Război în Ucraina, ziua 395: Zelenski explică de ce întârzie contraofensiva, iar Erdogan a avut o cerință către Putin la telefon

/VIDEO/ Există viață și după detenție: Ce șanse au să se angajeze persoanele cu un trecut infracțional

Foto simbol
21 mai 2022, ora 20:46

După ani buni petrecuți în detenție, mulți condamnați trebuie să o ia de la capăt. În majoritatea cazurilor, persoanele se confruntă cu o mulțime de necunoscute. Pe lângă lipsa locurilor de muncă și a neîncrederii în forțele proprii, trebuie să facă față valului de prejudecăți și de discriminare din partea societății. La prima eliberare, statul le oferă o indemnizație unică, în valoare de aproximativ 8000 lei, în cazul recidiviștilor, suma e de aproape patru ori mai mică. Contribuția statului însă nu poate șterge problemele de reintegrare a foștilor deținuți în societate. Cum decurge procesul, urmăriți într-un reportaj din campania „ÎnțeLEGEm legea” , realizat de TV8, în cadrul programului „Accesul la Justiție în Moldova”. 

Pavel și-a petrecut aproape 10 ani din viață după gratii. După ce s-a eliberat din detenție, și-a găsit singur un loc de muncă. Dar, când superiorii săi au aflat că este fost deținut, l-au concediat. 

„Chiar neîncălcând nimic, niciodată eu n-am întârziat la serviciu, mai târziu se afla că eu sunt fost condamnat și eram concediat doar din aceste motive.” 

„Există o marcă care ți-o afișează sau îți pun doar stigma, anterior condamnat tu nu ești om.”

Este recunoscător proiectului „SHARE”, ce reprezintă o punte de reintegrare pentru foștii condamnați din Republica Moldova. Datorită acestuia, acum este angajat și nu-și mai face griji pentru ziua de mâine. 

„Dacă tu nu ai serviciu sau nu ai vreo ocupație zilnică, tu ai să revii, asta deja e demonstrat.” „Proiectul investește în mine surse financiare și psihologice. În 10 luni, eu am căpătat 3 profesii: lăcătuș, montator și sudor.” 

„Doar trebuiesc fapte - ai venit, lucrezi, salariu primești la timp și cel mai important aspect este că aici ai multe perspective de a progresa.” 

În spatele acestui proiect stă Alexandru Curașov și Vladimir Gaiț, cel din urmă fiind un fost condamnat. Cei doi s-au cunoscut la un centru de reabilitare, după ce ambii au avut probleme legate de consumul de droguri. Acum 20 de ani, Vladimir a ieșit din închisoare și a decis să o ia de capăt. Împreună cu Alexandru, au fondat compania, în care 80% dintre muncitori sunt persoane care, în trecut, au fost certate cu legea. 

„Vladimir, și el fost condamnat, după ce a ieșit din penitenciar - fără viitor, fără perspective - avea dorința de a înființa o companie nu doar pentru a câștiga bani, dar și pentru a ajuta persoanele care au ieșit din penitenciar, la fel ca el, să se angajeze și să se reintegreze în viața de zi cu zi. Și iată că peste ani, dorința lui sa împlinit.” 

În cei 15 ani de la fondarea companiei, au întins o mână de ajutor la sute de oameni. Pentru 200 dintre aceștia le-au găsit un loc de muncă. Din spusele lor, oamenii care ies din poarta penitenciarului sunt dezorientați și nu au încredere în forțele proprii. 

„Trebuie să-și refacă documentele. O altă întrebare este lipsa locuinței și noi le oferim un loc de trai. Temporar, omul dacă nu are loc de muncă, se adresează la noi și, timp de 3 luni, poate locui în apartamentul oferit de către noi, să se instruiască și să primească un loc de muncă.” 

Foștii deținuți sunt în top trei categorii, care se confruntă cu cele mai multe situații de discriminare, susține avocata Arina Țurcan-Donțu, care face trimitere la un raport al Consiliului de non-discriminare, făcut anul trecut.

„Poate că ar fi o soluție ca angajatorii care-i primesc pe ex-deținuți la muncă să fie subvenționați, pentru că așa ar spori interesul angajatorilor pentru persoanele date.”

Deși deținuții pot beneficia de servicii de asistență juridică, din neștiință sau din neîncredere, foarte puțini se adresează după ajutor. 

„Se pot adresa chiar și la Consiliul pentru prevenirea și asigurarea egalității. Deși dacă analizăm practica Consiliului, atunci numărul deținuților care s-au adresat este mult mai mic în raport cu alte categorii.” 

Potrivit secretarei de stat a Ministerului de Justiție, Nadejda Burciu, doar deținuții care au fost eliberați înainte de termen beneficiază de asistență și supraveghere din partea probațiunii. 

„Statul oferă o indemnizație unică la eliberarea deținuților care sunt la prima eliberare, în valoare de aproximativ 7900 lei. Pentru recidiviști, această indemnizație unică este mai mică, în jur de 2000 lei.

Studiile arată că peste 80% dintre deținuți vor să muncească încă din penitenciar și doar 10% din ei reușesc să se angajeze în timp ce se află după gratii. 

Ministerul Justiției își propune ca să dezvolte și să extindă oportunitățile de ocupare în câmpul muncii pentru deținuți în perioada aflării lor în penitenciar pentru că asta este o condiție esențială, de bază, pentru a-i pregăti de eliberare.”

În Republica Moldova, circa 70% dintre condamnați execută pedepse pe termen mai mare de 5 ani. Anul trecut, la Serviciul de probațiune erau la evidență 254 de persoane eliberate condiționat din detenție. Conform datelor Ministerului Justiției, la 1 martie 2022 în evidența și supravegherea probațiunii se aflau 427 de persoane ieșite după gratii, înainte de termen. Fiecare al doilea este în prezent angajat cu acte în regulă sau prestează servicii ocazionale. Despre ce se întâmplă cu cei eliberați din închisoare la termen, nu se știe, pentru că nu se face evidența ratei lor de angajare în câmpul muncii. 

Abonează-te la pagina de Telegram TV8.md pentru a fi la curent:t.me/tv8md

/VIDEO/ Cum sunt susținuți copiii cu dizabilități? Istoria lui Severin, un băiețel cu Sindrom Down
/VIDEO/ Cum sunt susținuți copiii cu dizabilități? Istoria lui Severin, un băiețel cu Sindrom Down
TV8 își extinde echipa și angajează noi colegi! Cum poți deveni redactor site sau reporter TV
TV8 își extinde echipa și angajează noi colegi! Cum poți deveni redactor site sau reporter TV
Republica Moldova trece la ora de vară în acest weekend: Când vom da înainte acele ceasornicului
Republica Moldova trece la ora de vară în acest weekend: Când vom da înainte acele ceasornicului
Descoperiri șocante la blocul alimentar al Institutului Oncologic: Întreaga echipă de conducere a demisionat
Descoperiri șocante la blocul alimentar al Institutului Oncologic: Întreaga echipă de conducere a demisionat
/VIDEO/ Imagini emoționante. Jucării și flori în locul unde a fost lovită mortal fetița de 12 ani
/VIDEO/ Imagini emoționante. Jucării și flori în locul unde a fost lovită mortal fetița de 12 ani

social

/VIDEO/ Cum sunt susținuți copiii cu dizabilități? Istoria lui Severin, un băiețel cu Sindrom Down

25 martie 2023, ora 23:00

Ne-am plâns, nu o singură dată, că e nevoie de mulți bani până-ți vezi copilul mare. Însă, în acele familii unde sunt copii cu dizabilități, care au nevoie de o mulțime de servicii medicale, efortul financiar este și mai mare. Povara, de cele mai dese ori, este o grea încercare, în fața căreia puține familii rezistă. Deși calitatea asistenței medicale specializate a crescut în ultimii ani, copiii cu dizabilități intelectuale ori fizice continuă să aibă acces limitat la gama de servicii necesare. Este una din concluziile unei analize efectuate de UNICEF, acum doi ani, despre situația copiilor și adolescenților din Moldova. 

Simte din plin presiunea financiară și o tânără mamă a trei copiii, din orașul Ungheni. Mezinul Severin, un băiețel de 5 ani, a fost diagnosticat cu sindromul Down și cu alte malformații. Din această cauză, copilul are nevoie de tratament individualizat, pe care alocația lunară nu-l acoperă practic deloc.

Soarele a fost darnic în ziua în care am filmat povestea lui Severin, un băiețel de cinci ani din orașul Ungheni. E și el un copil al soarelui, fiind diagnosticat cu sindromul Down - o afecțiune genetică cromozomială, ce afectează aproximativ unul din o mie de copii. Deși în timpul sarcinii a existat o suspiciune, testele efectuate au exclus diagnosticul. 

Având confirmare oficială de la genetician, Gulnara, mama băiatului, a avut nevoie de o bună perioadă de timp pentru a accepta diagnosticul. 

S-a luat în mâini și datorită exemplului pe care i l-a oferit o apropiată - Ludmila Adamciuc, și ea mama unei fetițe cu Sindrom Down, cunoscută în spațiul public ca fiind o promotoare activă a incluziunii sociale a copiilor cu acest diagnostic. 

În cazul lui Severin, a fost depistată a treia formă a sindromului, de tip mozaic. Este cea mai rar întâlnită, dar și cea mai ușoară. 

Pe 21 martie, de Ziua Internațională a Copiilor cu Sindrom Down, Severin a împlinit 5 ani. Vrea să meargă la grădiniță, dar nu este posibil, deocamdată. Pe lângă acest sindrom, băiețelul are viciu cardiac și alte boli care-i pun viața în pericol. Vizitele la spital au devenit, cu timpul, o obișnuință. 

Medicamentele scumpe, pe care le primește Severin, nu sunt compensate, spune mama lui. Iar pentru a-i oferi servicii de recuperare și reabilitare, achită din propriul buzunar. 

Venitul familiei se ridică acum la circa 6-7 mii de lei. Și asta datorită, în mare parte, salariului Gulnarei de asistentă personală pentru fiul ei. Ca să poată obține această funcție, a trebuit să aștepte doi ani.

Pentru că este tot timpul acasă, Severin se joacă mai mult cu fratele său mai mare, Alexandru, care tot nu merge nicăieri. Iarna trecută, băiatul a fost la un pas de moarte, după ce a fost diagnosticat prea târziu cu apendicită. Cei doi mai au un frate. Acesta însă era la școală. Copiii locuiesc doar cu mama, după ce femeia a divorțat de tatăl lor. Stau cu toții într-o casă mică, cu două odăi, împreună cu părinții Gulnarei. 

Nu există date despre câți oameni sunt diagnosticați cu sindromul Down în Republica Moldova. Ceea ce se cunoaște este că, anual, circa 50 de copii se nasc cu acest sindrom. 

Un reportaj de Veronica Gherbovețchii 

Imagine și montaj de Vlad Glinjan 

/VIDEO/ Copilul care nu poate plânge deloc: O boală genetică rară îl chinuie pe Dumitru. Are nevoie de implanturi dentare
/VIDEO/ Mamă pentru 19 copii: Povestea unei femei care crește și micuți greu încercați de soartă
Accident grav în Capitală: O fetiță a murit după ce a fost lovită de un troleibuz
/VIDEO/ Accident grav în Capitală: O fetiță a murit după ce a fost lovită de un troleibuz
TV8 își extinde echipa și angajează noi colegi! Cum poți deveni redactor site sau reporter TV
TV8 își extinde echipa și angajează noi colegi! Cum poți deveni redactor site sau reporter TV
/VIDEO INVESTIGAȚIE/ Capcana lui Șor de la Air Moldova. Ce se ascunde în spatele zborurilor anulate
/VIDEO INVESTIGAȚIE/ Capcana lui Șor de la Air Moldova. Ce se ascunde în spatele zborurilor anulate
/VIDEO/ Anchetă RTEC după ce o copilă a fost lovită mortal de un troleibuz: Versiunea taxatoarei diferă de cea a polițiștilor
/VIDEO/ Anchetă RTEC după ce o copilă a fost lovită mortal de un troleibuz: Versiunea taxatoarei diferă de cea a polițiștilor
O badantă moldoveancă, condamnată la nouă ani de închisoare, după ce a agresat sexual o bătrână de 93 de ani din Italia
O badantă moldoveancă, condamnată la nouă ani de închisoare, după ce a agresat sexual o bătrână de 93 de ani din Italia
TelegramWhatsappViber
Trimite-ne o știre

© 2023 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegram