Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a amâna ședința publică preconizată pentru data de 16 februarie unde urma să fie aprobate prețurile pentru energia electrică. Prin urmare, ședința publică este reprogramată pentru data de 23 februarie, începând cu ora 10:00.
Contactată de tv8.md, purtătoarea de cuvânt a ANRE, Galina Sanduța ne-a comunicat că ședința a fost amânată din motiv că au fost prezentate informații suplimentare, iar experții au nevoie de timp pentru a le examina.
În cadrul ședinței contramandate urma să fie examinate și supuse aprobării următoarele proiecte de hotărâre:
1. Privind tarifele pentru serviciul de distribuție a energiei electrice prestat de către S.A. „RED Nord”;
2. Privind tarifele pentru serviciul de distribuție a energiei electrice prestat de către Î.C.S. „Premier Energy Distribution” S.A.;
3. Privind prețurile reglementate de furnizare a energiei electrice de către S.A. „Furnizarea Energiei Electrice Nord”;
4. Privind prețurile reglementate de furnizare a energiei electrice de către Î.C.S. „Premier Energy” S.R.L;
5. Cu privire la aprobarea Regulamentului privind măsurarea energiei electrice în scopuri comerciale și modificarea unor acte normative aprobate de ANRE.
La începutul lunii ianuarie, cel mai mare furnizor și distribuitor de energie electrică din Republica Moldova a solicitat ANRE aproape dublarea tarifului. Și nordul a cerut majorarea tarifelor.
Ulterior, Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a venit cu propriile calcule privind tarifele la energia electrică și a publicat proiectele spre consultări publice. Astfel, pentru Premier Energy agenția propune o majorare până la 1,92 lei, față de 2,78 lei cât a solicitat furnizorul. Pentru FEE Nord, ANRE a venit cu un tarif de compromis de 2,25 lei.