Pentru miercuri, 14 septembrie, Serviciul Hidrometeorologic de Stat (SHS) prognozează temperaturi de până la +25 de grade Celsius. Pe întreg teritoriul țării, cerul va fi variabil, iar presiunea atmosferică va fi normală.
În timpul zilei, temperaturile maxime vor ajunge la +23 de grade în nordul țării. La sud, mercurul în termometre va urca până la +25 de grade Celsius, iar la centru - până la +24 de grade.
La noapte, valorile termice ale aerului vor urca până la +11 grade Celsius în sudul țării, iar la nord și centru vom avea temperaturi de până la +9 grade, respectiv +10 grade.
Pe întreg teritoriul țării, vântul va sufla din sud-vest și va avea o viteză de 3-8 metri pe secundă.
Abonează-te la pagina de Telegram TV8.md pentru a fi la curent: t.me/tv8md