Război în Ucraina, ziua 133: Ungaria nu va livra arme în Ucraina. Cel puțin 346 de copii, morți de la începutul invaziei

politic

Maia Sandu s-a întâlnit cu membrii delegației franceze: Subiectele discutate

17 mai 2022, ora 12:50
Distribuie:

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, s-a întâlnit marți, 17 mai, cu membrii delegației Grupului parlamentar de prietenie Franța-Moldova din cadrul Senatului Republicii Franceze, care efectuează o vizită de lucru la Chișinău.

Președinta Maia Sandu a mulțumit Franței pentru sprijinul acordat țării noastre de-a lungul anilor, dar și pentru asistența oferită ca răspuns la actuala criză a refugiaților. De asemenea, șefa statului a menționat că Moldova mizează pe sprijinul Franței în drumul nostru european. 

Membrii delegației franceze și-au exprimat susținerea pentru agenda europeană a Republicii Moldova și pentru determinarea autorităților de a realiza reforme. În ceea ce privește cooperarea bilaterală, ei au menționat ca domenii de interes sectorul sanitar și cel agricol, precum și proiectele de susținere a Francofoniei.

Distribuie:
Abonează-te acum la TV8.md pe Facebook, Telegram, YouTube, Instagram și TikTok!
TelegramWhatsappViber
Trimite-ne o știre

© 2022 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegram