/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 799: Groază la Odesa, groapă comună la Cernăuți și prognoză alarmantă! SUA acuză Rusia de atacuri chimice

social

/VIDEO/ Viață de coșmar într-un bloc de locuit care se desface în bucăți! „Ne culcăm, dar nu știm dacă ne vom trezi”

25 decembrie 2022, ora 21:26

Cum ar fi să locuiești într-un bloc în care pereții apartamentelor au fisuri cât palma de mari? E de groază și riscant, ați spune. Așa zic și proprietarii unor apartamente dintr-un bloc din orașul Șoldănești, care de câteva luni se uită speriați la crăpăturile ce se tot adâncesc. De frica prăbușirii construcției, cei care au avut unde s-au refugiat. Alții însă, printre care familii cu copii mici, au rămas pe loc, fiind în așteptarea unei deciziei de la primăria orașului. Li s-a propus să trăiască temporar la spitalul din oraș, dar au refuzat. 

Primăria a estimat că pentru consolidarea blocului avariat ar fi nevoie de circa 10 milioane de lei. Evident, nu are aceasta sumă care reprezintă jumătate din bugetul total al orașului pentru un an întreg. Așteaptă ca Guvernul să ofere o mână de ajutor, dar pentru asta trebuie să îndeplinească și unele condiții. 

„Toți de sus sunt plecați, numai noi am rămas. - De la etajul 3 în jos ați rămas... -  Da, și încă de la 2 nu-i. - Au plecat de frică? - D-apoi cum? De ce altceva? - Dumneavoastră nu aveți unde pleca? Nu aveți unde vă duce? - Unde să mă duc, cine mă așteaptă pe mine? - Cum locuiți așa, cu pereții... - Iată așa. Cu „sumcile” (n.r. - gențile) pline...”

Doamna Lidia este una dintre locatarele blocului care pare că mai mare puțin și se va desprinde în bucăți. Trăiește într-un apartament situat la etajul trei. Ne-a invitat în locuință ca să ne arate dezastrul cu pereții crăpați, asemeni unui puzzle. Primele fisuri, spune pensionara, au apărut pe partea exterioara a blocului, apoi, cu timpul, au ajuns și în interior. 

Ia uitați-vă, se umflă tot de sus pentru că nu este făcută construcția cum trebuie. Uitați-vă, vedeți? Eu mă tem pentru că la toți a căzut. Eu la mine mă tem.  - La vecini a căzut? - Acesta este perete de...? - Perete, perete. - Nu e de bază, nu? - Nu e de bază, dar se duce pentru că nu este făcut până la urmă. - Ia uitați-vă ce e aici!

Când fisurile s-au mărit și mai mult, a fost vara aceasta, în luna iulie, femeia și-a împachetat lucrurile mai importante și stă de-a gata. 

Ați vrea să o consolideze sau mai bine să vă mutați într-o locuință unde e mai sigur. - Nu știu dacă o să dea garanție cineva atâta timp, mai bine să dea banii la lume și lumea și-ar căuta apartamente, și-ar căuta unde să trăiască.

Femeia are câteva explicații de ce blocul lor e la un pas de a se prăbuși. 

E aproape de casă traseu. Al doilea: când e un cutremur mic, aceste două scări nu au fost apăsate bine. Câte oleacă s-au lăsat. A început de la puțin, să vă uitați afară, a început de afară, apoi prin apartamente. - Spuneați că de la început ați tot bătut alarma, nu ați lăsat, de la prima fisură ați început a face gălăgie... - Da, da. Toată documentația este. O mapă întreagă de când umblăm noi pe drumuri, pe la uși.” 

Urcăm la etajul patru, unde-l găsim pe un alt locatar, și el alarmat de toată această situație. Ne-a spus că a încercat să acopere crăpăturile, dar a înțeles că e zadarnic acum, așa că a decis să se mute într-un loc mai sigur, până când autoritățile publice locale vor veni cu un răspuns final privind problema lor.

Cele mai multe fisuri sunt la etajele superioare: cinci, patru și trei. La primele două situația nu este atât de dramatică, adică pereții sunt intacți, dar acest lucru nu înseamnă că oamenii care locuiesc aici sunt liniștiți. Dimpotrivă: sunt îngroziți de gândul că blocul s-ar putea prăbuși, iar ei nu vor avea timp să iasă. 

Maxim locuiește împreună cu cei doi copii ai săi la primul etaj. Spune că s-ar duce într-un loc mai sigur, dar nu are unde, mai ales acum, în plină iarnă. 

Pe timp de iarnă, unde să ne ducem? Nu avem unde ne duce. Ei ne-au spus nouă că cine are și unde poate să se mute, să caute o gazdă, dar pe timp de iarnă unde să te muți acum cu doi copii?

Vecina lui de la etajul doi, și ea cu copil mic, spune că îi este frică să trăiască în acest bloc: „Vă este frică să stați aici? - Într-adevăr, ne este foarte frică. Ne culcăm, dar nu știm cum o să ne sculăm.”

Pentru că blocul avariat se află la doar câțiva metri de sediul Consiliului Raional Șoldănești, am intrat aici ca să discutăm cu funcționarii despre planurile privind această situație. Nu a fost să fie. O angajată, care era la curent cu necazul locatarilor și cu acțiunile autorităților, ne-a redirecționat la primăria orașului, în special la viceprimarul Vadim Groza.

Am reușit, în cele din urmă, să discutăm cu el, chiar dacă l-am așteptat ceva timp, pentru că, așa cum ne-a zis, tocmai revenise de la Chișinău. 

Potrivit viceprimarului, cele două scări din blocul avariat sunt o problemă de care conducerea orașului se ocupă cel mai intens acum. Adică, siguranța oamenilor rămași să locuiască în continuare aici este o prioritate pentru primărie. 

Încă din 2019, s-a început identificarea unei soluții viabile. Atunci, s-a făcut o expertiză de către o companie privată, care a constatat că blocul trebuie întărit, demolarea lui fiind exclusă. 

Expertiza a arătat că blocul poate fi exploatat în continuare, doar că necesită consolidarea blocului, iar cetățenii să-l poată exploata o viață - 30-40 de ani.

Dar, riscul ca blocul să se prăbușească în orice moment există, iar viceprimarul nu ascunde acest lucru. Problema acestor familii încă nu este aproape de deznodământul final. Pentru că suma estimativă, necesară consolidarea blocului ajunge la 10 milioane de lei, primăria are nevoie de ajutorul Guvernului. Între timp, locatarii au început să formeze o asociație care este una dintre condițiile de a fi oferită această sumă de bani. 

Devizul de cheltuieli trece actualizarea. După vor ști suma concretă. O să ajungă până la 10 milioane de lei. Primăria Șoldănești, în fondul de rezervă are 200-250 de mii de lei. De asta nu avem posibilitatea, bugetul orașului este de 20-22 de milioane de lei”, declară Groza. 

Oamenii și aleșii locali speră că după ce vor trece sărbătorile de iarnă, lucrurile se vor mișca mai repede din loc și vor avea o claritate. Dar, chiar și în cazul în care vor obține cele 10 milioane de lei din partea Guvernului, până la reparația propriu-zisă a blocului va mai trebui să treacă ceva timp. Și asta pentru că va fi nevoie de desfășurat o licitație, după care firma câștigătoare va putea trece la etapa lucrărilor, care tot sunt anevoioase, ne-a mai spus viceprimarul. 

Și, în timp ce plecam deja din primărie, pe scări un consilier de la PSRM a insistat să menționeze că blocul poate avea o altă soartă, dacă primarul era să se implice de la bun început, mai ales că și el locuiește acolo, doar că într-o altă scară, unde nu au ajuns crăpăturile. În perioada cât ne-am aflat în sediul primăriei, biroul său era încuiat. L-am contactat două zile mai târziu la telefonul din birou și nu ne-a răspuns nimeni, semn că nu era pe loc. 

Despre Alexandru Tinica, acum circa 10 ani, când se afla la primele mandate de primar de Șoldănești, au scris mai multe publicații de la Chișinău. Și asta pentru că fusese cercetat penal în câteva dosare, ulterior condamnat cu suspendare și toate astea fără să-și dea demisia. 

A depistat nereguli și Curtea de Conturi, care a făcut un raport. Atunci, el a declarat că este nevinovat și că dosarele și verificările fuseseră înscenate, nota portalul anticorupție, într-un articol publicat în anul 2019.

Un reportaj de Veronica Gherbovețchii
Imagine și montaj de Vlad Glinjan

/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 798: Sânge la Odesa, ordinul lui Șoigu și îndemn din SUA! Rusia se laudă cu o lovitură grea
/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 798: Sânge la Odesa, ordinul lui Șoigu și îndemn din SUA! Rusia se laudă cu o lovitură grea
Șefa Procuraturii Anticorupție - invitata de astăzi a emisiunii „Cutia Neagră” cu Mariana Rață
Șefa Procuraturii Anticorupție - invitata de astăzi a emisiunii „Cutia Neagră” cu Mariana Rață
/Analiză/ Date șocante: Moldova aruncă la gunoi circa 3.000 vagoane de tren marfare, pline cu alimente
/Analiză/ Date șocante: Moldova aruncă la gunoi circa 3.000 vagoane de tren marfare, pline cu alimente
/VIDEO/ INVESTIGAȚIE/ Alianța Kremlin. Conexiunile din UE ale agenților de influență rusească din R. Moldova
/VIDEO/ INVESTIGAȚIE/ Alianța Kremlin. Conexiunile din UE ale agenților de influență rusească din R. Moldova
/VIDEO/ 1 Mai cu cârnăciori de la fugarul penal Șor: Cum au chefuit găgăuzii și bălțenii de Ziua Muncii
/VIDEO/ 1 Mai cu cârnăciori de la fugarul penal Șor: Cum au chefuit găgăuzii și bălțenii de Ziua Muncii

Caz cutremurător! O fetiță de 4 ani a murit după ce ar fi mâncat pește. Și bunica a decedat în urma șocului

missing
02 mai 2024, ora 13:25

Tragedie în România. O copilă de 4 ani a murit după ce ar fi mâncat macrou congelat, cumpărat de la magazinul din sat. Iar bunica ei a făcut infarct când a aflat vestea și a decedat la spital. Potrivit Ministerului Sănătății din țara vecină, cele două consumară pește și la scurt timp acuzau grețuri și vomă.

Totul s-a întâmplat în județul Călărași. Fetița și bunica ei au luat masa în familie, alături de alte 8 persoane, pe 29 aprilie, consumând o varietate de produse, printre care pește congelat, carne de porc și gogoși. Doar celor li s-a făcut rău. 

Familia a sunat la 112, întrucât fetița de 4 ani era inconștiență. A fost transportată la spitalul județean, a fost intubată, dar a murit.

Trei ore mai târziu, familia a sunat din nou la 112, pentru că și bunicilor li s-a făcut rău. Bunica de 55 de ani și bunicul de 66 de ani au fost duși la spitalul din Oltenița. Din păcate, și bunica a murit când a auzit că nepoata a decedat.

Serviciul de Medicină Legală va efectua necropsia ambelor persoane și vor fi prelevate probe, inclusiv toxicologice, în vederea stabilirii cauzei deceselor. O altă anchetă a fost începută de Direcția Sanitar-Veterinară.

Șeful Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, Sebastian Hotca, a declarat pentru Digi24 că se vor face verificări pentru a stabili dacă operatorul economic a desfășurat o activitate autorizată și dacă depozitat și comercializat peștele în conformitate cu prevederile legale.

/Ziua Internațională a Muncii este sărbătorită astăzi în majoritatea țărilor lumii. În Republica Moldova epicentul sărbătorii a fost la Comrat, unde oameni din anturajul cârnăciorilor Ilan Șor au criticat guvernarea și au împărțit frigărui. /Îmbulzeală la aeroport. Înăsprirea regulilor de securitate ține afară oamenii care vin să-și petreacă sau să-și întâlneacă apropiații. Autoritățile promit să renunțe la restricții din 16 mai. /Focuri de armă în centrul capitalei. Un bărbat a tras, în plină stradă, dintr-un pistol în amicul său de pahar. Medicii luptă pentru viața victimei.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Mitropolitul Moldovei, subordonat canonic bisericii ruse, sugerează că în frecventele sale deplasări la Moscova le spune superiorilor săi că nu este de acord cu războiul din Ucraina, dar, în același timp, mitropolitul Vladimir evită să condamne agresiunea militară a Rusiei. /Directoarea spitalului de Psihiatrie din Bălți este acuzată că și-a cumpărat mobilă acasă din contul bolnavilor. CNA a pornit un dosar pe delapidarea a o sută de mii de lei din bugetul spitalului. /De mâine, Republica Moldova poate exporta carne de pasăre în Uniunea Europeană. Bruxelles-ul își deschide hotarul pentru produsele proaspete, dar și congelate, după trei ani de negocieri. Cât de atractivă este pentru producătorii noștri, aflați în câteva minute.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Fără panglica Sfântul Gheorghe și în acest an. Autoritățile anunță amenzi de la 4 mii 500 la 18 mii de lei pentru cei care vor purta simbolul agresiunii ruse. /De la 1 mai, accesul pe Aeroportului Internațional Chișinău va fi permis doar pasagerilor. Măsurile sunt luate pentru a spori nivelul de siguranță de sărbători, odată cu creșterea fluxului de pasageri. /Schemă de însușire ilegală a terenurilor din capitală, deconspirată de CNA. Oamenii legii au descins pe 30 de adrese, într-un dosar de corupere pasivă și luare de mită.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Tragedie într-o familie din Chișinău. Copilul acestora, în vârstă de opt ani, s-ar fi împușcat cu arma tatălui, deținută legal. Surse apropiate anchetei au declarat pentru TV8 că băiatul a făcut-o conștient. /Gazul natural s-ar putea ieftini. Moldovagaz a solicitat Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică să revizuiască tariful de furnizare a gazelor naturale pentru consumatorii finali. /Cetățenii moldoveni care trăiesc în SUA, Canada, dar și alte patru țări vor putea vota prin corespondență la alegerile prezidențiale și la referendumul cu privire la aderarea la UE, care vor avea loc în această toamnă. Deputații au aprobat în lectura a doua un proiect de lege în acest sens.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Mitropolitul Vladimir îi cheamă înapoi pe preoții care au trecut la Mitropolia Basarabiei. După ce i-a renegat, interzicându-le să oficieze slujbe, aceasta îi îndeamnă să se pocăiască și să revină în subordinea lui. /Dosarul pe numele bașcanei Găgăuziei a ajuns pe masa judecătorilor. Evghenia Guțul riscă până la șapte ani de pușcărie pentru că a acceptat cu bună știință zeci de milioane de lei de la gruparea criminală Șor. /A plouat cu nisip adus din Africa. Un ciclon venit din Sahara a acoperit țara cu praf. Ce spune Agenția de Mediu despre nivelul de poluare?
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Peste 20 de milioane de lei au fost confiscați la Aeroport de la oamenii lui Șor. Procurorii au deschis un dosar penal pentru contrabandă în proporții deosebit de mari în interesul unui grup criminal organizat. /Tânăra de la Orhei, găsită moartă după opt zile de căutări, a fost condusă astăzi pe ultimul drum. Rudele și sătenii fetei spun că vor cere ca vinovatul să primească pedeapsa maximă. /Atac cu drone la Odesa. Nouă persoane, printre care patru copii, au fost rănite. Militarii ruși au atacat cu drone și Kievul.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Apar primele detalii despre cauza decesului tinerei de 19 ani, dispărută la Orhei. Potrivit anchetei, Ana Maria ar fi decedat în urma unei traume cranio-cerebrale deschise. Mai mult, surse TV8 spun că pe trupul neînsulfețit al tinerei au fost găsite urme de tortură. /Costul terenurilor pentru construcții din Chișinău s-a dublat în ultimii doi ani. Experții dau vine pe pandemia de Covid, ce a declanșat o cerere sporită pentru loturile de construcții. /Agenția Servicii Publice ar putea fi obligată să plătească unei companii bulgare peste 100 de milioane de lei în dosarul schemelor cu pașapoarte. Direcotrul ASP susține că în spatele firmei bulgare sunt Vlad Plahotniuc, Vladimir Andronachi și Alexandru Vîlcu.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
30 de zile de arest pentru șoferul mașinii în care a urcat tânăra însărcinată, dată dispărută la Orhei. Acesta este suspectat de răpirea fetei de 19 ani. / Parlamentul inițiază procedurile tehnice pentru organizarea referendumului privind aderarea la Uniunea Europeană pe 20 octombrie. A fost înregistrat în Legislativ și proiectul de lege care prevede modificarea Constituției, astfel încât integrarea europeană a țării să devină ireversibilă. / Licitația pentru închirierea spațiilor comerciale de la Aeroportul Chișinău a eșuat pentru că gruparea Șor ar avea în continuare interes să o saboteze. Ministrul Infrastructurii, Andrei Spînu spune că o nouă licitație ar putea fi anunțată săptămâna viitoare.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Tragedie în timpul unui meci de fotbal. Un jucător de 24 de ani s-a prăbușit pe teren și a murit. Incidentul a avut loc, aseară, în comuna Ciorescu. / Procurorii cer arest preventiv pe numele șoferului automobilului în care a urcat tânăra însărcinată, dată dispărută la Orhei. Oamenii legii au efectuat mai multe perchezitii la domiciliul bărbatului. / Complexul Memorial „Eternitate” trece în gestiunea Primăriei Chișinău. Solicitarea a venit din partea Ministerului Apărării.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Undă verde pentru referendum! Curtea Constituțională a dat avizat pozitiv inițiativei PAS privind organizarea referendumului pentru aderarea la UE! / Caz șocant la Orhei. O tânără de 19 ani însărcinată a dispărut după ce a urcat într-o mașină de ocazie. Era studentă la pedagogie și se întorcea acasă, după ce a făcuse meditații cu un elev. / Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare, PAS-ul ar câștiga cele mai multe mandate, iar în Legislativ ar intra și partidul Șansă. La prezidențiale, actuala președintă, Maia Sandu, ar acumula cel mai mare scor.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Încă o încercare de a alege procurorul general. Consiliul Superior al Procurorilor dă start noului concurs, după ce primul a eșuat. S-au modificat și regulile. / Securitate instabilă în Israel. Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetățenilor Republicii Moldova să evite călătoriile în această țară. / Cazuri noi de rujeolă și un val de Rotavirus în rândul copiilor din Chișinău. Specialiștii în sănătate îndeamnă părinții să-și imunizeze copiii.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Votul prin corespondență s-ar putea extinde. Deputații PAS propun ca acesta să fie testat la prezidențiale și referendum inclusiv în Norvegia, Suedia, Finlanda și Islanda. / Proces penal pe marginea licitației spațiilor comerciale de la Aeroportul Internațional Chișinău. Procurorii Anticorupție investighează mai multe ilegalități, inclusiv abuz de serviciu. / Peste 60 de mii de locuințe au fost recenzate de la începerea recensământului, iar circa 130 de mii de persoane au completat chestionarele.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Parlamentul European a refuzat să voteze finanțarea pentru Consiliul Uniunii Europene, din cauză că țările UE nu au putut oferi Ucrainei noi sisteme Patriot. / Parlamentul European a refuzat să voteze finanțarea pentru Consiliul Uniunii Europene, din cauză că țările UE nu au putut oferi Ucrainei noi sisteme Patriot. / Lemne de peste 100 de mii de lei, vândute ilegal de angajați Moldsilva. Un director și doi subalterni vor compărea în fața magistraților.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Tensiuni în timpul vizitei președintei Sandu la Comrat. Aceasta a fost huiduită de simpatizanții fugarului Ilan Șor, iar poliția a făcut un cordon viu pentru a ține protestarii la distanță. / Caz oripilant la Tiraspol. Doi copii s-au ales cu intoxicații serioase, după ce au fost serviți cu prăjituri în parc, de o necunoscută. Presa din stânga Nistrului scrie că acestea ar fi putut conține otravă pentru șoareci. / Guvernul anunță că este gata să compenseze cel puțin jumătate din costurile de izolare termincă a locuințelor. Vor fi eligibili atât cei cu locuințe particulare, cât și moldovenii de la bloc.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Fiica deputatei Victoria Cazacu, cercetată penal într-un dosar de corupție, susține că este victima luptelor care se dau pentru funcția de șef de post al Serviciului Vamal de la aeroport. / Noul ambasador ucrainean la Chișinău vine în Moldova pentru a lupta cu separatismul rus, susține consilierul prezidențial de la Kiev, Mihailo Podoleac. Acesta e convins că Rusia va încerca în continuare să destabilizeze situația din țara noastră. / Crește numărul femeilor abuzate care cer ajutor la centrele specializate. Anul trecut 22 de femei au murit din cauza violențelor.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Trei bunuri imobile, dar și două automobile care îi aparțin fugarului Ilan Șor ar putea fi scoase în curând la licitație, în folosul Băncii de Economii. / 116 cetățeni ai Republicii Moldova nu mai pot călători în România, după ce au încercat să ajungă la un protest la București. Restricțiile vizează tinerii plătiți de Ilan Șor să treacă Prutul, precizează șeful Interpol Moldova. / Astăzi începe Recensământul populației și a locuințelor. Circa patru mii de recenzori vor merge din casă în casă timp de trei luni ca să avem cifre despre nivelul de bunăstare, educația și apartenența etnică a cetățenilor.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Directorul-adjunct și un șef de direcție al Agenției Rezerve Materiale au fost reținuți. Centrul Anticorupție îi acuză de aranjarea licitațiilor în procesul de achiziție a rezervelor strategice ale statului, căuzând prejudicii de milioane. / Guvernul de la Chișinău recunoaște că a blocat unele exporturi din regiunea transnistreană ca să prevină livrările de componente pentru industria militară a Rusiei. / Filmul bate viața, la Chișinău. Mai mulți oameni au întârziat astăzi la muncă, iar elevii la școală după ce autoritățile au blocat o stradă din capitală pentru filmarea unor secvențe de film. Ce spune ministrul culturii?
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Tragedie pe un poligon al Armatei Naționale. Un soldat a murit în timpul antrenamentelor. Reprezentanții Ministerului Apărării spun că tânărul s-ar fi sinucis cu arma din dotare. / Un judecător găsit vinovat de implicare în Laundromatul rusesc a scăpat de pușcărie. Motivul este că sentința a fost pronunțată după expirarea termenului de prescripție. / Noi fragmente de dronă militară depistate pe teritoriul țării noastre. Obiectele au fost descoperite din nou la Etulia, raionul Vulcănești, la 500 de metri de linia de frontieră moldo-ucraineană.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Cei trei inspectori vamali, reținuți la aeroport, au fost aduși astăzi în fața magistraților. Unul dintre ei, fiul fostului deputat PD Gheorghe Brașovschi, Constantin, își va petrece următoarele 30 de zile în penitenciar. /Guvernul de la Chișinău recunoaște că a blocat unele exporturi din regiunea transnistreană ca să prevină livrările de componente pentru industria militară a Rusiei. /Directorul-adjunct și un șef de direcție al Agenției Rezerve Materiale au fost reținuți. Centrul Anticorupție îi acuză de aranjarea licitațiilor în procesul de achiziție a rezervelor strategice ale statului, căuzând prejudicii de milioane.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Judecătorul Oleg Melniciuc va fi cercetat pentru hărțuirea sexuală a unei studente. Consiliul Superior al Magistraturii și-a dat acordul pentru pornirea urmăririi penale. / Plecări masive din PSDE, la PAS. 16 primari din Hîncești, în frunte cu președintele raionului, au părăsit Social Democrații Europeni și au aderat la Partidul Acțiune și Solidaritate. Ce spune PAS? / Medicamentele compensate nu vor mai fi prescrise pe hârtie. Medicii vor fi obligați să folosească softul e-Reteta, iar pacienții își vor putea ridica medicamentele doar cu buletinul.

/VIDEO/ Ecoul tragediei de la Ciorescu, în care un fotbalist a murit. Un coechipier-martor: Trebuie să ne verificăm inima
/VIDEO/ Ecoul tragediei de la Ciorescu, în care un fotbalist a murit. Un coechipier-martor: Trebuie să ne verificăm inima
Șefa Procuraturii Anticorupție - invitata de astăzi a emisiunii „Cutia Neagră” cu Mariana Rață
Șefa Procuraturii Anticorupție - invitata de astăzi a emisiunii „Cutia Neagră” cu Mariana Rață
/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 794: Atac masiv și risc de o nouă ofensivă rusă! WP: Moldova va fi următoarea țintă, dacă Ucraina cade
/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 794: Atac masiv și risc de o nouă ofensivă rusă! WP: Moldova va fi următoarea țintă, dacă Ucraina cade
/VIDEO/ INVESTIGAȚIE/ Alianța Kremlin. Conexiunile din UE ale agenților de influență rusească din R. Moldova
/VIDEO/ INVESTIGAȚIE/ Alianța Kremlin. Conexiunile din UE ale agenților de influență rusească din R. Moldova
/VIDEO/ Moldovenii renunță la banii cash: Numărul tranzacțiilor fără numerar a crescut cu 35% anul trecut
/VIDEO/ Moldovenii renunță la banii cash: Numărul tranzacțiilor fără numerar a crescut cu 35% anul trecut

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram