Un tânăr în vârstă de 23 de ani a fost condamnat la închisoare pe un termen de 8 ani, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis după ce ar fi violat o minoră. Sentința a fost pronunțată pe 22 decembrie, de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani.
Mai exact, tânărul este învinuit, că la 25 februarie 2020, aproximativ la ora 18:00, aflându-se în apropierea unui cămin studențesc amplasat în sectorul Buiucani al Capitalei, urmare a stabilirii unui contact de prietenie și încredere reciprocă cu victima, a invitat-o pe aceasta la o plimbare în parcul din apropierea căminului.
Tot atunci, aproximativ la ora 20:10, aflându-se în parc împreună cu victima, tânărul ar fi aplicat forța fizică asupra minorei și ar fi violat-o.
La moment, inculpatul se ascunde de organul de urmărire penală, fiind anunțat în căutare, iar termenul executării pedepsei urmează să fie calculat din momentul reținerii acestuia.
La pronunțarea sentinței de condamnare, instanța de judecată a dispus încasarea din contul inculpatului în beneficiul părții vătămate a prejudiciul moral cauzat în sumă de 50.000 lei.
Sentința nu este definitivă și poate fi contestată cu apel în termen de 15 zile la Curtea de Apel Chișinău.





































