Mai mulți locuitori ai unei zone de vile, numită Valea Fermecată din raionul Criuleni, sunt nemulțumiți că li se taie pădurea din apropiere. Aceștia susțin că defrișările ar fi ilegale, pentru ca acest teren să fie folosit în alte scopuri. Primarul, dar și responsabili de la Agenția „Moldsilva” resping acuzațiile și spun că copacii se taie autorizat, iar în locul lor vor fi plantați alții.
Pădurea de mesteacăn, care altădată se întindea pe o suprafață de 12 hectare, acum câteva săptămâni, a început să fie ciopârțită. Rând pe rând, copacii au fost doborâți. Oamenii care locuiesc acolo cred defrișările au loc ilegal și cer autorităților să intervină pentru a le stopa.
„Am văzut că aici are loc o acțiune barbară deoarece în țara noastră acești copaci de mesteacăn sunt foarte puțini. Este o specie rară, dar ceea ce ne-a uimit este că acest tip de copac nu poate fi folosit ca lemn pentru foc, pentru că face mult fum”.
Pe lângă faptul că nu vor mai avea parte de același peisaj de poveste, oamenii se plâng că va avea de suferit și mediul înconjurător.
„Tot ce se întâmplă aici, credem că nu este bine, pentru că se taie pădurea sănătoasă, plină de viață. Aici a fost un loc foarte pitoresc atunci când am procurat, acum un an și jumătate, am strâns ciuperci, ne-am odihnit, copii au venit să admire natura”.
„În primul rând va afecta ecologia, faptul că pădurea este tăiată, afectează calitatea aerului și a apei, mai ales că aici este un lac și mai multe izvoare”.
„Aici am stupi de albine și foarte multe ar putea să moară pentru că nu le va ajunge hrană”.
Pe de altă parte, pădurarul spune că are toate actele în regulă pentru această defrișare și că în scurt timp pe acest loc ar urma să fie replantați alți copaci.
„Pădurea a intrat în uscare masivă, suntem nevoiți să facem tăieri de igienă rasă, nu selectivă. Pe această porțiune unde se fac lucrări, în două săptămâni masa lemnoasă de aici va trebui să fie realizată sau depozitată, după care vor avea loc plantări a arborilor de specie stejar”, a menționat pădurarul Mircea Guzun.
Deși terenul este în gestiunea primăriei, primarul comunei Hrușova ne-a spus că nu poate împiedica tăierea arborilor, atât timp cât totul se face conform legii.
„Sunt la curent, deoarece se află pe teritoriul primăriei, dar aparține Agenției Moldsilva, care are autorizație de la Agenția de Mediu și dreptul de a tăia acolo, mai ales că sunt mulți copaci uscați”, a punctat primarul comunei Hrușova, Pavel Roșca.
Nemulțumiți de răspunsul autorităților locale, oamenii spun că nu renunță și că se vor plânge celor de la Chișinău.