Premierul britanic Boris Johnson a efectuat vineri, 17 iunie, o vizită surpriză la Kiev pentru a se întâlni cu preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, anunţă Sky News, potrivit Mediafax.
Boris Johnson a postat pe Twitter o fotografie împreună cu Volodimir Zelenski, adăugând: „Domnule preşedinte, Volodimir, este bine să mă aflu din nou la Kiev”.
Amândoi au susținut o conferință de presă comună la Kiev.
Premierul britanic s-a oferit să lanseze o operațiune majoră de antrenament pentru forțele ucrainene, cu potențialul de a pregăti până la 10.000 de soldați la fiecare 120 de zile, relatează HotNews.
„Vizita mea de astăzi, în adâncul acestui război, este pentru a trimite un mesaj clar și simplu poporului ucrainean: Marea Britanie este alături de voi și vom fi alături de voi până când veți învinge în cele din urmă”, a spus Johnson.
De asemenea, Boris Johnson a afirmat că va lucra împreună cu Ucraina pentru a „elibera cerealele ținute ostatice de Putin”.
Zelenski a enumerat pe Telegram, subiectele principale pe care le-a abordat în timpul vizitei premierului britanic. Totodată, acesta s-a arătat convins că Ucraina vă câștiga războiul.
„Negocierile noastre cu Boris Johnson de astăzi, ca întotdeauna, au fost cât se poate de sincere și de substanțiale. Am vorbit despre necesitatea creșterii aprovizionării cu arme grele și sisteme de apărare aeriană, asistență economică, presiunea sancțiunilor asupra agresorului, garanții de securitate pentru statul nostru”, a scris Volodimir Zelenski.
„Ne pregătim pentru reconstrucția Ucrainei după victoria noastră. Nu avem nicio îndoială că vom câștiga”, a adăugat președintele ucrainean.
Johnson şi-a anulat în ultimul moment o vizită planificată la un summit la Doncaster, unde urma să ţină un discurs în faţa parlamentarilor conservatori şi a consilierilor locali din nordul Angliei.
Aceasta este a doua călătorie a lui Boris Johnson în Ucraina de la începutul războiului. Prima dată, acesta a sosit în Ucraina pe 9 aprilie.
Călătoria are loc în urma vizitei efectuate de președintele francez Emmanuel Macron, cancelarul german Olaf Scholz, de premierul italian Mario Draghi şi preşedintele român Klaus Iohannis.
Abonează-te la pagina de Telegram TV8.md pentru a fi la curent: t.me/tv8md