Călătorim în țări străine ca să admirăm monumentele și clădirile istorice, rămase ca moștenire de sute de ani. Contemplăm fiecare ruină ori piatră ce ne sunt prezentate ca fiind foarte valoroase din punct de vedere al istoriei și ne mirăm cât de bine sunt protejate de către autorități. Dar, uităm deseori că și în țara noastră istoria clocotește la fiecare pas. Doar în Chișinău sunt în jur de o mie de edificii care sunt înregistrate ca monumente istorice. Am mers pe urmele unora dintre cele mai valoroase astfel de construcții din capitală. Am aflat și care este cea mai veche clădire studiată și încă folosită. Acum, în ea, se află o... berărie. În cele ce urmează, facem o incursiune în istoria unor clădiri, adevărate perle arhitecturale cu care ar trebui să ne mândrim și să le prezentăm oaspeților, se arată într-un reportaj marca "Moldova gândește" de la TV8.
În Chișinău, există încă, edificii de o valoare inestimabilă, case de locuit sau clădiri administrative, care nu sunt valorificate pe deplin. În căutările noastre, am găsit un exemplu elocvent. O casă veche, aflată pe Strada Petru Rareș, folosită de un agent economic și reabilitată. Casa din zidărie de piatră cu două niveluri, situată chiar la colțul cartierului, prezintă o serie de caracteristici deosebit de valoroase, care permit plasarea timpului construcției acesteia în perioada de până la anexarea în 1812 a părții de est a Țării Moldovei de către Imperiul Rus.
În interiorul acestei case, găsim o pivniță de dimensiuni impresionante, care s-a păstrat în forma originală și care, este folosită în prezent.
O parte însemnată din clădirile istorice sunt atribuite comunității evreiești. De la cercetătoarea patrimoniului evreiesc, Irina Șihova, am aflat că datorită etnicilor evrei, în Chișinău a fost deschis primul spital public. Până atunci, medicii deserveau bolnavii în cabinete personale. Nu se știe exact când a fost ridicat spitalul, dar sigur că exista în anul 1817, pentru că este menționat în memoriile medicului-șef de atunci, Moisei Sluțki. Spitalul a rezistat provocărilor timpul și activează și astăzi. Este vorba de spitalul nr. 4 din capitală, pe teritoriul căruia găsim mai multe construcții valoroase din punct de vedere al istoriei.
„Din perspectiva muzeografului, mai bine era în ruine, decât cu teracotă modernă. Însă înțeleg decizia, pentru că este un spital funcțional. Este trist că la noi nu funcționează legile de conservare a patrimoniului cultural și istoric și nimeni nu monitorizează. Comparăm clădirea modernă care era când spital evreiesc. Iată aceste scări sunt și pe o fotografie din arhivă, anul 1903”, a declarat cercetătoarea, Institutul Patrimoniului Cultural, Iirina Șihova.
În fotografia pe care o ține în mâini Irina apar mai mulți evrei care au avut de suferit în urma pogromului din 1903, o acțiune violentă prin care erau vânați și uciși reprezentanții comunității evreiești din Chișinău, pe atunci oraș ce făcea parte din Imperiul Rus. La acest spital, mulți dintre ei au primit îngrijiri medicale, dar și un adăpost temporar.
„Este clădirea unei foste sinagogi de spital. E clar că evreii aveau nevoie să meargă undeva să se roage, să participe la rugăciunile comune”.
„Arhitectura este obișnuită, singurul element atipic pentru Chișinău este că a fost construită din cărămidă roșie. Pe timpuri, în construcții erau folosiți cotileții, decât lutul roșu”.
„Am nevoie de o confirmare cu mai multe documente, dar sunt aproape convinsă că aici era amenajată „mikvah” spitalicească. Mikvah este o baie de ritualuri. Este foarte important pentru poporul evreiesc. Îmbăierile conform ritualurilor, nu doar spălările obișnuite pentru curățenie, sunt mai importante decât rugăciunile”, a menționat cercetătoarea, Institutul Patrimoniului Cultural, Iirina Șihova.
Istoria spitalului evreiesc din Chișinău s-a încheiat odată cu venirea puterii sovietice în 1940, când el a fost naționalizat și transformat în spital orășenesc. O altă perla a orașului este Conacul Cazimir-Cheșco, care a aparținut lui conducătorului nobilimii din județele Chișinău, Orhei, Soroca și Iași. Casa a fost cumpărată de la un principe și are 11 odăi.
Casa este realizată în stil „empire turc”, având un amplasament deosebit de rar întâlnit pe atunci la Chișinău: în mijlocul unei grădini, îndepărtată de aliniamentul străzii. Monument de arhitectură de însemnătate națională, introdus în Registrul monumentelor de istorie și cultură a municipiului Chișinău, stă să se prăbușească. Costurile reale ale restaurării acestui monument nu se cunosc.
Clădirea a fost ridicată conform proiectului lui Vladimir Țîganco, menit să fie un orfelinat și o pensiune pentru 70 de băieți din familii nobiliare. În 1905, când s-au finalizat lucrările de construcție, clădirea a fost transferată către Ministerului țarist al Educației, care a decis să deschidă un al treilea gimnaziu pentru băieți.
Clădirea a avut o istorie zbuciumată, a trecut prin bombardamente, cutremure și mai ales, timpul și-a pus amprenta asupra edificiului.
Vorbim în continuare despre o galerie subterană, descoperită recent sub sediul Academiei de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Chișinău. Arheologii și istoricii presupun că tunelul servea drept sistem de aerisire și că a fost înfundat în timpul unor lucrări de reparație mai vechi.
La baza cadrului legislativ în domeniul protecției patrimoniului este Legea nr. 1530 privind ocrotirea monumentelor adoptată în 1993. Legea stabilește care este definiția de „monumente” și clasificarea acestora. Din păcate legea este ambiguă și incompletă, specialiștii spunând că, nu există o strategie clară privind protejarea cladirilor cu statut de monument istoric. Totuși, Republica Moldova este parte la tratatele și convențiile europene și UNESCO de protecție a patrimoniului, care au aceeași forță juridică precum legile, având în vedere că ele sunt ratificate prin lege, devenind astfel norme de drept intern.
