Războiul din Ucraina continuă și ziua cu numărul 263 de la invazia ordonată de președintele rus Vladimir Putin.
După retragerea armatei ruse de pe malul drept al Hersonului, Ideologul rus Alexandr Dughin a sugerat că liderul de la Kremlin ar trebui omorât, iar un consilier ucrainean crede că sfârșitul războiului e departe.
UPDATE Drapelul Rusiei a dispărut din piața centrală a Melitopolului (regiunea Zaporijjia), oraş aflat sub ocupaţia temporară a trupelor ruse - transmite, duminică, portalul de ştiri RIA - Melitopol. "Cârpa rusească a dispărut din piaţa centală a Melitopol" - se arată într-un mesaj postat pe contul de Telegram. Între timp, ocupanții ruși au declarat că ar fi vorba despre "întreținerea de rutină a catargului", notează Știripesurse.
UPDATE Peste 1.260 de copii au suferit în Ucraina din cauza agresiunii armate la scară largă a Federației Ruse – transmite, duminică, Procuratura Generală de la Kiev. Parchetul ucrainean precizează că, potrivit datelor existente la 13 noiembrie, numărul copiilor uciși în război nu s-a schimbat, rămânând la 430. Numărul copiilor răniți, însă, a crescut, autorităţile raportând peste 830 de astfel de cazuri. De asemenea, 279 de copii sunt consideraţi dispăruţi, iar 11.129 au fost deportaţi de către ruşi. Autorităţile ucrainene precizează că 7.460 de copii au fost găsiţi, iar 103 au fost returnaţi Ucrainei, notează Rador.
UPDATE Retragerea rușilor din Herson a provocat critici ascuțite în Federația Rusă din partea societății, experților militari și personalităților publice. Retragerea forțelor de ocupație din sud poate deveni un catalizator pentru creșterea influenței facțiunii „forțelor de securitate” din Kremlin, în special, șefului companiei de mercenari Wagner, Evgheni Prigojin , care și-a exprimat anterior nemulțumirea față de acțiunile conducerii militare și politice a țării, susțin experții Institutului pentru Studiul Războiului (ISW) .
UPDATE Mihailo Podoliak, consilier al şefului cancelariei prezidenţiale de la Kiev, consideră că Rusia va decide să înceapă negocierile de pace și să-şi retragă trupele din Ucraina după ce armata ucraineană va dezocupa orașele estice Donețk sau Luhansk, notează Rador.
UPDATE Militarii ucrainenii au lovit o zonă de concentrare a trupelor ruse, retrase pe malul stâng al Niprului, cu ajutorul unei „lovituri de înaltă precizie”, în urma căreia rușii s-au ales cu „două camioane pline de morți”, conform unui anunț făcut duminică de Statul Major al armatei ucrainene.
UPDATE Moartea bărbaților de 40-50 de ani pe frontul din Ucraina ar duce la plata unor pensii către soțiile și copiii lor, motiv pentru care Moscova „va trimite în Ucraina băieți de 18 ani, oricât de cinic ar suna această idee”, a explicat jurnalistul Dmitri Goblin, apropiat de Kremlin, în direct la Radio Komsomolskaya Pravda, potrivit Libertatea.
UPDATE Ucraina va lua decizia privind eventualele negocieri cu Rusia, a declarat sâmbătă secretarului de stat american Antony Blinken, potrivit Reuters.
UPDATE Autorităţile ruseşti de ocupaţie susţin că se pregătesc să părăsească oraşul Nova Kahovka, locul unui baraj-cheie pe fluviul Nipru, la câteva zile după ce au cedat controlul oraşului Herson forţelor ucrainene.
UPDATE Liderul Partidului Liberal Democrat din Rusia, Leonid Sluţki, a dat asigurări că Rusia va reveni cu certitudine la Herson. Rusia va reveni cu certitude la Herson, acesta este un ținut istoric rusesc, a scris Leonid Sluţki, șeful Comisiei pentru afaceri externe a Dumei de Stat a Rusiei şi liderul Partidului Liberal Democrat din Rusia, pe canalul său Telegram, conform Rador.
UPDATE Un analist specializat în strategie militară maritimă a analizat situația mișcărilor de nave în Marea Neagră, ulterior atacului cu drone executat de armata ucraineană în portul Sevastopol pe 29 octombrie. "De când Ucraina a atacat navele din portul Sevastopol pe 29 octombrie, activitatea marinei ruse a scăzut considerabil. Așa ceva era de neconceput cu doar câteva săptămâni în urmă, dar nicio navă de război rusească nu este vizibilă în misiuni de patrulare în afara portului Ambele fregate din categoria "Amiral Grigorovici" sunt în permanență în port", arată analistul H.I. Sutton, într-o postare pe Twitter, potrivit Ziare.com.
UPDATE Trupele rusești care s-au retras din Herson au luat opere de artă de la instituții culturale din regiune, dar și obiecte sanitare, pe care le-au transferat în teritoriile ocupate de Rusia, a anunțat sâmbătă armata ucraineană, potrivit CNN.
UPDATE Autoritățile ucrainene din Herson au introdus starea de asediu seara şi noaptea și au limitat intrările și ieșirile în orașul proaspăt eliberat, pentru a asigura siguranța locuitorilor.
UPDATE Oleksei Rabcin, un membru ucrainean al delegaţiei la COP27, a spus că este „ridicol să ştii că oligarhii ruşi se strecoară pe coridoare. Este ridicol că pot să călătorească liber. Pentru mine, dacă aceşti oligarhi nu sunt capabili să oprească acest război sângeros, atunci nu ar trebui să fie aici. ONG-urile ucrainene au încercat să-i găsească pentru a organiza un protest, dar aceştia se ascund în birouri şi le este frică să meargă liberi pe coridor. Vedem că Rusia este într-o izolare completă la această conferinţă”.
UPDATE În ciuda numeroaselor pachete de sancțiuni economice adoptate de Statele Unite și țările occidentale împotriva Moscovei, bugetul federal de stat al Rusiei a avut un surplus dublu în luna octombrie 2022, față de septembrie. Excedentul a fost de 128,4 miliarde de ruble (2,1 miliarde de dolari) în primele 10 luni ale anului, astfel că mașinăria de război a lui Putin a avut resurse pentru agresiunea din Ucraina. Acest text a fost copiat de pe Ziare.com Rusia dă lovitura, excedent dublu la buget în ciuda sancțiunilor: Putin și-a alimentat războiul de la o mare companie. Principala contribuție la bugetul de stat al Rusiei l-a avut gigantul energetic Gazprom, care a plătit o taxă suplimentară de extracție de 416 miliarde de ruble (aproximtiv 6,8 miliarde de dolari), după ce creșterea prețurilor la gaele naturale au compensate cu mult scăderea exporturilor către Europa, potrivit Bloomberg. Excedentul bugetar al Rusiei a ajuns la 128,4 miliarde de ruble (2,1 miliarde de dolari) în primele zece luni ale anului, a anunţat vineri ministerul de Finanţe de la Moscova, într-un comunicat. Acesta este mai mult decât dublu față de excedentul de 54,7 miliarde de ruble anunțat cu o lună mai devreme, notează Ziare.com.
UPDATE Dmitri Medvedev a ridicat din nou ameninţările: „Vom continua să luăm înapoi teritoriile ruse. Din motive evidente, nu am folosit încă întregul nostru arsenal de posibile arme de distrugere”, dar „toate la timpul lor”, scrie Mediafax.
UPDATE Eliberat de ocupanții ruși, Hersonul duce în prezent lipsă de apă, medicamente și alimente. Nici curent electric nu este. Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski a transmis că în prezent se desfășoară măsuri de stabilizare în regiune, fiindcă forțele ruse au distrus toată infrastructura critică a orașului înainte de a fugi, notează Libertatea.
UPDATE Oficialii ucraineni avertizează că „războiul este departe de a se fi terminat” chiar și în condițiile victoriei din Herson, de unde trupele invadatoare s-au retras în ultimele zile. Ucrainenii sărbătoresc, de vineri seară, plecarea invadatorilor și reintrarea armatei ucrainene în oraș capitală de regiune pe care rușii reușiseră să-l cucerească de când a început invazia, notează Digi24. Iuri Sak, consilier al ministrului ucrainean al apărării avertizează că „este mult prea devreme să ne relaxăm”. „Întotdeauna am știut că vom elibera Herson. Suntem încrezători că rușii încep să creadă, acum, că nu vor mai putea să câștige acest război. Vedem panica în mijlocul lor. Vedem panica în mașinăria lor de propagandă. Acesta este, desigur, un moment foarte important, dar este de parte de a se fi terminat”, a spus el. Herson a rămas fără apă potabilă, medicamente și alimente, însă provizii de urgență au început să fie trimise din orașul vecin, Mikolaiv, spune un consilier al primarului.
UPDATE La o lună și jumătate după ce Rusia a anunțat anexarea teritoriilor capturate ale regiunilor ucrainene Donbas, Herson și Zaporojie, acestea nu au apărut pe harta Federației Ruse publicată pe site-ul Kremlinului. În plus, aceste teritorii nu sunt disponibile pe portalurile web ale Consiliului Federației și ale guvernului rus. Harta arată 85 de entități teritoriale, inclusiv Crimeea anexată, notează Ziare.com.
UPDATE Satul Hornostaivka, ocupat de ruşi, de pe malul stâng al Niprului, a fost bombardat cu rachete Grad, pentru a-i convinge pe locuitori să evacueze zona. Acest lucru a fost raportat - conform Kiev Independent - de către guvernatorul Regiunii Herson, Iaroslav Ianhuşevik, adăugând că în atac au fost ucise două femei şi şase case au fost distruse. „Cu aceste metode - a scris oficialul pe Telegram - ruşii încearcă să facă presiune asupra locuitorilor din Hornostaivka într-o aşa-numită" evacuare”. Înşişi soldaţii ruşi sunt nevoiţi să se ascundă în pivniţe cu locuitorii”, notează Realitatea.
UPDATE Alexandr Dugin l-a criticat deschis pe Putin – pe care l-a numit autocratul – pentru că nu a reușit să susțină ideologia rusă prin predarea orașului Herson pe 12 noiembrie. Dugin a spus că această ideologie rusă definește responsabilitatea Rusiei de a apăra „orașele rusești” precum Herson, Belgorod, Kursk, Donețk și Simferopol. Dughin a remarcat că un autocrat are responsabilitatea de a-și salva națiunea de unul singur sau de a înfrunta soarta „regelui ploilor”, o referire la The Golden Bough a lui Sir James Frazer în care un rege a fost ucis pentru că nu a putut să dea ploaie în mijlocul unei secete. De asemenea, Dughin a minimizat rolul consilierilor lui Putin în eșecul de a proteja lumea rusă și a remarcat că comandantul forțelor ruse din Ucraina, generalul de armată Serghei Surovikin, nu a fost responsabil pentru decizia politică de a se retrage din orașul Herson. Dughin a menționat că autocratul nu poate repara această abatere de la ideologie doar cu apariții publice, menționând că „autoritățile din Rusia nu pot preda nimic altceva” și că „limita a fost atinsă”. El a acuzat, de asemenea, administrația prezidențială că susține o ideologie „falsă” din cauza fricii sale de a se implica în „ideea rusă”. Dughin a făcut, de asemenea, o referire la utilizarea armelor nucleare tactice, despre care el a declarat vag că este „sfârșitul” și a continuat să noteze că modificările întârziate ale Rusiei în campania militară nu au generat niciun efect pentru a schimba cursul războiului. Totuși, el a sugerat, de asemenea, că Rusia trebuie să se angajeze față de ideea rusă, mai degrabă decât să urmărească utilizarea „prostească” a armelor nucleare, notează Adevărul.
UPDATE Guvernatorul regiunii Sumî, Dmytro Zhyvystkyi, a raportat că trupele ruse au atacat comunitatea de graniţă Krasnopillia cu 15 rachete nedirijate. Nu au existat victime.
UPDATE Turcia se angajează să caute un dialog de pace între Rusia şi Ucraina, a declarat preşedintele Tayyip Erdogan în presa turcă, acuzând Statele Unite şi alte ţări occidentale că au provocat Moscova.
UPDATE Ciclurile de campanie electorală care încep atât în Statele Unite, cât şi în Rusia, unde alegerile prezidenţiale urmează să aibă loc în 2024, ar putea fi un declanşator pentru discuţiile de pace, consideră Davyd Arakhamia, liderul fracţiunii Slujitorul Poporului a preşedintelui Volodimir Zelenski din parlamentul ucrainean.































































