Teatrul „Satiricus Ion Luca Caragiale” este în doliu. S-a stins din viață cunoscutul actor Igor Mitreanu. Îndrăgitul artist, artist al poporului, avea 56 de ani.
„Maestrul a plecat la îngeri, lăsând scena Teatrului Național Satiricus Ion Luca Caragiale tristă și pustie fără umorul inegalabil și prezența scenică memorabilă, care ne-a încântat mai bine de 30 de ani”, se menționează într-un necrolog plasat pe pagina de facebook „Satiricus”.
Igor Mitreanu s-a aflat pe scenă timp de mai bine de 30 de ani, timp în care a jucat numeroase roluri memorabile. A dat viață personajului Jose din piesa Carmen, a fost Brânzovenescu în „O scrisoare pierdută” și Dragomir în poiesa „Năpasta”.
În perioada renaşterii naţionale, dar şi ulterior Igor Mitreanu a colaborat fructuos cu radioteleviziunea naţională. Pe lângă multitudinea de roluri create în cadrul unor emisiuni şi spectacole televizate, el a realizat şi roluri în filme artistice, a dublat mai multe roluri în limba română.
În 2019, Igor Mitreanu a fost distins cu titlul onorific „Artist al Poporului”, iar în 2010 - cu cel de „Artist Emerit”.