O blindată de pe postamentul aflat în fața Brigăzii nr.1 Infanterie Motorizată „Moldova”, care este un monument dedicat eroilor căzuți în conflictul armat din 1992 pentru apărarea integrității și independenței Republicii Moldova a fost vandalizată.
Mai exact, pe aceasta a fost desenat simbolul agresiunii ruse asupra Ucrainei, litera „Z”.
Ministerul Apărării al Republicii Moldova a confirmat faptul că mai multe persoane necunoscute au vandalizat blindata. Astfel, la fața locului au intervenit imediat reprezentanții Inspectoratului de Poliție din municipiul Bălți pentru a investiga cazul.
„Urmele de vandalizare au fost înlăturate în scurt timp. Ministerul Apărării condamnă orice acțiuni de vandalizare, inclusiv cele cu utilizarea simbolurilor interzise, în contextul acțiunilor de agresiune militară”, precizează reprezentanții Ministerului Apărării.
Tv8.md amintește, că sâmbătă, 9 aprilie, și Cimitirul Eroilor Români din Fălești a fost vandalizat. Pe cruci au fost desenate literele „V” și „Z” - simbolul războiului sângeros al Rusiei împotriva Ucrainei, dar și svastica nazistă.
Poliția din Fălești a confirmat că a fost alertată, astfel oamenii legii su întreprins un șir de măsuri pentru investigarea acțiunilor și identificarea și reținerea persoanelor care au comis infracțiunea de vandalism.
Totodată, IGP a sesizat toate autoritățile competente pentru înlăturarea, în cel mai scurt timp, a semnelor respective.
Și Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene (MAEIE) a condamnat „vehement actele de vandalism” care au avut loc recent la Cimitirul Eroilor Români căzuți în cel de-al Doilea Război Mondial din localitatea Fălești. Totodată, MAEIE a cerut instituțiilor abilitate să investigheze acest caz „revoltător”.
În Republica Moldova au fost interzise simbolurile rusești „Z”, „V”, folosite în războiul împotriva Ucrainei. Tot sub interdicție era și panglica Sf. Gheorghe, care este folosită de către unii, inclusiv în timpul sărbătorii zilei de 9 mai.
În cadrul ultimei ședințe Parlamentare, au fost modificate anumite acte normative la Codul Contravențional, introducând amenzi pentru răspândirea și promovarea „simbolurilor și atributelor care promovează acțiuni de agresiune militară, crime de război și crime împotriva umanității”.
Potrivit modificărilor aduse Codului contravențional, persoanele fizice pot fi amendate cu până la 9000 de lei sau condamnate la până la 60 de ore de muncă în folosul comunității. Amenda maximă pentru persoanele juridice va fi de până la 30 de mii de lei.
Abonează-te la pagina de Telegram TV8.md pentru a fi la curent:t.me/tv8md