/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 740: Podul Kerci – închis și bilanțul de la Odesa. Geoană: Putin blufează în privința armelor nucleare

Guvernul a expediat CEDO explicațiile solicitate pe cazul Stoianoglo. De ce au fost necesare arestul și suspendarea din funcție

22 septembrie 2022, ora 16:48

Guvernul de la Chișinău a expediat Curții Europene a Drepturilor Omului explicațiile solicitate în dosarul procurorului general suspendat, Alexandru Stoianoglo. În răspunsul expediat în data de 22 septembrie, Guvernul s-a referit la plasarea în arest la domiciliu a lui Stoianoglo, dar și la motivele suspendării acestuia din funcția de șef al Procuraturii Generale. 

„Prima cerere se referă la plasarea reclamantului în arest la domiciliu în urma inițierii urmăririi penale împotriva sa de către un procuror desemnat în acest sens de Consiliul Superior al Procurorilor (art. 5 §1 – dreptul la libertate și la siguranță), inclusiv scopurile urmărite prin aplicarea măsurii respective (art. 18 coroborat cu art. 5 – limitarea restrângerii drepturilor pentru alte scopuri decât cele prevăzute de Convenție), precum și la interdicția de a participa la manifestări, dezbateri, comunicări publice, aplicată reclamantului în momentul liberării sale sub control judiciar (art. 11 – libertatea de întrunire)”, se anunță într-un comunicat de presă al Ministerului Justiției.

În contextul primei cereri, Guvernul a argumentat că aflarea reclamantului în arest la domiciliu s-a bazat pe existența unei bănuieli rezonabile că el ar fi comis anumite infracțiuni, fiind justificată inclusiv de riscurile care determinau necesitatea privării de libertate a reclamantului (de eschivare, de ingerință, de comitere a noi infracțiuni, de cauzare a dezordinilor publice). În plus, limitarea dreptului reclamantului la libertate și siguranță nu a urmărit alte scopuri decât cel prevăzut de art. 5 §1 (c) din Convenție, de a aduce reclamantul în fața autorității judiciare competente, având în vedere existența bănuielii rezonabile că el ar fi comis o infracțiune și riscurile care justificau îngrădirea libertății individuale. În continuare, a fost invocat faptul că limitarea dreptului reclamantului la libertatea de întrunire a fost prevăzută de lege (art. 191 alin. (3) pct. 3) din Codul de procedură penală), a urmărit scopurile legitime care rezultă din asigurarea siguranței publice, prevenirea comiterii infracțiunilor, apărarea ordinii și protecția drepturilor și a libertăților altor persoane, fiind necesară într-o societate democrată și proporțională în circumstanțele cauzei.

„Cea de-a doua cerere se referă la suspendarea reclamantului din funcția de Procuror General în urma inițierii cauzei penale împotriva sa și la imposibilitatea de a contesta această măsură potrivit legislației naționale (art. 6 §1 – dreptul de acces la o instanță). În urma examinării opiniilor tuturor autorităților implicate, Guvernul a ajuns la concluzia că în cererile respective nu a existat vreo încălcare a drepturilor și a libertăților fundamentale ale reclamantului garantate de Convenție”, mai susține Ministerul Justiției.

Cu privire la cea de-a doua cerere, Guvernul a făcut o distincție între procedura de contencios administrativ inițiată de către reclamant la nivel național, prin care a ales să conteste hotărârea CSP privind desemnarea unui procuror care să investigheze pretinsele fapte penale imputate lui, și suspendarea sa din funcție în virtutea legii. În această privință, s-a argumentat că reclamantul nu a utilizat cel mai eficient și adecvat remediu prevăzut de legislația națională în contextul contestării hotărârii CSP și acuzațiilor penale aduse lui, din moment ce aceste elemente intrau mai degrabă sub incidența controlului judiciar exercitat de către judecătorul de instrucție în conformitate cu prevederile Codului de procedură penală. Cu referire la posibilitatea reclamantului de a contesta suspendarea sa din funcție în fața unui organ judiciar, Guvernul a susținut că art. 6 din Convenție nu este aplicabil acestei proceduri, din moment ce, în baza legislației naționale, suspendarea din funcția de Procuror General survenea de drept în urma inițierii unei cauze penale, iar legiuitorul nu a introdus posibilitatea contestării unei astfel de măsuri. În plus, reclamantul nu a argumentat existența unor drepturi sau obligații civile care ar fi rezultat din aplicarea măsurii respective.

În continuare, Curtea va expedia observațiile Guvernului către reclamant și îi va acorda un termen-limită pentru a-și prezenta propria sa poziție față de întrebările formulate de către Curte și argumentele aduse de către Guvern, precum și pretențiile sale pentru satisfacție echitabilă.

Explicațiile cerute de la Guvern pe cazul Stoianoglo, publice. „CEDO vrea să afle dacă reținerea a fost justificată”

A tăiat bugetele pentru compensații, asistenți sociali și program prelungit în școli și le-a umflat pentru concerte și chefuri. Pe ce alege să cheltuie banii Primăria Chișinău?
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Directorul APP, Roman Cojuhari vine la Cutia Neagră Plus să ne spună cum s-a organizat licitația de la aeroport. De ce în funcțiile cheie a întreprinderilor de stat ajung oameni apropiați partidului de guvernare? Care este soarta bunurilor Republicii Moldova din Ucraina? Ce se întâmplă la „Metalferos”, „Moldtelecom” și ce va face APP pentru a aduce Hotelul Național în proprietatea statului. Detalii în emisiune!
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Milioane de euro din AIR Moldova riscă să ajungă tot în buzunarul lui Șor și la partenerii săi de scheme din Rusia. Ce șanse au pasagerii păgubiți de Air Moldova să-și întoarcă banii?
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Haos în sistemul judecătoresc? /De ce avem tot mai multe hotărâri controversate pe dosare de rezonanță? /Ce cred judecătorii despre cum își face munca CSM? / Despre acestea, dar și despre starea generală din sistemul judecătoresc, discutăm cu membrul CSM Ion Guzun și judecătoarea Angela Bostan.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Yandex, acuzată de evaziune fiscală și implicată în scandaluri de spionaj în mai multe state, și-a deschis reprezentanțǎ oficială în Moldova. Ce scopuri urmărește în Moldova compania apropiată lui Putin? Răspunsul îl aflați la Cutia Neagră PLUS!
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
25 ari de teren în coasta Parcului Dendrariu - miza unui scandal cu amenințări și plângeri la Poliție. Luptă între o pensionară și un om de afaceri multimilionar ce vrea să-și construiască casă lângă parc.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Cum o eroare de calcul a făcut ca Moldova să cumpere gaz scump în exces?
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră va fi deschisă de șeful adjunct interimar al Procuraturii Anticorupție, Octavian Iachimovschi. • De ce procurorii ar putea să nu-și primească salariile? • Ce detalii noi au apărut în dosarele lui Andronachi, Plahotniuc, Dodon și alți fugari? • Ce se întâmplă cu deputații rămași fără imunitate? • Care va fi soarta dosarelor pornite pe fapte de îmbogățire ilicită? • Pe cine a încercat să consulte Veaceslav Platon?
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Sute de persoane au fost incluse fictiv pe lista de donatori ai partidelor Renașterea, Șansă și MAN. Cutia Neagră Plus a găsit printre donatorii acestor partide politice mai mulți pensionari, femei de serviciu, studenți și angajați la stat.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră Plus, într-un format mai neobișnuit. Alături de reporterii de investigație Victor Moșneag, Liuba Șevciuc și Ștefan Bejan discutăm despre provocările cu care se confruntă jurnalismul de investigație din Republica Moldova. De asemenea, reporterii oferă și unele detalii din spatele unor anchete renumite.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Am urmărit predicile rostite de preoți în bisericile conduse de Mitropolitul Vladimir și am aflat cum lucrează Moscova prin slujitorii săi îmbrăcați în sutane. Investigația dezvăluie rolul clericilor propagatori ai minciunilor elaborate în laboratoarele Kremlinului în războiul informațional dus de Rusia contra Moldovei.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Gazul de 10 lei promis de Ilan Șor și bașcana Evghenia Guțul locuitorilor din Găgăuzia ascunde în spate o schemă sofisticată cu ramificații până la Moscova. Companiile din Turcia și Germania, care s-au angajat să livreze gaze la preț preferențial nu sunt decât firme interpuse să camufleze livrări de gaze din Rusia. Mai exact, acestea duc spre un oligarh ucrainean prorus, apropiat de fostul președinte al țării vecine Victor Ianukovici și de gigantul rus Gazprom, arată cea mai nouă investigație Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră Plus: Procurorul General Interimar pune cărțile pe masa... despre judecătorii corupți, legi ineficiente si soarta dosarelor de rezonanță.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS dezvăluie cum războiul din Ucraina a dat peste cap piața de medicamente din Republica Moldova. Invazia Rusiei în Ucraina a avut multiple consecințe economice și sociale inclusiv asupra țării noastre. Una dintre crizele generate de agresiunea militară rusească a fost lipsa de medicamente pentru spitalele din Moldova. Din cauza sistării activității mai multor fabrici și depozite de medicamente din Ucraina și a schimbării lanțurilor de distribuție, mai multe medicamente au ajuns să coste chiar și de două ori mai scump.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
De activitatea lor sunt legate cele mai mari așteptări privind reformarea justiției. Un scandal recent arată, însă, că evaluările lor pot avea lacune. Ce secrete ascunde Comisia Pre-vetting? Cutia Neagră PLUS vă dezvăluie numele mai multor membri ai secretariatului Comisiei, ținute în mare secret. Printre ei sunt ofițeri CNA, exponenți din societatea civilă, avocați și chiar angajați ai Parlamentului.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Republica Moldova este ostatica de decenii a Centralei electrice de la Cuciurgan. MGRES, controlată de gigantul energetic rusesc RAE EES și oameni din anturajul lui Vladimir Putin, plasați sub sancțiuni internaționale, nu este doar instrument de șantaj împotriva Chișinăului. O investigație transfrontalieră realizată de Cutia Neagră PLUS de la TV8, împreună cu redacția Zelenîi List din Ucraina, a scos la iveală grave probleme de mediu provocate de activitatea termocentralei: inundații, poluarea excesivă a aerului și apei, intoxicarea solului mai multor sate ucrainene, ceea ce a determinat o explozie de cazuri de îmbolnăvire de cancer.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Alegerile locale generale vin cu diverse inginerii financiare și scheme frauduloase. În ultimele luni, zeci de primării din Republica Moldova au semnat contracte dubioase de sponsorizare cu o persoană-fantomă din Israel care și-a asumat să finanțeze proiecte locale de zeci de milioane de lei. Nimeni nu l-a văzut sau auzit vreodată pe enigmaticul filantrop. Bărbatul, cu rădăcini și afaceri în Rusia, nu a fost niciodată în Moldova, nu îl leagă nimic de țara noastră, decât doar faptul că este gata să susțină financiar, deocamdată doar pe hârtie, proiectele electorale ale fugarului Ilan Șor. În capcană au picat inclusiv primari de la PAS, partidul de guvernare care i-a declarat război oligarhului fugar.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Spionii ruși au devenit un subiect frecvent în presa de la Chișinău. Sunt identificați și expulzați de autorități. Ce ne facem însă dacă suntem spionați nu de oameni, ci de companii sau aplicații rusești. Poate fi compania noastră preferată de taxi un spion abil din telefonul nostru? Aflați de la Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră Plus: Interviu exclusiv cu primul șef al DNA din România, Daniel Morar
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Rămâne vettingul cea mai bună soluție pentru o justiție mai curată și de unde să găsim oameni integri, onești și curajoși pentru reformă? Analizăm la Cutia Neagră PLUS! Invitați: Veronica Mihailov-Moraru, ministra Justiției /Sergiu Caraman, președinte interimar CSM /Ilie Chirtoacă, președinte CRJM /Nicolae Eșanu, fost secretar de stat Ministerul Justiției.

/VIDEO/ Primăria Chișinău, împotmolită în datorii: A împrumutat aproape 1.500.000.000 de lei, în patru ani
/VIDEO/ Primăria Chișinău, împotmolită în datorii: A împrumutat aproape 1.500.000.000 de lei, în patru ani
 /VIDEO INVESTIGAȚIE/ „Primăria-Chefurilor”. Cum se risipesc banii publici în Chișinău
/VIDEO INVESTIGAȚIE/ „Primăria-Chefurilor”. Cum se risipesc banii publici în Chișinău
„Partidul Nostru” vrea propriul referendum”. Formațiunea a transmis propunerea președintei și Parlamentului
„Partidul Nostru” vrea propriul referendum”. Formațiunea a transmis propunerea președintei și Parlamentului
Tot mai mulți turiști în Moldova: În 2023, peste 390 de mii de persoane, au ales unitățile de cazare turistică din țara noastră
Tot mai mulți turiști în Moldova: În 2023, peste 390 de mii de persoane, au ales unitățile de cazare turistică din țara noastră
/FOTO/ Emoții pufoase! Un fotograf a îndurat temperaturi extreme pentru a surprinde viața unei familii de urși polari
/FOTO/ Emoții pufoase! Un fotograf a îndurat temperaturi extreme pentru a surprinde viața unei familii de urși polari

/VIDEO/ Două spitale, dotate cu echipamente medicale noi. Nemerenco: „Medicii în secolul 21 nu mai pot activa doar cu fonendoscopul”

04 martie 2024, ora 22:47

Două spitale din Chișinău au primit echipamente medicale moderne de la Guvernul Japoniei. Acestea au fost oferite instituțiilor medicale din țara noastră ca urmare a valului mare de refugiați ucraineni care ne-au tranzitat țara, fie au ales să rămână în Republica Moldova. Astfel, datorită donațiilor, spitalele din țară vor putea oferi servicii calitative atât moldovenilor, cât și refugiaților din Ucraina.

Primul lot de echipamente medicale a ajuns astăzi la Spitalul Clinic Republican „Timofei Moșneaga”. Instituția a fost dotată cu 13 brancarde pentru transportarea pacienților și opt mese de operație. Medicii spun că o asemenea donație era absolut necesară pentru că echipamentele din dotarea spitalului sunt învechite.

„O parte din mesele operatorii pe care le avem la dispoziție sunt la limita termenului de exploatare. Ne bucurăm că am fost auziți și ne bucurăm că specificațiile care au fost solicitat de noi, fiind un centru de nivel terțiar față de mesele de operație, am avut niște solicitări mai specifice, ceea ce ne-a permis să facem niște mese cu caracter universal, care pot fi utilizate în chirurgia specializată în cadrul instituției noastre”.

„Cu cât este mai confortabilă masa de operație, cu cât echipamentele sunt mai comode, cu atât se micșorează timpul de pregătire, de poziționare și de intervenție a unui pacient. Deci, cu siguranță, toate echipamentele noi, inclusiv cele care sunt livrate către spitalul republican, într-un finat ele vor aduce beneficii atât pentru personalul medical, cât și siguranță pentru pacient”.

Tot astăzi, și la Institutul de Medicină Urgentă au ajuns cinci defibrilatoare și 16 brancarde. Echipamentele au fost procurate cu suportul financiar al Guvernului Japoniei. Acestea vor contribui la sporirea calității serviciilor medicale prestate, inclusiv refugiaților din Ucraina, care au fugit din calea războiului și au nevoie de asistență medicală în țara noastră. 

„În anul 2022, odată cu sosirea refugiaților care fugeau de război, Agenția Japoneză pentru Cooperare Internațională a înțeles provocările enorme cu care se confruntă sectorul medical din Moldova”.

Gestul autorităților japoneze vine să completeze aspirațiile autorităților moldovene, spune ministra sănătății, Ala Nemerenco.

„Este foarte important să modernizăm instituțiile medicale. Mereu o să repet că medicii în secolul 21 nu mai pot activa doar cu fonendoscopul. Ei au nevoie pentru a realiza proceduri de investigații și diagnostic, dar și de tratament, de echipamente performante, moderne. Medicina se dezvoltă cu pași foarte rapizi și este foarte important să nu rămânem în urmă”.

În luna noiembrie 2022 a fost semnat un Acord de Grant între Ministerul Sănătății și Agenția Japoneză de Cooperare Internațională, în valoare totală de circa șapte milioane de euro, pentru implementarea Programului de consolidare a sistemului medical. Astfel, cu sprijinul financiar nerambursabil oferit de Guvernul Japoniei, vor fi dotate cu dispozitive medicale de ultimă generație cinci instituții medico-sanitare publice din țară: Spitalul Clinic Republican „Timofei Moșneaga”, Institutul de Medicină Urgentă, Institutul Oncologic, Institutul Mamei și Copilului și Spitalul Clinic Municipal „Sfânta Treime”. Până la încheierea acestui acord o echipă de experți japonezi a evaluat starea acestor spitale și a întocmit o listă a dispozitivelor necesare.

 

Republica Moldova a pierdut mii de euro după ce deținuții s-au plâns pe condițiile proaste din închisori. Asta a determinat statul încă acum 12 ani să lanseze inițiativa de a construi un penitenciar nou, doar că proiectul s-a tot tergiversat. /Demisii după anularea concursului pentru funcția de procuror general. Olesea Vîrlan a plecat din CSP, iar procurorul general, Ion Munteanu, l-a revocat pe adjunctul său, Igor Demciucin. /Cresc împrumuturile accesate de primăria capitalei. Aproape 800 de milioane de lei va achita creditorilor în 2024 autoritatea locală, de patru ori mai mult față de 2019, când Ion Ceban a preluat conducerea primăriei Chișinău.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Procuratura Anticorupție a inițiat un dosar penal pentru a investiga cum a fost viciat concursul pentru funcția de Procuror General. / Bașcana Găgăuziei, Evghenia Guțul, se află într-o vizită la Moscova. Aceasta a avut o întrevedere cu preşedinta Consiliului Federaţiei Ruse căreia i s-a plâns de presiuni din partea autorităților de la Chișinău și a cerut ajutorul Moscovei. / Caz ieșit din comun în timpul misiunii de serviciu. Un felcer de pe ambulanță s-a ales cu răni pe față, după ce ar fi fost agresat de un om pe care a venit să-l ajute. Incidentul a avut loc la Orhei.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
După mai bine de doi ani de examinare a dosarului, magistrații de la Curtea Supremă de Justiție au decis să trimită imaginile, care îl surprind pe Igor Dodon în momentul în care primește o sacoșă de la Vladimir Plahotniuc, la expertiză. / Membra Consiliului Superior al Procurorilor, care i-a dat cel mai mic punctaj actualului Procuror General, circumstanțe care au dus la anularea concursului pentru funcția de procuror general, vine cu explicații. / Percheziții la Chișinău într-un dosar de abuz de serviciu. Sunt vizați arhitectul-șef al orașului și administratorul unei companii de construcții. Cei doi au pus la cale o schemă prin care urmau să deposedeze municipalitate de un teren în valoare de circa 22 milioane de lei.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Fostul procuror general Alexandr Stoianoglo a fost achitat în dosarul penal în care era învinuit de abuz în serviciu. Acuzatorii au cerut 8 ani de închisoare./Transportatorii nu renunță la proteste. Pentru a doua zi consecutiv, mai multe rute raionale și interraionale au fost sistate. Aceștia sunt nemulțumiți de prevederile noului Cod Rutier. /Liderul opoziției din Rusia, Aleksei Navalnîi, decedat în închisoare în circumstanțe suspecte, acum aproape două săptămâni, va fi înmormântat vineri, a anunțat soția acestuia. Ieri, a fost arestat avocatul lui Navalnîi, în timp ce o însoțea pe mama disidentului în căutarea de firme de servicii funerare.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Circulația microbuzelor de pe unele rutele interurbane a fost dată peste cap de un protest al transportatorilor. Care este reacția autorităților?/ O dronă rusească a survolat, noaptea trecută, spațiul aerian al Republicii Moldova, susțin Forțele de apărare aeriană a Ucrainei. Ce spune ministerul Apărării de la Chișinău?/ Gata cu protestele fermierilor. Agricultorii își retrag tractoarele de pe trasee, inclusiv de la vama Leușeni, după ce statul le-a promis astăzi noi împrumuturi în condiții preferențiale.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Un moldovean a murit în războiul din Ucraina, anunță autoritățile ruse. Acesta lupta de partea rușilor. Avem detalii la știri! /Transportatorii nu renunța la protestul programat pentru următoarele trei zile și spun că vor sista mai multe rute intrurbane și interraionale. Între timp, ANTA îi îndeamnă să renunțe la protest și să asigure transportul oamenilor. În caz contrar, vor fi amendați. /Început de săptămână cu ghinion pentru un șofer din Capitală. Mașina acestuia a ars ca o torță, pe o stradă din sectorul Buiucani. Din fericire, nu au fost înregistrate victime.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
După Ilan Șor și Marina Tauber a ajuns să fie interzisă în Statele Unite ale Americii. SUA a anunțat, astăzi, sancțiuni împotriva deputatei, motivând că l-a ajutat pe Șor să cumpere voturi. /Începâd de astăzi, vom plăti cu trei lei și 60 de bani mai puțin pentru gaze. Tarifele aprobate zilele trecute au intrat în vigoare. /Primarul din Boldurești, care a tamponat mortal un copil de 14 ani și a fugit de la locul accidentului, a fost plasat în arest în penitenciar pentru 30 de zile. Decizia a fost luată de magistrați în lipsa bănuitului.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Vama Leușeni a fost blocată din nou de agricultori. Aceștia au adus peste 50 de tractoare, împiedicând accesul tuturor unităților de transport. /Procurorii cer 30 de zile de arest, pentru primarul localității Boldurești, Nicanor Ciochină, care a lovit mortal cu mașina un adolescent de 14 ani și a fugit de la locul accidentului. Solicitarea va fi examinată mâine. /Protest la Curtea Constituțională. Magistrații au continuat astăzi examinarea articolului prin care autonomia este obligată să restituie taxa pe valoare adăugată din propriul buget, timp în care mai mulți locuitori din Găgăuzia au cerut anularea prevederii.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Trei indivizi din Autonomia Găgăuză au fost reținuți pentru incendierea mașinilor și a centrelor de plasament pentru refugiații ucraineni. /Gaz mai ieftin din luna martie. Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a micșorat astăzi tariful. /Șoferul, care a lovit mortal un copil de 14 ani, la Nisporeni, și a fugit de la fața locului a fost reținut. Este vorba de primarul localității Boldurești, anunță poliția.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Patru ani de pușcărie pentru polițista care a urcat beată la volan și a lovit mortal o femeie la Sîngera! Avocații victimei spun că pedeapsa este prea blândă și vor să o atace la Curtea de Apel. /Întâlnire cu scântei la Guvern! Fermierii au plecat dezamăgiți de la întrevederea cu prim-ministrul Recean. Aceștia amenință că dacă mâine nu obțin ceea ce-și doresc, vor bloca din nou drumurile cu tractoarele. /Încă un capăt de acuzare pe numele fostului șef de la Calea Ferată, Iurie Topală. Acesta este invinuit că ar fi prejudiciat bugetul de stat cu cinci milioane de lei.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Miercuri se va decide ieftinirea gazelor. Autoritățile sunt gata să reducă tarifele cu aproape 25 la sută, se arată în proiectul făcut public de Agenția pentru Reglementare în Energetică. /Socialiștii moldoveni au mers din nou la Moscova. Au participat la o conferință anti Occident, organizată de partidul Edinnaia Rossia. /La un pas de tragedie. O tânără de 24 de ani a fost salvată de la înec. Aceasta a intrat în apa din parcul „Valea Morilor” și nu a mai putut ieși de una singură.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Alexei Navalnîi, cel mai aprig opozant al lui Putin, a murit într-o închisoare din Siberia. Acum două zile, acesta a scris pe rețelele sociale că a fost trimis pentru încă 15 zile în carceră. /Fermierii au blocat cu tractoarele Vama Leușeni- Albița, pentru a cincea zi consecutiv, și au venit la Chișinău să discute cu conducerea de vârf a țării. Aceștia urmează să aibă o întâlnire cu premierul, dar și cu ministrul de resort. /A adăpostit o fată de 14 ani la stână și a abuzat-o sexual. Un cioban din Criuleni a fost condamnat la zece ani de închisoare pentru viol.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Occidentul avertizează că adevăratul război hibrid al Federației Ruse împotriva Republicii Moldova abia urmează. / Înmormântare alegorică la Parlament. Simpatizanții Partidului Renaștere au adus în fața Legislativului un sicriu și mai multe coroane, după ce Parlamentul a mai denunțat astăzi trei acorduri cu CSI. /Nicio zi fără blocaje la vama Leușeni-Albiția. Este a patra zi în care fermierii închid principalul drum spre Uniunea Europeană. Deputații l-au chemat astăzi la raport în Parlament pe ministrul Agriculturii. /Și transportatorii auto și-au reluat protestele. Aceștia au adus zeci de microbuze în PMAN și cer anularea noilor prevederi legislative în domeniul transportului rutier.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Cel puțin 80 de camioane sunt acum blocate la vama Leușeni. Fermierii au închis din nou drumul cu tractoarele, supărați că autoritățile n-au stabilit o întâlnire cu ei. Aceștia au blocat și traseul Cahul - Cantemir, iar la nord au făcut marșuri cu tehnică agricolă. /Avem, sistem de apărare aeriană, dar nu ne ajută. Ministrul Apărării susține că, pentru a fi funcțional, radarul francez recepțioinat de Moldova are nevoie de dotări suplimentare costisitoare. /3600 de dolari pentru a-l ajuta să treacă ilegal frontiera. Atât ar fi perceput doi bărbați și o femeie din Basarabeasca de la un ucrainean, pe care l-au ajutat să ajungă în Republica Moldova. Aceștia nu sunt la prima abatere, pe numele lor fiind inițiat un alt dosar similar.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Fermierii au blocat și astăzi vama Leușeni. După două ore drumul a fost redeschis, iar agricultori au amenințat să revină, dacă guvernarea nu va iniția un dialog cu ei. /Consiliera PAS, Zinaida Popa, a fost numită director la Moldexpo. Aceasta râmăne în Consiliul Municipal. /Crește numărul virozelor, iar spitalele și așa sunt pline. Cel mai mult sunt afectați copiii- peste 60% din cei infectați săptămâna trecută.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Protestele agricultorilor se amplifică. Astăzi au blocat vama Leușeni și cer demisia ministrului Agriculturii. / Ca prin urechile acului! Fragmente de dronă Shahed au căzut lângă satul Etulia, Vulcănești. Aveau 50 de kg de explozibil și dacă ar fi explodat, ar fi provocat victime și distrugeri mari. / Cei care se simți nedreptățiți la examenul auto vor putea depune contestații. O pot face online, pe site-ul Agenției Servicii Publice.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Ion Ceban acuză consilierii PAS că au adus organizat oameni la ședința CMC și a spus că va sesiza structurile responsabile, dar și misiunile diplomatice despre ceea ce el numește „o depășire a tuturor normelor morale”. Care a fost replica partidului? / Incendiu la Centrul de informare NATO din Chișinău, aflat pe teritoriul Universității de Stat din Moldova. La fața locului au intervenit două echipaje de pompieri, care au reușit să lichideze flăcările la scurt timp după izbucnire. / Angajații Căilor Ferate își vor primi salariile restante până la începutul lunii martie, anunță ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale. Acesta mai spune că zilele următoare va fi numit și un nou șef interimar la CFM. Ce alte declarații a mai făcut ministrul?
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Fugarul Ilan Șor este la Moscova și susține că moldovenii sunt integrați cu forța în Uniunea Europeană. Biroul Interpol Moldova cere Rusiei să-l extrădeze./ Scene pline de cinism la ședința CMC. Pentru a convinge primăria să nu taie salariile asistenților personali, un tânăr cu dizabilități a ieșit din scaunul cu rotile și s-a târât pe jos în fața consilierilor./ Grav accident la Ungheni. O adolescentă a decedat, după ce mașina în care se afla a ajuns într-un copac. La volan era un tânăr băut și fără permis de conducere./ Senatorii americani au blocat din nou proiectul de lege prin care SUA urma să acorde un ajutor de 60 de miliarde de dolari Ucrainei. Acesta a fost negociat mai mult timp, iar acum câteva zile democraţii au ajuns la un acord cu republicanii.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
În plină zi, un bărbat a fost împușcat în orașul Soroca. Din fericire, a scăpat cu viață, fiind dus la spital rănit la un picior. / Kievul confirmă că ucrainenii au împușcat doi transnistreni într-un schimb de focuri la hotar cu regiunea separatistă. / Cele peste 3 mii de cartușe dispărute de la Fulger au fost sustrase anul trecut chiar din depozitul brigăzii de poliție. Ministrul de Interne a cerut revizii la toate structurile subordonate ministerului. / Agricultorii din Cahul au ieșit la proteste cu tehnica agricolă. Aceștia se plâng că sunt faliți și nu au cu ce începe lucrările de primăvară. Ce spune ministrul Vladimir Bolea, vedeți imediat.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Situație penibilă la brigada de poliție cu destinație specială Fulger. În loc de cărtușe ofițerii au descoperit, într-o ladă pentru muniții, nisip și pietre. / Stare de alertă la Bălți. Poliția încearcă să prevină consecințele unui apel la ură interetnică, după ce persoane necunoscute au chemat oamenii, pe un canal anonim de telegram, să ia la pumni copiii vorbitori de limbă rusă. Oamenii legii ne asigură că nu există niciun pericol pentru etnicii ruși și că este vorba de răspândirea unor știri false. / Filmul „Carbonˮ, regizat de Ion Borș, a cucerit cele mai multe trofee la Gala Cineaștilor 2024. Iar „Oameni Gospodari”, difuzat de TV8, a fost desemnat cel mai bun serial. Cine mai sunt premianții?

/VIDEO/ Ați parcat greșit? Sunt mari șanse să fiți amendat, dar puteți evita evacuatorul și economisi 790 de lei. Iată cum!
/VIDEO/ Ați parcat greșit? Sunt mari șanse să fiți amendat, dar puteți evita evacuatorul și economisi 790 de lei. Iată cum!
 /VIDEO INVESTIGAȚIE/ „Primăria-Chefurilor”. Cum se risipesc banii publici în Chișinău
/VIDEO INVESTIGAȚIE/ „Primăria-Chefurilor”. Cum se risipesc banii publici în Chișinău
/VIDEO/ Își aruncă acuzații, mai puțin soluții. Primăria Chișinău și MMPS se acuză reciproc pentru criza asistenților personali
/VIDEO/ Își aruncă acuzații, mai puțin soluții. Primăria Chișinău și MMPS se acuză reciproc pentru criza asistenților personali
/VIDEO/ Poliția a reținut un presupus traficant de droguri, după o filmare TV8. De ce ni s-au plâns locatarii unui bloc
/VIDEO/ Poliția a reținut un presupus traficant de droguri, după o filmare TV8. De ce ni s-au plâns locatarii unui bloc
Va ataca decizia? Iachimovschi, după ce concursul pentru funcția de procuror general a eșuat: „Aparent, a fost viciat”
Va ataca decizia? Iachimovschi, după ce concursul pentru funcția de procuror general a eșuat: „Aparent, a fost viciat”

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram