O femeie de 40 de ani, pacientă a Spitalului de Psihiatrie din municipiul Bălți, a fost găsită moartă. Victima ar fi fost strangulată de către o altă pacientă de 41 de ani, în urma unui conflict care ar fi apărut între cele două.
Poliția a fost sesizată în data de 12 septembrie, precum că în 10 septembrie a decedat o femeie. În urma cercetării de către medicul legist, s-a constatat că femeia a decedat în urma unei asfixii.
Oamenii legii au stabilit că victima a avut un conflict cu o altă pacientă a spitalului, care, în timpul disputei ar fi strangulat-o.
Poliția a pornit o cauză penală pentru omor și pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.
Abonează-te la pagina de Telegram TV8.md pentru a fi la curent: t.me/tv8md