Operatorul polonez de conducte PERN a anunțat că marți seară a detectat o scurgere în conducta de petrol Drujba, transmite Reuters. La acest moment nu se cunosc cauzele scurgerii, care afectează doar una dintre cele două linii ale conductei petroliere Drujba, scrie hotnews.ro.
Aceasta a fost detectată într-o secțiune a conductei, la aproximativ 70 de kilometri de orașul Plock din centrul Poloniei.
A doua linie a conductei și alte elemente ale infrastructurii PERN funcționau în mod normal, a precizat PERN.
„În acest moment, toate serviciile PERN (tehnic, operațional, pompierii interni și protecția mediului) iau măsuri în conformitate cu scenariile prevăzute pentru acest tip de situație”, a precizat operatorul.
Rusia furnizează Europei aproximativ 3,2 milioane de tone de țiței pe lună prin intermediul conductei Drujba. Această rută este exclusă din punct de vedere tehnic din embargoul UE contra petrolului rusesc, deoarece Ungaria, Slovacia și Republica Cehă doresc să continue să cumpere de la ruși.
Dar principalii cumpărători din cadrul conductei - Germania și Polonia - vor să oprească achizițiile începând cu 2023, ceea ce înseamnă că aproximativ două milioane de tone pe lună vor trebui să găsească noi cumpărători.
Oleoductul Drujba este unul dintre cele mai lungi conducte de petrol din lume și una dintre cele mai mari rețele de oleoducte din lume. Aceasta transportă petrol pe o distanță de aproximativ 4.000 de kilometri din partea de est a Rusiei europene către puncte din Ucraina, Belarus, Polonia, Ungaria, Slovacia, Republica Cehă, Austria și Germania. De asemenea, rețeaua se ramifică în numeroase conducte pentru furnizarea de petrol în toată Europa de Est și dincolo de aceasta.































































