Weekendul înseamnă dorință de relaxare. Unele mai aproape de Chișinău, altele mai îndepărtate, în țară există și colțișoare de natură mai puțin știute, unde odihna nu vine neapărat la pachet cu îmbulzeala orașului.
Echipa TV8.md vă prezintă noi obiective turistice uimitoare:
Casa-muzeu „Alexandru Donici”
Satul Donici a fost menționat documentar în 1436 cu denumirea "Bezin", fiind cunoscut și ca "Stanca".
Localitatea pitorească din Codri este baștina marelui fabulist Alexandru Donici, născut în 1806.
Denumirea de "Donici" a satului a apărut în 1966, cu ocazia împlinirii a 160 de ani de la nașterea scriitorului.
Alecu este primul din cei patru băieți ai clucerului Dimitrie Donici și ai Elenei, născută Lambrino.
Conacul a fost construit pe moșia bunicului scriitorului, Constantin Donici, în anul 1765.
Bustul scriitorului Alexandru Donici a fost amplasat în curtea conacului în anul 1969.
Conacul Donici are o suprafață totală de 203,5 mp, dintre care cerdacul ocupă suprafața de 64 mp.
Parcul care înconjoară conacul Donici are un lac amenajat cu piatră de râu și un foișor cu banchetă și masă.
Partea de deal a conacului păstrează în stare bună vechiul sistem de colectare şi filtrare a apei de la 12 izvoare.
Beciul conacului era foarte încăpător, dar a fost distrus pentru a construi ferma colhozului.
Distanța din Chișinău până la muzeu este de 42 de kilometri.
Biserica „Adormirea Maicii Domnului”
Complexul muzeistic „Alexandru Donici” include și biserica „Adormirea Maicii Domnului”, ctitorită de familia Donici.
Lăcașul sfânt este considerat o copie la scară mică a unei catedrale din Sankt-Petersburg, al cărei arhitect e celebrul Bartolomeo Rastrelli.
Prima biserică din lemn, atestată la 1820, a fost ridicată din banii părinţilor fabulistului, Dimitrie şi Elena Donici.
Ulterior, clădirea a fost demolată, iar în locul ei a fost ridicată biserica din piatră care a rezistat până în zilele noastre.
Clopotniţa a fost construită în 1894, deasupra cavoului familiei Donici, de către arhitectul de origine bulgară Filip I. Stroi-Stoianov.
În perioada sovietică de până la 1989, picturile din interiorul bisericii au fost distruse sau acoperite cu vopsea.
Biserica a devenit depozit de cereale până în 1992, când s-a făcut prima restaurare şi a recăpătat statutul de biserică ortodoxă.
Clădirea este monument de importanță națională și ocrotit de stat, iar ultima restaurare a fost finisată în anul 2006.
„Foc la Ghete” este un nou produs realizat de TV8.md. Autorii proiectului vă prezintă locurile minunate din Republica Moldova, care trebuie vizitate neapărat.