Ministra Sănătății, Ala Nemerenco, a semnat luni, 19 septembrie, un Memorandum de înțelegere cu Asociația Franceză de Sănătate. Aceasta a participat la o întâlnire bilaterală cu președintele Asociației, Jean-François Gendron, și directorul executiv Johanna Lerfel.
Potrivit unui comunicat al Ministerului, Memorandumul vizează edificarea unor relații sinergice și de parteneriat prin formarea resurselor umane, transfer de competențe, schimburi de bune practici, în special în ceea ce privește dezvoltarea startup-urilor, dezvoltarea infrastructurii, finanțarea sănătății, promovarea proiectelor comune în domeniul digitalizării serviciilor de sănătate, realizarea cercetărilor privind cancerul și tratamentele împotriva cancerului.
Memorandumul este semnat pentru o perioadă de un an cu posibilitatea prelungirii anuale.
În cadrul întâlnirii, Ala Nemerenco a mulțumit pentru suportul acordat de Republica Franceză sistemului național al sănătății în lupta contra pandemiei COVID-19 și a apreciat sprijinul părții franceze în contextul crizei refugiaților generate de războiul din Ucraina.
De asemenea, ministra a reiterat că țara noastră vrea să intensifice dialogul bilateral în domeniul sănătății.
Delegația Republicii Moldova a întreprins și o vizită la Grupul spitalicesc Paris Saint-Joseph în cadrul căreia s-a informat despre structura și particularitățile de management al grupului spitalicesc, realizările acestuia în sfera digitalizării serviciilor medicale, participarea la parteneriatele internaționale și oportunitățile oferite pentru formarea personalului medical și a studenților, metodele de tratament ale bolilor oncologice, cardiologice, ginecologice.
În zilele de 19-20 septembrie, ministra Sănătății participă la Forumul pentru Inovații și Afaceri „Future4Care”, organizat sub auspiciile Asociației Franceze de Sănătate.
Evenimentul, dedicat dezvoltării relațiilor la nivel înalt, identificării oportunităților de afaceri și inovare și informării despre tendințele de ultimă oră din domeniul sănătății, oferă cadrul pentru dialog în formatul B2B și B2G pentru cei peste 140 de delegați de rang înalt din Europa, Asia Centrală, Orientul Mijlociu și Africa și peste 30 de organizații franceze cu profil internațional, printre care instituții publice, furnizori de servicii de sănătate, companii farmaceutice, centre universitare și de cercetare.
Abonează-te la pagina de Telegram TV8.md pentru a fi la curent: t.me/tv8md