Nume sonore ale muzicii românești și internaționale au participat sâmbătă, 12 martie, la un concert umanitar organizat la Arena Națională din București. Banii strânși vor ajunge la Crucea Roșie, pentru a-i ajuta pe refugiații ucraineni, goniți din țara lor de război, scrie Libertatea. Mii de tineri, la minus 5 grade Celsius, s-au adunat la concertul de strângere de fonduri pentru Ucraina. Suma din donații a ajuns la 3,7 milioane de lei românești, potrivit protv.ro.
35 de artiști români și străini, printre care Armin van Buuren, Inna, Carla’s Dreams, Irina Rimes, Andra, Delia şi Vama, au cântat la Arena Națională din București, începând cu ora 16.
Au fost opt ore de muzică, iar toți banii strânși vor fi donați pentru a asigura nevoile de bază ale celor care au fost nevoiți să-și părăsească casele, de la mâncare și haine, până la medicamente și adăpost. Toate donațiile vor fi făcute către Crucea Roșie Română.
Invitat la eveniment, starul britanic Tom Odell a cântat pentru refugiați, în Gara de Nord, după ce a ajuns în București.
S-a așezat în fața panoului de Sosiri și Plecări din gară și a cântat la pian piesa „Another Love”, melodia lansată în anul 2012 care i-a adus recunoașterea la nivel mondial, dar care a devenit imnul celor care protestează pașnic pentru pace zilele acestea în întreaga lume împotriva invaziei ruse în Ucraina. Sute de oameni s-au oprit să îl asculte pe artist, mulți dintre ei vizibil emoționați.
În timpul evenimentului, DJ-ul olandez, Armin van Buuren a ridicat un steag al Ucrainei.

La concert, a fost prezentă și interpreta din Ucraina, Jamala. Ea a cântat piesa „1944”, cu care a câștigat Eurovision Song Contest 2016.

Evenimentul a fost prezentat de Andreea Esca, Andi Moisescu, Dan Fințescu și Ana Moga.





























































