Război în Ucraina, ziua 391: Explozii în Crimeea și plan cu 1 milion de obuze. SUA alertează privind pacea propusă de China

/VIDEO/ Numărul cetățenilor din Ucraina care solicită azil în R. Moldova s-a redus: Mărturiile refugiaților

16 iunie 2022, ora 20:24

De la început războiul din Ucraina, zeci de mii de oameni și-au făcut valizele și s-au refugiat în țara noastră. Cei mai mulți dintre ei, ajunși pe teritoriul Republicii Moldova, s-au adresat la Biroul de Migrație și Azil. Refugiații ne-au mărturisit că sunt recunoscători, pentru că pot beneficia de un adăpost sigur, dar și de asistență juridică, pentru că, în caz contrar, nu știu cum s-ar descurca. Potrivit Centrului de Apel al Biroului, de la începutul războiului și până în prezent, numărul de apeluri din partea ucrainenilor s-au redus în jumătate. 

Eudochia Chirinov, în vârstă de 55 de ani, s-a născut în Republica Moldova. În tinerețe, a plecat la muncă în Ucraina, s-a căsătorit acolo, și-a întemeiat o casă și o familie și nu avea de gând să revină la baștină. Soarta a decis, însă, altfel, iar acum câteva luni, femeia, împreună cu fiul său, au venit în țara noastră, fugind din calea războiului. Doar că, de această dată, ei au statut de refugiat.

„- Eu m-am căsătorit în Ucraina, dar eu sunt aici născută, aici aveam viza de reședință, în Moldova. Cât am stat la Odesa am lucrat mulgătoare, măturătoare de străzi, prin sate, că avem nevoie de bani, de ajutor.
  - Nu aveți casă, nicio locuință, aici?
  - Nu.
  - Și când ați revenit?
  - Când am revenit am crezut că va fi tot bine, că o să mă primească o mătușă”, a declarat una din refugiate, Eudochia Chirinov.

Deși, femeia se află în țara sa natală, spune că vrea să revină în Ucraina, pentru că acolo are o locuință, dar aici este nevoită să se adăpostească în centrul de azil. Totuși, până vor pleca acasă, au nevoie de ceva bani, pentru a se întreține, așa că abia așteaptă ca fiul să se angajeze la muncă.

Și Ludmila împreună cu soțul s-au adăpostit, acum o lună, într-un centru de azil pentru refugiați. Femeia spune că este recunoscătoare pentru tot ajutorul acordat, inclusiv pentru asistența juridică, ce li se oferă.

„- Aici, chiar în Centrul de Azil, avem jurist. Putem să ne adresăm mereu, orice ajutor ne acordă.
  - Ce fel de ajutor?
  - Toate întrebările se rezolvă, cu documente, poate un tratament. Ne adresăm pentru angajarea în câmpul muncii sau cu orice întrebare au oamenii. Sunt foarte recunoscătoare pentru atitudine. Am așa o impresie că ne sunt niște oameni foarte dragi și apropiați”, a menționat o altă refugiată, Ludmila.

Femeia spune că să vrea să se angajeze și tot juriștii din Centrul de Azil o ajută să găsească un loc de muncă. Totuși, este bucuroasă că soțul său este angajat deja și astfel pot să-și pună un ban de-o parte.

„Soțul s-a angajat grădinar. Îngrijește de flori. Pe el l-au angajat și el lucrează”, a mai vorbit aceasta.

Potrivit responsabililor de la Centru de Apel al Biroului pentru Migrație și Azil, la începutul războiului din Ucraina, numărul de adresări din partea refugiaților era și de peste 900 pe zi.

Între timp, lucrurile s-au mai așezat, iar oamenii apelează mai puțin. În prezent, numărul apelurilor zilnice de la refugiați a scăzut în jumătate. 

Asistența juridică de care beneficiază refugiații ajunși pe teritoriul țării noastre este gratuită. Potrivit legii, fiecare persoană care solicită azil ori permis de ședere, are dreptul la muncă și chiar este încurajată să se angajeze.

Potrivit datelor statistice, pe teritoriul Republicii Moldova, în prezent, se află aproape 80 de mii de cetățeni ucraineni, dintre care 40 de mii sunt minori. Din data de 24 februarie și până azi, Biroul de Migrație și Azil a înregistrat peste 8000 de cereri de azil.

Război în Ucraina, ziua 391: Explozii în Crimeea și plan cu 1 milion de obuze. SUA alertează privind pacea propusă de China
Război în Ucraina, ziua 391: Explozii în Crimeea și plan cu 1 milion de obuze. SUA alertează privind pacea propusă de China
TV8 își extinde echipa și angajează noi colegi! Cum poți deveni redactor site sau reporter TV
TV8 își extinde echipa și angajează noi colegi! Cum poți deveni redactor site sau reporter TV
/VIDEO/ Avocată: „Nu am nicio problemă să se facă reforme dure, dar cultivarea urii față de judecători e o abordare greșită”
/VIDEO/ Avocată: „Nu am nicio problemă să se facă reforme dure, dar cultivarea urii față de judecători e o abordare greșită”
/VIDEO/ Ziua Internațională a Poeziei, marcată pe 21 martie: Versuri puse pe muzică de artiști autohtoni
/VIDEO/ Ziua Internațională a Poeziei, marcată pe 21 martie: Versuri puse pe muzică de artiști autohtoni
/DOC/ Trei apartamente, 14 conturi bancare și datorii: Declarația de avere a lui Nicu Popescu
/DOC/ Trei apartamente, 14 conturi bancare și datorii: Declarația de avere a lui Nicu Popescu

/VIDEO/ Avocată: „Nu am nicio problemă să se facă reforme dure, dar cultivarea urii față de judecători e o abordare greșită”

21 martie 2023, ora 23:25

Există probleme în sistemul de justiție din Republica Moldova, subliniază avocata Cristina Ciubotaru, dar „cultivarea urii generalizate față de judecători este o abordare greșită”. Potrivit acesteia, nu e o problemă dacă s-ar face „reforme dure”, dar „agresivitatea” lor nu ar aduce neapărat eficiență. Declarațiile au fost făcute în cadrul ediției din 21 martie a emisiunii „Freedom” de la TV8.

„Există probleme în justiție, dar cultivarea urii generalizate față de judecători, blamarea lor pentru tot ce se întâmplă în țara asta este o abordare greșită.

Nu am nicio problemă să se facă reforme dure și chiar foarte dure, dar pentru ca aceste reforme să producă un efect care să mulțumească cetățenii, ele trebuie să fie reforme gândite. Simpla agresivitate a reformei nu garantează eficiența ei”, a spus avocata.

„Orice reformă pe care o face, politicul trebuie s-o dezbată, s-o facă mult mai chibzuit ca efectele să fie așa cum așteptăm cu toții”, a mai precizat Ciubotaru.

Pe 2 martie, în cadrul emisiunii „Cutia Neagră” de la TV8, ministra Justiției, Veronica Mihailov-Moraru, a declarat că unul din motivele judecătorilor pentru a pleca din sistem ar fi și supărarea pe politic.

„Guvernarea și politicul transmitem angajamentul față de popor și poporul nu o dată și-a exprimat nemulțumirile față de calitatea sistemului judecătoresc și față de integritatea actorilor în justiție. Am avut suficiente cazuri, decizii la CEDO care cel puțin, justifică în mod rezonabil această percepție că lasă de dorit integritatea unor judecători. Poate nu a fost chiar corect să spunem că toți judecătorii sunt corupți, ceea ce într-adevăr, nu poate fi corect spus”, a menționat ministra.

TV8.md reamintește că vineri, 17 martie, la Chișinău, a avut loc Adunarea Generală a Judecătorilor, la care urmau să fie aleși patru membri ai Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) din rândul celor cinci judecători, toți din prima instanță, care au promovat evaluarea în cadrul Comisiei Pre-Vetting. 

După ce mai mulți judecători din sistem au susținut discursuri, majoritatea îndreptate împotriva reformelor promovate de actualul Guvern, ședința a fost întreruptă, iar chestiunea privind alegerea membrilor CSM, din rândul judecătorilor, amânată pentru 28 aprilie 2023, după ce Curtea Supremă de Justiție (CSJ) se va pronunța pe marginea contestațiilor depuse de candidații care nu au promovat evaluarea în cadrul Comisiei Pre-Vetting.

Pe 20 martie, președinta Maia Sandu a convocat Consiliul Suprem de Securitate (CSS), pentru a discuta situația excepțională din sistemul justiției.

CSS a pus un ultimatum după întreruperea Adunării Generale a Judecătorilor de săptămâna trecută la care urma să fie aleasă o nouă componență a CSM. Președinta Maia Sandu a anunțat, în urma ședinței CSS, că Adunarea Generală a Judecătorilor trebuie să accelereze crearea unui nou CSM. Mai exact, CSS a oferit la dispoziția magistraților 30 de zile pentru a alege un CSM complet funcțional. 

Totodată, Parlamentul urmează să numească în funcții cât mai curând membrii în CSM din rândul candidaților non-judecători care au trecut de Pre-Vetting. 

Mai mult, șefa statului a menționat că CSS a dispus ca Parlamentul să pregătească în termeni restrânși cadrul legal pentru crearea Curții Anticorupție. 

Potrivit șefei statului, o altă recomandare a CSS este ca în sistemul de justiție să fie aduși specialiști tineri.

Președinta cere crearea Curții Anticorupție: „E naiv ca unii judecători să creadă că vor bloca sistemul și vom privi neputincioși”
/VIDEO/ Gligor, despre sistemul de justiție din Moldova: „S-a învechit și chiar trebuie schimbat”. Când ar putea fi actualizat
De ce mai mulți judecători de la CSJ au demisionat? Ministra Justiției: „Poate nu a fost corect să spunem că toți sunt corupți”
/VIDEO INVESTIGAȚIE/ Capcana lui Șor de la Air Moldova. Ce se ascunde în spatele zborurilor anulate
/VIDEO INVESTIGAȚIE/ Capcana lui Șor de la Air Moldova. Ce se ascunde în spatele zborurilor anulate
TV8 își extinde echipa și angajează noi colegi! Cum poți deveni redactor site sau reporter TV
TV8 își extinde echipa și angajează noi colegi! Cum poți deveni redactor site sau reporter TV
Activitatea Centrului Unic de Gestionare a Crizei, sistată: CSE a aprobat o decizie în acest sens
Activitatea Centrului Unic de Gestionare a Crizei, sistată: CSE a aprobat o decizie în acest sens
/VIDEO/ Scandalul de la o benzinărie din orașul Râșcani: Cum un fals a devenit un videoclip viral
/VIDEO/ Scandalul de la o benzinărie din orașul Râșcani: Cum un fals a devenit un videoclip viral
Președinta cere crearea Curții Anticorupție: „E naiv ca unii judecători să creadă că vor bloca sistemul și vom privi neputincioși”
/VIDEO/ Președinta cere crearea Curții Anticorupție: „E naiv ca unii judecători să creadă că vor bloca sistemul și vom privi neputincioși”
TelegramWhatsappViber
Trimite-ne o știre

© 2023 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegram