Marți, 19 iulie, la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani urma să aibă loc prima ședință de judecată în cazul fostului președinte al Republicii Moldova, Igor Dodon, amendat cu 9 mii de lei pentru că a purtat panglica „Sfântul Gheorghe” de 9 mai, fapt interzis prin lege de către Parlamentul Republicii Moldova. Ședința a fost amânată pentru luna noiembrie, deoarece fostul șef de stat nu s-a prezentat din motiv că ar fi plasat în arest la domiciliu.
Amintim că pe 28 iunie, Igor Dodon a contestat procesul-verbal la Judecătoria Chișinău, iar astăzi, 19 iulie urma să aibă loc ședința de judecată, iar dosarul urma să fie examinat de magistrata Svetlana Garștea-Bria.
Reamintim că pe 18 mai, fostul șef de stat, Igor Dodon, s-a ales cu o vizită din partea poliției. Aceștia au venit să-i întocmească un proces verbal, pentru a fi amendat că a purtat panglica Sf. Gheorghe. La scurt timp, Dodon a venit cu un mesaj pe pagina de Facebook în care a declarat că va contesta „abuzul în instanța de judecată”.
„Guvernarea a trimis poliția să-mi facă proces verbal pentru participarea de Ziua Victoriei cu simbolurile Victoriei asupra fascismului. Vom contesta acest abuz în toate instanțele de judecată. E o lege anticonstituțională, care în cele din urmă va fi anulată. Pe lângă caracterul anticonstituțional, această lege are un caracter discriminatoriu și divizează artificial societatea, fiind profund antidemocratică”, a scris Dodon pe pagina sa de Facebook.
TV8.md reamintește că Socialistul Igor Dodon, alături de colegii săi de partid și din fracțiunea BCS, au sfidat legea pe data de 9 mai și majoritatea și-au prins la piept panglica Sf. Gheorghe, interzisă prin lege în Republica Moldova. Tot atunci, socialistul spunea că nu îi pasă de amenzi.
Pe 14 aprilie, Parlamentul a votat, în lectură finală, modificarea Codului Contravențional fiind introduse amenzi pentru răspândirea și promovarea „simbolurilor și atributelor care promovează acțiuni de agresiune militară, crime de război și crime împotriva umanității”.
Printre acestea se numără simbolurile rusești „Z”, „V”, precum și panglica Sfântul Gheorghe pe care unii o purtau în piept în timpul sărbătoririi zilei de 9 mai.
Nerespectarea interdicției prevede amenzi de la 4 500 până la 9 000 de lei sau muncă neremunerată în folosul comunității de la 30 până la 60 de ore. Amenda maximă pentru persoanele juridice va fi de până la 30 de mii de lei.
Abonează-te la pagina de Telegram TV8.md pentru a fi la curent:t.me/tv8md