Un bărbat din Cantemir, care pleca spre Polonia, a fost prins cu o carte de identitate românească falsificată. Incidentul a fost înregistrat la sfârșitul săptămânii trecute în punctul de trecere a frontierei Leușeni.
Polițiștii de frontieră din cadrul Direcției regionale Vest au depistat actul falsificat în portofelul bărbatului de 31 de ani.
În timpul audierii de către oamenii legii, bărbatul a declarat că și-a perfectat actul prin intermediari, în timp ce se afla la muncă peste hotare. Perfectarea documentului l-a costat 100 de euro, echivalentul a 1.928 de lei moldovenești.
Actul de identitate a fost ridicat și transmis către laboratorul criminalistic pentru stabilirea legalității acestuia. Pe numele făptașului a fost deschis un dosar penal.