Lansare eveniment în România! După 20 de ani de prietenie, Smiley și Andra, celebri atât în România, cât și în Republica Moldova, au scos prima piesă împreună - „Doar vina ta”.
„E despre dragoste și fericire. Despre o dragoste pură, despre persoana cu care te simți complet atât dimineața la cafea, cât și seara când ajungeți acasă și vă uitați la film. Este despre momentul acela în care realizezi că îți dorești mai mult de-o viață cu omul de lângă tine. Când am înregistrat-o am plâns, nu mi s-a mai întâmplat asta până acum. „Doar vina ta” este o melodie pe care o vei simți și asculta și tu cu nodul în gât și lacrimi în ochi”, a scris Andra pe pagina ei de Facebook.
Andra și Smiley au urmărit cu sufletul la gură videoclipul proaspăt postat pe Youtube.
Melodia este însoțită de un videoclip, care spune o poveste de iubire frumoasă, în care Andra are rolul unei tatuatoare profesioniste, iar Smiley cel al unui designer priceput.
Fanii celor doi artiști au fost încântați de colaborare și au apreciat melodia celor doi.
Smiley a mai compus până acum mai multe piese pentru Andra, însă nu au mai cântat în duet.





























































