Procurorii anticorupție și ofițerii CNA au descins în această dimineață la mai multe adrese din R. Moldova. Ei efectuează percheziții într-un dosar penal pornit pe faptul finanțării ilegale a Partidului Politic „Şor”.
„În prezent, procurorii anticorupție în comun cu ofițerii CNA au descins cu percheziții în mai multe locații în cadrul unui dosar penal pornit pe faptul finanțării ilegale a Partidului politic „Şor””, a declarat purtătoarea de cuvânt a Procuraturii, Mariana Cherpec.
Echipa TV8 a mers la fața locului unde a surprins microbuzul celor de la SIS și CNA.
TV8.md reamintește că deputatul fugar Ilan Șor a declarat în cadrul unui mesaj video că, guvernarea ar urma să facă mai multe percheziții la reprezentanții din conducerea Partidului „ȘOR”.
În acest context, în cadrul emisiunii „Cutia Neagră” de la TV8, ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco, a declarat că persoanele precum Șor ar trebui să se aștepte că organele de drept ar putea veni să-i întrebe despre ce au făcut anterior.
În 26 mai, Ilan Șor a rămas, din nou, fără imunitate parlamentară. Deputații au votat cele două cereri ale procurorului general interimar, Dumitru Robu, privind ridicarea imunității lui Șor, cercetat penal pentru spălare de bani în proporții deosebit de mari, săvârșită în interesul unui grup criminal organizat. Pentru, au votat 64 de deputați.