conflicte, că nivelul de lăcomie și foamea de putere este atât de mare încât unii vor să "își consume chiar și vecinii".

UPDATE Ucrainenii îşi vor crea propriul miracol de Crăciun, arătând că vor rămâne neînvinşi în ciuda atacurilor ruseşti care au aruncat milioane de oameni în întuneric, a declarat preşedintele Volodimir Zelenski într-un mesaj sfidător, relatează Reuters, potrivit Agerpres. 

"Chiar şi în întuneric complet, ne vom găsi unul pe altul pentru a ne îmbrăţişa strâns. Iar dacă nu există căldură, ne vom îmbrăţişa mult timp pentru a ne încălzi", a mai spus liderul de la Kiev.

"Vom zâmbi şi vom fi fericiţi, ca întotdeauna. Există o singură diferenţă - nu vom aştepta un miracol, deoarece îl creăm noi înşine", a punctat Zelenski.

Omul de afaceri și cofondatorul inițiativei Europa 2028, Vasile Tofan este invitatul de duminică al emisiunii Cutia Neagră PLUS. Analizăm planul ambițios de reformă administrativ-teritorială: mai puține primării, servicii mai eficiente, stoparea exodului populației. Discutăm despre curajul de care are nevoie Guvernul Munteanu pentru reforme nepopulare. Dar și despre posibilitatea de a deveni prim-ministru: cum a fost inclus pe lista scurtă a candidaților în octombrie 2025 și de ce nu a acceptat oferta.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Cazul Ludmilei Vartic a zguduit opinia publică și a readus în prim-plan o realitate dureroasă: violența domestică în Moldova. Ludmila ar fi una dintre miile de femei care au trăit ani la rând în abuz. După tragedia care i-a curmat viața, rămân multe întrebări: putea fi prevenit acest deznodământ? Ce fac autoritățile acum? Și de ce atât de puține victime cer ajutor? Datele arată o realitate alarmantă: • 73% dintre femeile din Republica Moldova au fost supuse cel puțin unei forme de violență din partea partenerului • 10% dintre victime raportează cazurile autorităților • 90% aleg să îndure abuzurile în tăcere Invitați: • Marcela Adam – deputată PAS, secretara Comisiei pentru cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media • Ivan Crețu – șeful Centrului de Justiție Familială al Poliției • Elena Botezatu – președinta Centrului Internațional „La Strada Moldova” • Arina Țurcan-Donțu – avocata mamei și a surorii Ludmilei Vartic
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
O autogară privată deschisă la doi pași de Gara de Nord a provocat un război între transportatori. Proprietarii gării au fost cei mai mari sponsori ai PAS la parlamentare. Scandalul din jurul autogării a scos la iveală și o schemă imobiliară cu implicarea Primăriei Chișinău. Aflați detalii în investigația de la Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Cazul de la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Dereneu a ajuns simbolul unui conflict mai amplu dintre cele două mitropolii ortodoxe din Republica Moldova. În 2025, Curtea Supremă de Justiție a Republicii Moldova a decis definitiv că dreptul de folosință asupra bisericii aparține Mitropoliei Basarabiei. Clădirea este monument istoric și proprietatea statului, administrată de Ministerul Culturii al Republicii Moldova. Discutăm la Cutia Neagră PLUS despre responsabilitatea statului, rolul justiției, implicarea politicului și despre cum pot fi gestionate echitabil cele peste 600 de biserici aflate în proprietatea publică.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Persoane și companii, conectate la Șor, Plahotniuc sau Andronachi, au fost excluse subit în ultimii ani din lista de sancțiuni a SIS. Printre cei radiați se regăsesc personaje controversate, penali, dar și persoane care s-au apropiat de actuala guvernare. „Evadare din lista neagră”, o nouă investigație Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Fostul premier Ion Sturza, invitat la Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
În căutarea dreptății pentru copiii schilodiți sau decedați. Ce pot face părinții ai căror copii au decedat ori s-au traumat pe terenurile gestionate de autorități? Cine mai poate să-i ajute? Unde să-și caute dreptatea? Doar la Cutia Neagră PLUS!
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Ambasadorul Ucrainei, Rahovei Paun, la Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Vama – între securitate, contrabandă și corupție. Șeful Serviciului Vamal, Radu Vrabie, în premieră la Cutia Neagră PLUS. detalii despre contrabanda de arme și cazul Leușeni. rețele criminale, droguri, țigări și trafic transfrontalier. Transnistria – zonă gri pentru controlul vamal și integrarea UE. corupția din interiorul Serviciului Vamal. arestări, dosare penale și funcționari suspendați. taxe vamale pentru colete online (Temu, AliExpress). legături politice, protecție și lipsă de integritate.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
PAS a primit un nou mandat de guvernare: a fost un vot de încredere sau unul strict pentru integrarea europeană? Discutăm despre schimbările (sau lipsa lor) din actul de guvernare, un prim-ministru surpriză, noii miniștri și emisarii speciali. Analizăm retragerea anunțată a lui Ilan Șor și consecințele pentru Orhei și Comrat, dar și despre justiție: Plahotniuc, condamnări fără detenție și dosare care ridică semne de întrebare. Invitați: Igor Boțan, director executiv ADEPT; Eremei Priseajniuc, expert independent; Dorian Istratii, deputat PAS
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Este posibil să cumperi 10 ari de pământ în luxosul cartier din Valea Morilor cu 50 de euro? Sau 7 ari de teren pentru construcții lângă Circ cu 700 de lei? Pentru Vlad Andronachi și un alt fost fruntaș PD - a fost posibil! Ce se construiește astăzi pe terenurile cumpărate pe bănuți, vedeți la Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Invitatul noii ediții a emisiunii Cutia neagră PLUS cu Mariana Rață este directorul Agenției Servicii Publice, Mircea Eșanu. Discutăm cele mai sensibile subiecte ale momentului: Tentative de obținere frauduloasă a cetățeniei și noua lege care schimbă regulile pentru toți. Cum au ajuns mii de străini să ceară cetățenia Republicii Moldova. Retragerea cetățeniei pentru cei implicați în acțiuni împotriva statului. Zeci de examinatori reținuți în dosarele de corupție la permise – de ce fenomenul nu se oprește? Problemele moldovenilor din Marea Britanie la preschimbarea permiselor. Consiliul pentru investiții sensibile ascunde numele companiilor? Toate răspunsurile le aflăm la Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Este bugetară, dar trăiește în lumea brandurilor de LUX: Chanel, Prada, Gucci, Valentino. Ținutele viceprimarului Chișinăului fac cât o avere întreagă. Conduce doar SUV-uri BMW pentru care ar trebui să adune o viață. Care este secretul Irinei Gutnic pentru o viață de VIP, aflați într-o nouă investigație Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Ministra Afacerilor Interne, Daniella Misail-Nichitin este invitata de astăzi a emisiunii Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Vettingul judecătorilor Curții de Apel Centru provoacă tot mai multe nedumeriri. Aproape jumătate dintre rapoartele Comisiei de vetting privind magistrații de la Apel au fost trimise la reexaminare de CSM. Ce nu e bine în aceste rapoarte? Înseamnă asta că nu își face bine treaba Comisia de Vetting? Despre aceste și alte întrebări, discutăm la Cutia Neagră PLUS: președintele Comisiei de Vetting Andrei Bivol, membra Consiliului Superior al Magistraturii Livia Mitrofan și avocata Cristina Ciubotaru.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
La 10 zile după tragedia în care o fată de 13 ani a căzut în gol, alți opt copii au fost surprinși jucându-se pe același acoperiș al clădirii în ruină. Ce s-a schimbat? Cine răspunde? Și câți copii mai trebuie să moară? Clădire privată, ani de promisiuni, zero acțiuni. Analizăm la Cutia Neagră PLUS cu șeful adjunct de la Direcția de Poliție Chișinău Tudor Borș, ex-viceprimarul Chișinăului Victor Chironda și avocatul Constantin Tănase.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Partidul Nostru al lui Renato Usatîi a fost lider la donații primite de la pensionari și șomeri în campania electorală. Peste 60 de persoane au rupt din puținul pe care îl aveau pentru a ajuta formațiunea în alegeri. Echipa Cutia Neagră PLUS i-a căutat pe acești donatori generoși. Spre surprinderea noastră, mulți dintre ei au fugit de întrebări, iar alții s-au lansat în atacuri și amenințări la adresa echipei de filmare.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
În cei șase ani de la fuga sa din Republica Moldova, Vladimir Plahotniuc s-a pricopsit cu cel puțin șapte identități false — în România, Ucraina, Bulgaria, Rusia, Irak, Vanuatu și Mexic. Colegii noștri din echipa de investigații „Cu Sens” au reușit să meargă pe urmele acestor identități ascunse ale fostului oligarh. „Fețele nevăzute ale lui Vlad Plahotniuc” — la Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Oameni de afaceri controversați sau acuzați de legături cu Vlad Plahotniuc, în lista de sponsori de campanie ai PAS. Printre donatori se regăsesc primari aleși din partea altor partide politice. Dar și medici, profesori și pensionari.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Un nou Guvern, noi așteptări în justiție. Reforma justiției rămâne unul dintre cele mai sensibile și controversate subiecte în Republica Moldova. Ce a mers bine și ce nu în mandatul actualului ministru? De ce fel de ministru al Justiției are nevoie noul Guvern? Cum avansează procesul de vetting și cât de eficient este el în realitate? Dezbatem prioritățile și restanțele din justiție, practica „capodoperelor legislative” din Parlament și dosarele de rezonanță care pun la încercare independența sistemului, astăzi la Cutia Neagră PLUS. Invitați: avocatul Promo-LEX Vadim Vieru, președinte CRJM Ilie Chirtoaca și ex-ministrul Justiției Fadei Nagacevschi.

/ULTIMA ORĂ/ Stare de urgență în domeniul energetic în Republica Moldova: Măsura, instituită pentru 60 de zile
/ULTIMA ORĂ/ Stare de urgență în domeniul energetic în Republica Moldova: Măsura, instituită pentru 60 de zile
/VIDEO/ România „înghite” Moldova? Despre falsuri și sprijinul real oferit de țara vecină, la „Alo, TV8”
/VIDEO/ România „înghite” Moldova? Despre falsuri și sprijinul real oferit de țara vecină, la „Alo, TV8”
/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1490: Pericol în Moldova, atac masiv și explozie în Lituania. Șeful NATO îi dă vești proaste lui Putin
/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1490: Pericol în Moldova, atac masiv și explozie în Lituania. Șeful NATO îi dă vești proaste lui Putin
/VIDEO/ Generația ALPHA: Primul serial socio-educativ pentru copii și adolescenți din Moldova, difuzat din 4 aprilie la TV8
/VIDEO/ Generația ALPHA: Primul serial socio-educativ pentru copii și adolescenți din Moldova, difuzat din 4 aprilie la TV8
Jurnalista TV8, Viorica Tătaru, ținta unei campanii de denigrare: ONG-urile de media cer sancțiuni
Jurnalista TV8, Viorica Tătaru, ținta unei campanii de denigrare: ONG-urile de media cer sancțiuni

externe

/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1491: Atac record, stare de urgență în Moldova și explozie în Estonia. Zelenski: „Rusia nu vrea pace”

25 martie 2026, ora 12:18

Stare de urgență în sectorul energetic din Moldova. Cu votul a 72 de deputați Parlamentul a votat, aseară, instituirea pentru următoarele 60 de zile. După trei ore de dezbateri, pe lângă PAS, inițiativa Guvernului Munteanu a mai fost susținută de fracțiunile Partidul Nostru, Democrația Acasă și blocul Alternativa. Împotrivă au votat comuniștii și socialiștii, chiar dacă prorusul Vlad Bătrîncea a sugerat guvernării să prezinte Moscovei nota de plată pentru daunele aduse sistemului energetic.

Rusia a lansat un atac de amploare fără precedent asupra Ucrainei, utilizând aproape 1.000 de drone și rachete într-un interval de 24 de ore, potrivit autorităților de la Kiev.  Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a calificat atacul drept unul dintre cele mai ample desfășurate pe timp de zi asupra țării sale, de la declanșarea războiului. Drept răspuns, Ucraina a bombardat noptea trecută, regiunea Leningrad din nord-vestul Rusiei. Între timp, o dronă venită dispre Rusia a lovit coșul de fum al unei centrale electrice din nord-estul Estoniei.

UPDATE Comisia Europeană a adoptat miercuri o propunere prin care inițiază procedura necesară pentru ca UE să devină membru fondator al Tribunalului special pentru crima de agresiune împotriva Ucrainei. După ce statele membre aprobă această propunere, Comisia va putea notifica intenția UE de a se alătura tribunalului în calitate de membru fondator. UE va juca apoi un rol central în operațiunile tribunalului, inclusiv ca membru al Comitetului de gestionare care va conduce Tribunalul special, scrie Mediafax.

UPDATE Donald Trump susține că Vladimir Putin și Volodimir Zelenski sunt aproape de a încheia un acord de pace privind Ucraina. „Cred că sunt aproape de acest lucru, dar spun asta de mult timp. Am soluționat opt războaie. Toate ar fi trebuit să fie mai dificile decât acesta. Acesta ar fi trebuit să fie cel mai simplu. Dar sunt doi oameni care chiar se urăsc unul pe celălalt. Veți înțelege că ura nu contribuie la încheierea unor acorduri”, a declarat președintele SUA.

UPDATE Ministrul moldovean al Energiei, Dorin Junghietu, a explicat că linia electrică Isaccea–Vulcănești s-a defectat după ce a fost lovită de drone Shahed în timpul atacurilor rusești din Ucraina din seara zilei de luni, subliniind că lucrările de restabilire vor dura până la șapte zile.

UPDATE O poză cu pilonul lovit și conductorii rupți de pe linia Isaccea–Vulcănești, în urma atacului cu drone rusești, a fost publicată de ministrul Energiei, Dorin Junghietu. Lucrările de reparație vor dura între 5 și 7 zile.

UPDATE Armata germană vrea să înceapă utilizarea inteligenței artificiale pentru accelerarea procesului decizional, notează Mediafax. „Ucrainenii exploatează datele pe care le-au colectat de-a lungul a patru ani de război. Pe baza acestor date, inteligența artificială poate deduce cum a acționat inamicul în situații similare în trecut și poate recomanda contramăsuri”, a explicat generalul Christian Freuding, comandantul armatei germane.  

UPDATE Volodimir Zelenski a vorbit despre negocierile de pace cu partea rusă, mediate de americani, la Miami, de weekendul trecut. Potrivit lui, discuțiile s-au soldat cu eșec: „Astăzi a avut loc un briefing al echipei noastre de negociere, care s-a întors din SUA. Din păcate, nu există încă progrese reale. Rusia nu dorește să facă pași către pace. Amploarea atacului de astăzi indică în mod clar că Rusia nu are nicio intenție reală de a pune capăt acestui război. Iar dacă luăm în considerare și faptul că Rusia ajută regimul iranian să efectueze lovituri în întreaga regiune, concluzia devine evidentă: fără presiuni suplimentare și puternice asupra Rusiei, fără pierderi semnificative pentru aceasta, cei de la Moscova nu vor manifesta nicio dorință de a da înapoi din război și de a ajunge, într-un fel sau altul, la pace”.

UPDATE Ministrul rus al energiei, Sergei Tsivilev, a declarat miercuri că Rusia furnizează combustibil Cubei ca ajutor umanitar. Tsivilev, care a vorbit cu reporterii cu ocazia conferinței ministerului, nu a oferit alte detalii. Departamentul Trezoreriei SUA a modificat joi termenii unei derogări acordate vânzărilor de țiței și produse petroliere de origine rusă deja încărcate pe petroliere, pentru a exclude în mod specific tranzacțiile care implică Coreea de Nord, Cuba și Crimeea, potrivit Rador.

UPDATE Trei drone au intrat în spațiul aerian al Estoniei și Letoniei, dinspre Rusia și Belarus. Încă nu este clară proveniența lor, dar pătrunderile au avut loc aproape simultan cu un atac cu drone executat de Ucraina asupra unui port rusesc de la Marea Baltică, unde a izbucnit un incendiu de amploare, scrie Biziday.

UPDATE Comandantul Forțelor de Sisteme fără Pilot ale Forțelor Armate ale Ucrainei, Robert Brovdi „Madiar”, i-a răspuns primarului Lvovului, Andrii Sadovyi, la observațiile acestuia privind eficiența mijloacelor de contracarare a țintelor inamice. Pe canalul său de Telegram, el a declarat că inamicul atacă zilnic Ucraina cu cel puțin o sută de drone. „Nu a existat nicio zi în martie până acum în care mai puțin de o sută de Shahed/Geran să fi colindat cerul Ucrainei. Au fost și vor fi zile cu 400-500, cum este cea de azi”, a menționat Brovdi, scrie Libertatea Cuvîntului.

UPDATE Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a calificat atacul drept unul dintre cele mai ample desfășurate pe timp de zi asupra țării sale, de la declanșarea războiului. „A izbucnit un incendiu în clădirile Bisericii Sfântul Andrei din Livov. Istoria acestei biserici datează de la începutul secolului al XVII-lea. Dronele iraniene ‘Shahed’, modernizate de Rusia, lovesc biserica din Livov - aceasta este o imoralitate absolută, iar doar cineva precum Putin ar putea găsi acest lucru acceptabil. Un spital de maternitate a fost avariat în Ivano-Frankivsk.”

UPDATE Premierul maghiar Viktor Orban a anunțat, miercuri, că Ungaria suspendă livrările de gaze către Ucraina. „Vom opri treptat livrările de gaze din Ungaria către Ucraina și vom stoca gazul rămas pe teritoriul țării noastre”, a anunțat Viktor Orbán într-un videoclip publicat pe pagina sa de socializare, potrivit publicației Magyar Nemzet.

UPDATE Rusia a afirmat miercuri că a doborât în timpul nopţii 389 de drone ucrainene, un atac de amploare ce a vizat în special regiunea Leningrad, din nord-vestul ţării, unde a fost lovit un important port din Golful Finlandei, relatează AFP.

UPDATE Flota Rusiei a suferit o pierdere grea după ce forțele ucrainene au lovit în mod coordonat spărgătorul de gheaţă „Purga” și au vizat infrastructura portuară de la Ust-Luga, afectând astfel importante obiective strategice rusești din Marea Baltică, scrie Adevărul.

UPDATE Guvernatorul regional a confirmat izbucnirea unui incendiu uriaș în portul Ust-Luga, unde se află cel mai mare terminal de transfer al petrolului rusesc. Totodată, au fost semnalate lovituri în portul din Vîborg și în apropierea unei clădiri a FSB-ului. Portul este un nod esențial pentru exporturile rusești de petrol, cărbune și fertilizatori, au anunțat autoritățile ruse.

UPDATE Un incendiu a izbucnit în portul rusesc Ust-Luga de la Marea Baltică, un important nod de export de petrol, în urma unui atac masiv cu drone ucrainene, au confirmat miercuri oficialii ruşi, transmite Reuters.

UPDATE Pe de altă parte, în Rusia a izbucnit un incendiu în portul Ust-Luga, de la Marea Neagră, un hub major de export petrolier, după un atac ucrainean major cu drone au declarat miercuri oficiali ruşi. Ucraina şi-a intensificat atacurile cu drone asupra rafinăriilor şi rutelor de export în cursul ultimelor săptămâni, într-o tentativă de a slăbi economia de război a Rusiei. Ust-Luga şi Primorsk, în Golful Finlandei, au fost forţate să suspende exporturile de ţiţei duminică, după ce au fost lovite de drone dar apoi au reînceput luni încărcările, relatează Reuters.

UPDATE Cel puţin o persoană a murit şi una a fost rănită într-un atac rusesc asupra regiunii Odesa, din sudul Ucrainei, informează serviciile de urgenţă, conform Agerpres. Atacul a avariat o locuinţă privată, declanşând un incendiu, şi a provocat pagube la şase clădiri din apropiere, au anunţat serviciile de urgenţă pe aplicaţia de mesagerie Telegram, postând fotografii cu pompieri care sting incendii într-o clădire parţial distrusă. Incendiul a fost între timp stins, potrivit serviciilor de urgenţă. Rusia a scos din funcţiune reţeaua de alimentare cu electricitate pentru aproape 150.000 de consumatori în oraşul cu acelaşi nume din regiunea Cernigău, potrivit companiei de distribuţie de electricitate. Potrivit acesteia, lucrările de reparaţii vor începe imediat ce va fi posibil.

UPDATE Un influencer rus a murit după ce avionul său a fost doborât de apărarea antiaeriană rusă. Incidentul a avut loc sâmbătă, 21 martie, în apropierea unei fabrici de rachete din regiunea Moscova. Aparatul de zbor ar fi fost confundat cu o dronă ucraineană de către sistemele de apărare aflate în alertă. La bordul avionului de mici dimensiuni se afla influencerul împreună cu un alt pasager. Ambii și-au pierdut viața în urma impactului violent cu solul, scrie Cotidianul.

UPDATE Potrivit Serviciului Intern de Securitate al Estoniei (ISS) citat de Euronews, o dronă a lovit coșul de fum al centralei electrice Auvere, situată în apropierea graniței cu Rusia, arată Euronews. „O dronă a lovit coșul de fum al centralei electrice Auvere. Nu au fost raportate persoane rănite în urma incidentului”, au transmis autoritățile într-un comunicat. Instituția a precizat că drona a intrat în spațiul aerian estonian venind din direcția Rusiei.

UPDATE Liderul nord-coreean Kim Jong Un a transmis marți o scrisoare către omologul său rus Vladimir Putin, reafirmând sprijinul „de neclintit” al Phenianului față de Moscova. În scrisoare, Kim Jong Un a declarat: „Phenianul va fi mereu alături de Moscova. Aceasta este alegerea noastră și voința noastră de neclintit”, conform Agerpres. Acest mesaj survine pe fondul colaborării militare dintre cele două țări, după invazia Rusiei în Ucraina din 2022. Phenianul a trimis trupe și sisteme de armament pentru a sprijini efortul militar rus, în schimbul ajutorului financiar, alimentelor, energiei și tehnologiei militare, potrivit analiștilor.

UPDATE Președintele Belarusului, Aleksandr Lukașenko, a sosit miercuri în Coreea de Nord, în prima sa vizită oficială, având ca scop aprofundarea cooperării bilaterale dintre cele două state, aflate sub un regim strict de sancțiuni internaționale. Vizita liderului de la Minsk va dura două zile, iar potrivit agenției de stat Belta, citată de Le Figaro, obiectivul deplasării este „identificarea domeniilor cheie de interes comun, precum și a celor mai promițătoare proiecte care urmează să fie implementate”, scrie Mediafax.

/VIDEO/ Verde-n ochi: Cadourile otrăvite de la Putin și ruleta rusească
/VIDEO/ Verde-n ochi: Cadourile otrăvite de la Putin și ruleta rusească
/VIDEO/ România „înghite” Moldova? Despre falsuri și sprijinul real oferit de țara vecină, la „Alo, TV8”
/VIDEO/ România „înghite” Moldova? Despre falsuri și sprijinul real oferit de țara vecină, la „Alo, TV8”
/VIDEO/ Reforma care nu poate fi amânată. Viziunea lui Tofan pentru reorganizarea Moldovei: „Fără raioane și cu 40 de municipalități”
/VIDEO/ Reforma care nu poate fi amânată. Viziunea lui Tofan pentru reorganizarea Moldovei: „Fără raioane și cu 40 de municipalități”
/VIDEO/ Generația ALPHA: Primul serial socio-educativ pentru copii și adolescenți din Moldova, difuzat din 4 aprilie la TV8
/VIDEO/ Generația ALPHA: Primul serial socio-educativ pentru copii și adolescenți din Moldova, difuzat din 4 aprilie la TV8
/VIDEO/ Restricții la benzinării: Ce limite vor fi impuse la achizițiile de combustibil
/VIDEO/ Restricții la benzinării: Ce limite vor fi impuse la achizițiile de combustibil

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.