Membrii Comisiei Unificate de Control (CUC) s-au întrunit în ședință joi, 15 decembrie, la Bender. Potrivit Biroului de Reintegrare, delegația Chișinăului a cerut eliminarea posturilor ilegale din zona de securitate, iar partea transnistreană a blocat desemnarea unui observator militar din partea malului drept.
„Componenta transnistreană s-a abținut să susțină candidatura unui ofițer al Armatei Naționale propus în calitate de observator militar din partea Republicii Moldova. Delegația Republicii Moldova a dezaprobat categoric asemenea abordare distructivă de blocare a unor procese importante în cadrul Comisiei Unificate de Control și a accentuat că observatorilor militari le revine o sarcină esențială în mecanismul de monitorizare și documentare a situației în perimetrul de responsabilitate a Forțelor Mixte de Menținere a Păcii”, au declarat reprezentanții Biroului de Reintegrare.
Membrii CUC au reabordat problema posturilor ilegale care aparțin structurilor de forță subordonate Tiraspolului, iar delegația Republicii Moldova a insistat pe eliminarea necondiționată a acestora din Zona de Securitate, subliniind că acțiunile unilaterale ale exponenților transnistreni contravin dispozițiilor actelor de bază ale misiunii de menținere a păcii pe Nistru.
Următoarea ședință a Comisiei Unificate de Control va avea loc în data de 22 decembrie 2022.