Administrația prezidențială a donat 117 metri steri de lemne de foc Direcției de învățământ Leova. Acestea au ajuns la Gimnaziul Sărata Nouă și vor fi folosite la punerea în funcțiune a centralei termice a instituției.
Lemnele au fost colectate de angajații Complexului administrativ „Condrița”, în urma lucrărilor de igienizare și de înlăturare a arborilor uscați sau căzuți, ca parte a planului de acțiuni de îngrijire a fondului forestier aflat în gestiunea instituției prezidențiale.




































