Vicepreședintele Parlamentului și secretarul executiv al Partidului Socialiștilor, Vlad Batrîncea, evită în continuare să spună dacă Ucraina sau Rusia a declanșat războiul. Totuși, acesta spune că „orice război este condamnabil” și că își dorește pace și dialog prin negocieri, nu prin înarmarea părților. Declarațiile au fost făcute în cadrul ediției din 15 septembrie a emisiunii „Cutia Neagră” de la TV8.
„Este război a două popoare frățești și nouă ne pare rău, este un lucru foarte dureros, este o dramă. Eu am prieteni și în Ucraina, și în Rusia și evident că este foarte neplăcut.
Eu vreau să am abordarea mea și care este mult mai complexă. Eu înțeleg foarte bine că nici la o țară nu le este convenabil acest război, eu înțeleg că sunt probleme cu mulți ani înainte”, a subliniat deputatul.
„Probabil, au existat mai multe provocări și provocatori. Probabil că au fost părți interesate în acest conflict. Orice război este condamnabil, dar eu nu vreau să percep această situație cu mesaje politice”, a mai precizat Vlad Batrîncea.
Vicepreședintele Parlamentului crede că Ucraina și Rusia ar trebui să-și restabilească relațiile.
„Eu doresc cât mai repede pace și dialog și ca efortul să fie concentrat pe negocieri, dar nu pe înarmarea părților”, a spus Batrîncea.
Abonează-te la pagina de Telegram TV8.md pentru a fi la curent: t.me/tv8md