Magistratul Anatolie Minciună a fost desemnat președinte interimar al Curții de Apel Chișinău. Dispoziția privind numirea acestuia a fost semnată marți, 22 martie, de președintele interimar al Consiliului Superior al Magistraturii, Dorel Musteață.
Se întâmplă după ce, săptămâna trecută, Vladislav Clima a anunțat că renunță la funcția de judecător și președinte al Curții de Apel, iar astăzi, președinta țării, Maia Sandu a semnat decretul privind eliberarea din funcție a magistratului.
Anatolie Minciună a mai deținut interimatul șefiei Curții de Apel Chișinău în toamna anului 2021. Până la el, șef interimar la Curtea de Apel Chișinău, după anularea decretului prin care Clima a fost numit la Apel, a fost judecătoarea Ana Panov.
Anatolie Minciuna și-a început activitatea de magistrat la Judecătoria sectorului Râşcani din Chișinău în 1991. A fost vicepreşedinte al Judecătoriei sectorului Râşcani, municipiul Chişinău, iar în 2001 a fost numit judecător până la atingerea plafonului de vârstă.
În 2008, a fost promovat la Curtea de Apel Chişinău. A ajuns la Curtea de Apel cu ajutorul voturilor membrilor CSM, chiar dacă a fost respins de președintele Voronin, care i-a adus mai multe acuzaţii grave. Voronin a scris în actul de respingere că Anatolie Minciuna ar fi achitat autoritatea criminală David Mereşinschi, alias Debil, şi membrii grupului acestuia, inculpaţi pentru comiterea unor acte de şantaj. La începutul anului 2008, la o solicitare repetată venită din partea CSM, Voronin nu s-a mai opus, iar Anatolie Minciuna a ajuns la Curtea de Apel Chişinău.
Judecătorul Minciuna a făcut parte din completul de judecată care a examinat dosarul Întreprinderii de Stat Registru versus Intercomsoft LTD, scrie anticorupție.md. În baza hotărârii magistratului și colegilor săi de la Curtea de Apel, ÎS Registru a fost obligată să achite companiei Intercomsoft LTD despăgubiri în valoare de 7,8 milioane de dolari. Ulterior, s-a stabilit că această decizie a fost adoptată cu grave ilegalități.
Judecătorul Minciuna a fost și printre participanții la vânătoarea din 23 decembrie 2012 în Rezervaţia Naturală „Pădurea Domnească”, când a fost ucis un tânăr.
Minciuna a încercat în aprilie 2018 să acceadă în funcția de judecător în instanța superioară, Curtea Supremă de Justiție, dar nu a reușit.
Amintim că în 18 martie curent, magistratul Vladislav Clima a depus cerere de demisie din funcția de magistrat și președinte al Curții de Apel Chișinău. În cererea, care a fost examinată la Consiliul Superior al Magistraturii, Vladislav Clima nu a indicat motivele pentru care intenționează să plece din funcție.
În 28 mai 2021, Maia Sandu a anulat decretul prin care Vladislav Clima a fost numit în funcția de președinte al Curții de Apel Chișinău, întrucât, potrivit ei, CSM ar fi încălcat procedurile legale și ar fi admis un conflict de interese inadmisibil, atunci când a propus numirea lui Clima în această funcție.
Ulterior, în data de 14 iulie, Clima a acționat-o în judecată pe președinta Republicii Moldova, Maia Sandu. Magistratul a solicitat Judecătoriei Chișinău să fie verificată legalitatea decretului prin care a fost demis din funcția de președinte al Curții de Apel.
Vladislav Clima s-a întors la șefia Curții de Apel Chișinău la începutul lunii ianuarie, după ce a fost restabilit în funcție prin decizie de judecată.